david Rockefeller

“Ar fi fost imposibil să concepem planul nostru menit pentru întreaga lume, dacă l-am fi destăinuit în acei ani. Însă lumea este mai complexă şi este pregătită să accepte o conducere globală. Suveranitatea supranaţională formată dintr-o elită intelectuală şi bancheri ai lumii este, fără îndoială, mai atrăgătoare decît autodeterminarea naţională, practicată în ultimele secole”.

                                 David Rockefeller, membru permanent al clubului Bilderberg, 1991. 

 

          Clubul Bilderberg – denumirea căruia provine de la un hotel olandez – a fost înfiinţat în 1954 de către prinţul Bernhard. De origine germană, Bernhard a făcut parte din partidul nazist şi a fost membru al SS. Este cunoscut faptul că Prescott Bush (bunelul actualului preşedinte al SUA) a fost colaboratorul băncii WA Harriman & Co, care l-a finanţat pe Adolf Hitler şi pe nazişti, cu ajutorul lui Averell Harriman şi a magnatullui german Fritz Thyssen. Alden Hatch a scris biografia prinţului Bernhard, în care afirmă că clubul Bilderberg a fost leagănul Comunităţii Europene – mai tîrziu numită Uniunea Europeană. El vede ţelul final al clubului Bilderberg în crearea guvernului mondial.

           Clubul Bilderberg are relaţii strînse cu Consiliul pentru Relaţii Internaţionale, cu societatea Pilgrims, cu Comisia Trilaterală şi renumita „Masa Rotundă” (Round Table) – un grup de elită, britanic-oxfordo-cambrigian, reprezentat printr-un jurnal imperial, cu acelaşi nume, fondat în 1910. Masa rotundă – care la fel a negat existenţa sa ca grup formal – a insistat asupra unei forme mai eficiente de imperiu global, astfel încît dominaţia anglo-americană să poată fi răspîndită de-a lungul secolului XX.

          Membrii permanenţi ai clubului Bilderberg sînt Henry Kissinger, David Rockefeller (din Consiliul Internaţional al casei bancare JP Morgan), Nelson Rockefeller, Prinţul Filip al Marii Britanii, Robert McNamara (ministrul apărării în administraţia Kennedy şi fostul preşedinte al Băncii Mondiale), Margaret Thatcher, Valery Giscard D’Estaing, fost preşedinte francez (şi redactorul principal al constituţiei Uniunii Europene), ministrul american al apărării Donald Rumsfeld, fostul consilier pe probleme de securitate naţională Zbigniew Brzezinski şi preşedintele Rezervei Federale Alan Greenspan. Multe întruniri ale clubului Bilderberg au fost organizate de familia Rothschild. În 1962 şi 1973 pe insula Saltsjobaden, Suedia, gazda întrunirii a fost familia de bancheri Wallenberg.

           Unii dintre aceşti mai mari ai lumii controlează universul mai mult decît alţii. Ei sînt membri ai Comitetului Director din care fac parte Josef Ackermann (Deutsche Bank), Jorma Ollila (Nokia), Jeurgen Schrempp (Daimler Chrysler), Peter Sutherland  (fostul general al Alianţei Nord-Atlantice – în prezent lucrează în Goldman Sachs), James Wolfensohn (preşedintele Băncii Mondiale care îşi pregăteşte retragerea) şi „Prinţul Întunericului” Richard Perle. Conceptualistul războiului în Iraq şi viitorul preşedinte al Băncii Mondiale Paul Wolffowitz este, la fel, un membru permanent al clubului Bilderberg. a fost în apropiere de Olanda – unde a luat parte la  comemorările celui de-al doilea Război Mondial – în timpul întrunirii clubului Bilderberg 2005. Posibil că şi el a trecut pe acolo. Bush s-a întîlnit cu regina Beatrix a Olandei, care se prea poate este prezentă la fiecare întrunire a clubului.

           Clubul Bilderberg – denumirea căruia provine de la un hotel olandez – a fost înfiinţat în 1954 de către prinţul Bernhard. De origine germană, Bernhard a făcut parte din partidul nazist şi a fost membru al SS. Este cunoscut faptul că Prescott Bush (bunelul actualului preşedinte al SUA) a fost colaboratorul băncii WA Harriman & Co, care l-a finanţat pe Adolf Hitler şi pe nazişti, cu ajutorul lui Averell Harriman şi a magnatullui german Fritz Thyssen. Alden Hatch a scris biografia prinţului Bernhard, în care afirmă că clubul Bilderberg a fost leagănul Comunităţii Europene – mai tîrziu numită Uniunea Europeană. El vede ţelul final al clubului Bilderberg în crearea guvernului mondial.

           Clubul Bilderberg are relaţii strînse cu Consiliul pentru Relaţii Internaţionale, cu societatea Pilgrims, cu Comisia Trilaterală şi renumita „Masa Rotundă” (Round Table) – un grup de elită, britanic-oxfordo-cambrigian, reprezentat printr-un jurnal imperial, cu acelaşi nume, fondat în 1910. Masa rotundă – care la fel a negat existenţa sa ca grup formal – a insistat asupra unei forme mai eficiente de imperiu global, astfel încît dominaţia anglo-americană să poată fi răspîndită de-a lungul secolului XX.

 

Plutocraţie internaţională

 

            Chiar dacă nici un cuvînt pronunţat la întrunirile clubului Bilderberg nu este cunoscut publicului, pot fi făcute presupuneri fundamentate despre ce discută ei. omniprezentul Kissinger, de exemplu, a început o întîlnire cu explicarea sensului „libertăţii” – după versiunea lui Bush. Printre chestiunile care în mod logic ar interesa clubul Bilderberg este cea despre rolul NATO şi aprobarea Constituţiei Europene de toţi cei 25 membri ai UE – inclusiv consecinţele răspunsului negativ al Franţei privind aprobarea constituţiei în cadrul referendumului. mişcarea locurilor de muncă din Europa în Ucraina, China şi India poate da tonul dangătului de înmormîntare a constituţiei: protestele franceze – care au trezit nemţii şi olandezii – vorbesc despre faptul că ceea ce este bun pentru corporaţiile mari nu este neapărat bun şi pentru muncitorii Europei de Vest. Criticii consideră că capitolul III al Constituţiei în realitate descrie în detalii cum comerţul liber poate distruge sistemul de asistenţă socială a Europei.

          Ei au motivele lor să fie îngrijoraţi. În cartea sa „Marea tablă de şah”, membrul clubului Bilderberg Zbigniew Brzezinski salută „Europa de vest…care rămîne în mare măsură protectorat american”. Brzezinski, la fel, insistă că „Europa trebuie să rezolve problema cauzată de sistemul ei de redistribuire socială” care blochează spiritul de iniţiativă european. Părintele Constituţiei Europene nu este altul decît membrul clubului Bilderberg Valery Giscard d’Estaing, care se cunoaşte bine cu Kissinger.

          Din punct de vedere geopolitic, punctul cheie rezidă în faptul că, juridic, Constituţia întăreşte neputinţa Europei de a avea o forţă de apărare în afară de NATO, aceasta rămînînd în limitele controlului SUA. Convingerile membrilor clubului Bilderberg indică doar o singură direcţie: lărgirea continuă a NATO sub controlul SUA, extinderea continuă a EU spre est, delocalizarea în masă (a locurilor de muncă), mari venituri pentru corporaţii şi indubitabila superioritate militară a SUA. Nu este de mirare că aceste teme sînt principalele în dezbaterile pe coridoarele UE în Bruxelles, unde mulţi diplomaţi şi oficiali ai comisiei UE exprimă deschis fricile lor în faţa ameninţărilor din partea Washingtonului şi învinovăţesc guvernele lor de trădare. Gunther Verheugen, comisarul european pentru extindere, este şi el membru al clubului Bilderberg. Cînd membrii comisiei europene vin la o întrunire Bilderberg, cheltuielile pentru drum şi cazare sînt achitate de Comisie. Aceasta din start exclude calificarea clubului Bilderberg ca „privat”.

           Întrunirea Bilderberg-2005 a coincis – întîmplător? – cu vizita lui Bush la prietenii săi baltici şi întrunirea tensionată cu preşedintele rus Vladimir Putin. Reţinerea Rusiei cu siguranţă a fost întrebarea principală în agenda zilei a acestei întruniri Bilderberg. Rusia este îngrijorată de „străinătatea apropiată” şi nu vede vreun motiv să-şi scoată flota militară din Sevastopol – indiferent de cîte revoluţii colorate au loc în pragul ei.

         Sursele din Comisia Europeană susţin că Brzezinski rămîne o figură foarte influentă. Discuţia Bilderberg despre controlul asupra Eurasiei încă mai are legătură cu „Marea tablă de şah”. Washingtonul este un adept înflăcărat al aderării Turciei la UE, aceasta însemnînd mărirea influenţei americane în regiunea mării Caspice şi a celei Mediteranene în est. Washington-ul, la fel, lucrează în direcţia reţinerii Iranului, Rusiei şi Chinei, cărora conform clubului Bilderberg, nu trebuie să li se permită să devină concurenţi ai SUA în Eurasia.

        O altă întrebare controversată care, posibil, i-a preocupat pe participanţii la întîlnirea Bilderberg-2005, este neadmiterea ca Iranul să obţină arma nucleară – deşi acesta este doar un amănunt: problema constă în aceea ca să nu se permită Iranului să se transforme într-o mare putere euro-asiatică. Unii în Bruxelles nu exclud posibilitatea pregătirii unui scenariu de propagandă în masă pentru a convinge opinia publică din Europa şi America în necesitatea unei lovituri asupra Iranului. Un alt obiect al discuţiei ar fi putut fi: cum să forţeze Beijing-ul să sporească cursul yuan-ului.

 

images[59]Clubul Bilderberg 2007: nominalizatii

 

           Data este cunoscută: 31 mai până pe 3 iunie. Locaţia, e încă sub semnul întrebării, dar momentan se vehiculează două variante: Hotelul Ritz-Carlton (din centrul Istanbulului) şi Hotelul Klassis situat la 60km de Istanbul, în orăşelul Silivri. Ambele locaţii sunt foarte probabile şi „testate” de jurnaliştii locali turci. Ritz-Carlton a fost desemenat de către Marek Tysis ca fiind locaţia cea mai probabilă, iar Klassis este suspiciunea lui Emre Tekin care i-a furnizat aceste informaţii lui James Tucker Sr. (American Free Press).

          Poate în premieră, va avea loc pe 30 mai o conferinţă alternativă Bilderberg la hotelul Orient Express ce va âine până pe 3 iunie, la care va participa presa, criticii şi investigatorii, printre care: James Tucker Sr. (cunoscut si sub numele de Jim Tucker), Daniel Estulin (dintre cei cunoscuţi).

          Cine sunt participanţii? Ţinând cont de lista impresionantă a participanţilor, Clubul Bilderberg se compară sau depăseşte alte evenimente mondiale precum Forumul Economic Mondial de la Davos sau întâlnirile G8 care sunt mediatizate pe larg în toate ziarele şi revistele de pe glob, la toate posturile TV şi Radio, de unde raportează mii de jurnalişti participanţi… în timp ce nimeni nu acoperă întâlnirile grupului Bilderberg cu toate că printre participanţi se numără preşedinţii unor instituţii precum Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială, Rezerva Federală (SUA), preşedinţii a celor mai puternice 100 corporaţii din lume cum ar fi Daimler Chrysler, Coca Cola, British Petroleum, Banca Chase Manhattan, Banca American Express, Goldman Sachs, Microsoft, vicepreşedinţii SUA, directorii CIA şi FBI, Secretarii Generali NATO, senatori americani şi membri ai congresului, prim-miniştri, miniştri, membri ai parlamanetului şi lideri ai partidelor de opoziţie din Uniunea Europeană şi tările ei componente, editorii de top şi directorii celor mai importante ziare şi instituţii media din lume. Averile acestor persoane sunt inimaginabile, combinat depăşind cu mult bogăţia SUA.

           Delegaţii din acest an, nominalizaţi, vor include ca de obicei politicieni importanţi, oameni de afaceri, guvernatori de bănci centrale, comisari europeni şi directori ai presei. La masă li se va alătura Regina Beatrix, fiica fondatorului Bilderberg (fost nazist), Prinţul Bernhard al Olandei şi Preşedintele Bilderberg, Eitenne Davignon, şi vice-preşedintele Bilderberg Suez-Tractebel din Belgia. Daniel Estulin a reuşit să intre în posesia listei de nominalizaţi şi care v-o prezentăm în continuare:

 

  1. George Alogoskoufis- Ministru(Ministerul Economiei şi Finanţelor), Grecia
  2. Ali Babacan- Ministru(Ministerul Afacerilor Economice), Turcia
  3. Edward Balls- Secretar Economic(Trezoreria Marii Britanii), UK
  4. Francisco Pinto Balsemão- Preşedinte şi Director Executiv, fost prim ministru(IMPRESA, S.G.P.S.), Portugalia
  5. José M. Durão Barroso- Preşedinte(Comisia Europeană), Portugalia/International
  6. Franco Bernabé- Vice preşedinte(Rothschild Europe), Italia
  7. Nicolas Beytout- Editor Şef(Le Figaro), Franta
  8. Carl Bildt- Fost prim ministru, Suedia
  9. Hubert Burda- Publicist şi Director Exec(Hubert Burda Media Holding), Belgia
  10. Philippe Camus- Director Executiv(EADS), Franta
  11. Henri de Castries- Preşedinte consiliu admin. şi Director Executiv(AXA), Franta
  12. Juan Luis Cebrian- Grupul media Grupo PRISA, Spaniaa
  13. Kenneth Clark- Membru parlament, UK
  14. Timothy C. Collins- Director managerial senior şi director executive(Ripplewood Holdings, LLC), SUA
  15. Bertrand Collomb- Preşedinte(Lafarge), Franta
  16. George A. David- Preşedinte(Coca-Cola H.B.C. S.A.), SUA
  17. Kemal Dervis- Administrator(UNDP (ONU), Turcia
  18. Anders Eldrup- Preşedinte(DONG A/S), Danemarca
  19. John Elkann- Vice preşedinte(FIAT S.p.A), Italia
  20. Martin S. Feldstein- Preşedinte şi Director Exec(Biroul Naţional de Cercetări Economice), SUA
  21. Timothy F. Geithner- Preşedinte şi Director Exec(Banca Rezerva Federală din New York), SUA
  22. Paul A. Gigot- Editorul paginii editoriale(The Wall Street Journal), SUA
  23. Dermot Gleeson- Preşedinte(AIB Group), Irlanda
  24. Donald E. Graham- Preşedinte si dir exec.( The Washington Post Company), SUA
  25. Victor Halberstadt- Profesor de Ecomie, fost secretar general onorific Bilderberg(Universitatea Ledien), Olanda
  26. Jean-Pierre Hansen- Director Executiv(Suez-Tractebel S.A.), Belgia
  27. Richard N. Haass- Preşedinte(Consilul de Relaţii Externe (CFR)), SUA
  28. Richard C. Holbrooke- Vice preşedinte(Preseus, LLC), SUA
  29. Jaap G. Hoop de Scheffer- Secretar general(NATO), Olanda
  30. Allan B. Hubbard- Asistent al preşedintelui pentru politici economice(Consiliul Director), SUA
  31. Josef Joffe- Publicist – Editor(Die Zeit), Germania
  32. James A. Johnson- Vice preşedinte(Perseus, LLC), SUA
  33. Vernon E. Jordan- Director senior managerial(Lazard Frères & Co. LLC), SUA
  34. Anatole Kaletsky- Editor la „Large”( The Times), UK
  35. John Kerr of Kinlochard- Preşedinte adjunct(Royal Dutch Shell plc), Olanda
  36. Henry A. Kissinger- Preşedinte(Kissinger Associates), SUA
  37. Mustafa V. Koç-Presedinte(Koç Holding A.S.), Turcia
  38. Fehmi Korz- Editor senior(Yeni Safek), Turcia
  39. Bernard Kouchner-Ministru(Ministerul Afcerilor Ext),Franta
  40. Henry R. Kravis- Partener Fondator(Kohlberg Kravis Roberts & Co.), SUA
  41. Marie-Josée Kravis- Membru senior(Hudson Institute, Inc), SUA
  42. Neelie Kroes- Comisar(Comisia Europeana), Olanda
  43. Ed Kronenburg- Directorul „Private Office(Sediul NATO), SUA
  44. William J. Luti- Asisten Special al Preşedintelui pe politici de apărare şi strategie(Consiliul Naţional de Securitate), SUA
  45. Frank McKenna- Ambasador în SUA, membru(Carlyle Group), Franta
  46. Thierry de Montbrial- Preşedinte(Institutul Francez pentru Relaţii Internaţionale), Franta
  47. Mario Monti- Preşedinte(Universitatea Comercială Luigi Bocconi),Italia
  48. Craig J. Mundie- Director Tehnic al dep. de Strategii şi Politici Avansate(Microsoft Corporation), SUA
  49. Egil Myklebust- Preşedintele Consiului Director SAS( Norsk Hydro ASA) Norvegia
  50. Matthias Nass, Editor adjunct(Die Zeit), Germania
  51. Adnrzej Olechowski, Liderul Platformei Civice(Partidul „Civic Platform”),Polonia
  52. Jorma Ollila,- Preşedinte(Royal Dutch Shell plc / Nokia), Finlanda
  53. George Osborne -Cancelar nenumit (Exchequer), Italia
  54. Tommaso Padoa-Schioppa- Ministru(Ministerul de Finanţe), SUA
  55. Richard N. Perle- Membru permanent(Institul American de Afaceri pentru Cercetari Politice Publice (AEI), SUA
  56. Heather Reisman- Preşedinte şi Director Executiv Indigo Books & Music Inc., Cnada
  57. David Rockefeller-SUA
  58. Matías Rodriguez Inciarte- Vice preşedinte executive(Banca Grupo Santander), Spania
  59. Dennis B. Ross- Director(Institutul Washington pt. Politici Orientale), SUA
  60. Otto Schily- Fost ministru al afacerilor interne, membru parlament, membru al comitetului pe afaceri, Germania
  61. Jürgen E. Schrempp- Fost preşedinte al Consilului Managerial(DaimlerChrysler AG) Germania
  62. Tøger Seidenfaden, Editor Excutiv Suprem,Danemarca
  63. Peter D. Sutherland, Preşedinte, British Petroleum plc şi Goldman Sachs International, Irlanda
  64. Giulio Tremonti- Vicepreşedine(Camera Deputaţilor), Italia
  65. Jean-Claude Trichet-Guvernator(Banca Centrală Europeană), Franta
  66. John Vinocur- Corespondent senior(International Herald Tribune), SUA
  67. Jacob Wallenberg- Preşedinte(Investor AB) Suedia
  68. Martin H. Wold- Editor asociat şi comentator economic(The Financial Times), UK
  69. James D. Wolfensohn- Reprezentant Special în Gaza, SUA
  70. Robert B. Zoellick- Secretar de Stat Adjunct, SUA
  71. Klaus Zumwinkel- Preşedinte al Consilului Managerial(Deutsche Post AG),SUA
  72. Adrian D. Wooldridge- Corespondent Extern(The Economist)

 

            Lista este deschisă. Lista iniţială care a fost disponibilă începând din luna ianuarie includea nume care acum au căzut in dizgraţie (au fost compromişi public) precum John Browne, Director executiv la British Petroleum şi preşedintele demisionar al Băncii Mondiale, Paul Wolfowitz. Totuşi nu e exclus ca ei să îşi facă totuşi apariţia la Bilderberg 2007. Bilderberg nu are probleme să accepte printre ei oameni corupţi atât timp cât ceea ce fac ei stă departe de lumina şi scrutinul public. Un alt exemplu de membru exclus este Lordul Conrad Black, fost director executiv a grupului media Hollinger.

           Alte nume care apar în lista din ianuarie 2007 ridică semne de întrebare. Bernard Kouchner, nou numitul Ministru al Afacerilor Externe în cadrul guvernului lui Nicolas Sarkozy în Franţa. Kouchner este fost fondator al „Medici fără frontiere” şi a lipsit de la întâlnirea Bilderberg din Ottawa, Canada din 2006. Ar putea fi poziţia lui să fi fost aranjată dinaintea alegerilor? Un alt nume surpriza este Mahmood Sariolghalam, Profesor asociat al Relatiilor Internaţionale, Şcoala de Ştiinţe Economice şi Politice, Universitatea Naţională a Iranului. Curând vom putea afla ce căută un Iranian la o întâlnire Bilderberg controlată de aliaţi NATO.

             Agenda Bilderberg 2007 va cuprinde: problema Irakului, probleme energetice şi Iranul. Aparenta criză de petrol, iniţiată în anii 70, a determinat creşterea petrol de la câtiva dolari pe baril, la nivelul actual situat sub 80 dolari. La întalnirea Bilderberg 2006, s-a hotărât preţul pe baril pentru 2007-2008 să fie undeva între 100 şi 150 de dolari per baril. Recent, Jose Barroso, preşedintele Comisiei Europene a anunţat de curând o „eră post industrială”… iar aceasta se obţine distrugând baza economiei mondiale şi o nouă mare recesiune. Când oamenii sunt săraci, ei nu cheltuiesc bani, nu călătoresc şi nu consumă. Iranul a devenit ultima speranţă a Americii în acest război al energiei. Bilderberg se va concentra pe relaţiile Europei cu Rusia şi Asia Centrală. După doi ani de amenintări, raboiul cu Iran pare să nu mai fie în agenda administraţiei Bush, cu atât mai mult Franţa, Rusia, Japonia şi China investind masiv în Iran, lumea a trasat o linie în nisip pe care SUA nu trebuie să o treacă. Marea Britanie, după plecarea lui Blair, cu Gordon Brown (care a luat parte la întâlnirile Bilderberg), trebuie să se integreze deplin în Uniunea Europeană, indiferent de costuri.

Lumea este la o răscruce de drumuri. Fie devenim un stat poliţienesc supravegheat electronic tip „Big Brother” aşa cum l-a descris încă din 1918 George Orwell în cartea sa „1984”, fie devenim oameni liberi, dar totul depinde de noi.

 

Sursa: infoCON.ro

 

         Clubul Bilderberg a decis atacarea Iranului dupa alegerile prezindentiale

 

ISRAEL vs. IRAN 

             Potrivit ziarului “The Guardian” Israelul are pregatit un plan de atac asupra facilitatilor nucleare din Iran, inca din primavara. Ceea ce a impiedicat imediat punerea in aplicare a planului israelian, a fost reticenta presedintelui Bush, manifestata intr-o intrevedere speciala, in cursul vizitei din luna mai in Israel a presedintelui SUA. Jonathan Steel – citand un diplomat care a discutat cu prim-ministrul israelian Ehud Olmert imediat dupa vizita lui Bush in Israel, din luna mai, precum si alte resurse ale lui “The Guardian” – scrie ca discutia lui Bush cu Olmert a avut un caracter privat si foarte secret: nu s-a admis nici macar o stenograma a celor discutate. Potrivit dezva­luirilor lui Olmert, refuzul SUA de a da “unda verde” unui atac aerian al Israelului asupra Iranului nuclear, tine de moment, dar primul ministru israelian nu crede ca aceasta pozitie se va schimba in cele cateva luni, care i-au mai ramas lui Bush la Casa Alba.

 

Refuzul lui Bush

 

          Refuzul lui Bush din luna mai se intemeia pe mai multi factori. In primul rand, Statele Unite se tem ca un atac aerian asupra Iranului va declansa o reactie din partea acestuia. Se stie ca Iranul – spre deosebire de Irak – poseda rachete cu o raza de 3.000 km, care ar putea lovi bazele militare americane din Afganistan, Irak si din Golf. Irakul – dominat de un guvern shiit, de aceeasi religie ca si Iranul – nu agreeaza deloc un atac aerian asupra coreligionarilor iranieni, si solicita tratative diplomatice cu Teheranul in privinta imbogatirii uraniului.

           In al doilea rand, arata Steele in “The Guardian” – un comentator veteran al Orientului Mijlociu – nu este deloc sigur ca doar prin atacuri aeriene ar putea fi distruse facilitatile nucleare ale Iranului. In ultimii ani, Teheranul a procedat la disiparea capacitatilor sale atomice, intr-un numar mare de uzine subterane.

            Apoi, cea mai scurta ruta catre uzina nucleara de la Natanz – unul dintre principalele obiective ale unui atac aerian – insumeaza 700 de mile, si trece peste teritoriul Irakului shiit, al carui spatiu aerian este controlat de US Air Force. Motiv pentru care SUA nu ar putea sa nege, fata de opinia publica internationala si de mass-media, ca nu a avut cunostinta de atac. Cu alte cuvinte, ca Israelul ar fi atacat fara aprobarea Casei Albe. Astfel, in caz de atac aerian israelian in Iran, SUA ar deveni co-autoare la atac. Cu toate consecintele de rigoare pe plan intern, international si in lumea araba, care nu sustine ideea atacarii Iranului. Statele Unite ar fi obligate sa-si asume responsabilitatea atacului, in aceeasi masura ca si Israelul, si ar deveni brusc tinta teroristilor islamisti, inclusiv a celor din SUA. Un atac aerian impotriva Iranului, ar avea drept urmare un razboi la o scara mai mare, la care Statele Unite – implicate deja in conflictul din Afganistan si Irak – ar face fata cu greu unui “al treilea front”.

 

Problema Hamas

 

            Atacarea Iranului de catre aviatia militara israeliana ar precipita, pe de alta parte, atacurile cu rachete al Hezbollah-ului pro-iranian, care stationeaza in Liban, la granita cu Israelul, si care nu a fost afectat de incursiunea Israelului din vara lui 2006.

Israelul a promis atunci – prin vocea aceluiasi Olmert – ca va distruge Hezbollahul din Liban in trei zile, numai prin atacuri aeriene. Dupa o luna, insa, Olmert a ordonat incorporarea rezervistilor. Hezbollahul s-a multumit atunci cu bombardarea Haiffei. Un atac israelian asupra Iranului va determina Hezbollah sa atace cu reachete, din Liban, toate orasele israeliene.

            Un oficial a declarat – conform “The Guardian” – ca: “Acum zece ani, Hezbollahul a aruncat in aer cladirea asociatiei Argentina-Israel de la Buenos Aires, ucigand 85 de oameni. Exista apoi o larga diaspora libaneza in Canada, din care multi apartin Hezbollah. Trebuie doar sa treaca in SUA, si sa actioneze.

             Purtatorul de cuvant al lui Ehud Olmert a negat insa faptul ca Bush a refuzat sa dea Israelului “lumina verde” in “intalnirile oficiale”. Purtatorul de cuvant al lui “National Security Council” (NSC) – Gordon Johndroe – s-a ferit, la randul sau, sa confirme intalnirea privata Olmert-Bush, sau sa o comenteze, declarand doar: “Pozitia presedintelui este ca, in privinta Iranului, toate optiunile sunt pe masa, dar diplomatia ramane desigur prima dintre ele.”

Desi se pare ca, in cadrul privat, Bush nu a dat “unda verde” pentru planul Israelului, in public el si-a continuat “diplomatia belicoasa” fata de Iran. In discursul din Knesset, Bush a declarat: “America este alaturi de voi, opunandu-se ferm ambitiilor nucleare ale Iranului. A permite principalului sponsor mondial al terorismului sa posede arma cea mai periculoasa ar fi o tradare de neiertat fata de generatiile viitoare. Pentru cauza pacii, lumea nu trebuie sa permita Iranului sa posede arma nucleara.”

Saisprezece agentii de informatii ale Statelor Unite au preluat insa estimarea lui “National Intelligence Estimatei(NIE) – principala institutie de sondare a serviciilor secrete americane – care concluziona in decembrie 2007, ca Iranul si-a intrerupt preocuparile atomice militare inca din 2003, si ca imbogatirea uraniului este facuta in scopuri pasnice.

Planul anti-Iran

              Unii analisti sustin, insa, ca tocmai caracterul special al discutiilor lui Bush cu Olmert – mai ales faptul ca nu s-a redactat nici macar o stenograma a conversatiei – este cel mai bun exemplu ca lucrurile au stat cu totul diferit. Se speculeaza ca ceea ce s-a afirmat ulterior, ar fi doar o fireasca “perdea de fum”, pentru a pastra efectul de surpriza al atacului aerian. La ultima reuniune “Bilderberg” 2008, s-a estimat ca cel mai indicat moment pentru un atac asupra Iranului nuclear, ar fi perioada de dupa alegerile prezidentiale din SUA. Pentru a nu compromite definitiv sansele candidatului republican, John McCain, tinand cont ca razboiul din Irak a devenit nepopular in SUA.

            De altfel, prezenta masiva si permanenta in Golf a doua portavioane americane, cu flota lor de insotire, pare sa indice o viitoare actiune militara a SUA.

             Elita politica si militara a Israelului – care vad in Iran principalul rival din regiune – au respins estimarea NIE, si , dupa toate probabilitatile, asteapta cel mai favorabil moment pentru atac. Este un “secret deschis” faptul ca Israelul detine in jur de 200 de rachete nucleare. Unii considera chiar ca numarul lor este de cel putin 400, si ca Israelul ocupa locul patru in lume ca putere nucleara. Pentru a-si pastra “monopolul nuclear” din zona, Israelul este gata de a actiona contra Iranului si a oricarei alte tari. In septembrie 2007, Israelul a distrus – tot prin bombardament aerian – in desertul sirian, un obiectiv despre care, la Washington si Tel Aviv, s-a afirmat ca era o instalatie nucleara nord-coreeana, construita in Siria.

 

  Israelul va utiliza aeroporturile din Georgia

 

                In “Bombardamentele contra Iranului”, Arnaud de Borchgrave sustine pentru UPI (din 28 septembrie 2008), ca Israelul are o relatie speciala cu Georgia, unde exista o puternica comunitate evreiasca.Ministrul georgian al Apararii, David Kezerashvili – etnic evreu – a fost omul care a facut mult pentru achizitionarea de armament din Israel. “Luptam acum impotriva marii Rusii, si speranta noastra este sa primim asistenta de la Casa Alba si din Israel, pentru ca Georgia nu poate supravietui altfel”, a declarat David Kezerashvili, aminteste Borchgrave.

Israelul a inceput sa vanda armament Georgiei cu cativa ani in urma. Statele Unite au garantat pentru Georgia, incurajand astfel, acest comert. Din Israel, un rol important in vanzarile de arme catre Georgia, l-a avut fostul primar a Tel-Avivului, Roni Milo, care reprezinta acum compania “Elbit Systems”. Precum si fratele acestuia, Shlomo Milo, fost director general al lui “Military Industries”. Dronele aeriene de spionaj (avioane fara pilot) de tip “UAV”, fabricate de “Elbit Maarahot Systems”, au intreprins in ultimii ani numeroase misiuni deasupra Rusiei, dar si a Iranului, sustine Borchgrave.

             Printr-o intelegere secreta, intervenita intre Georgia si Israel, doua aeroporturi militare din sudul Georgiei vor fi utilizate de aviatia israeliana de bombardament in atacurile contra instalatiilor nucleare iraniene.

Intelegerea secreta va reduce consierabil distanta pe care bombardierele israeliene o aveau de strabatut intre Israel si Iran. Atacul georgian ordonat de Saakasvili contra Osetiei de Sud in noaptea de 7 august a.c., a oferi insa Rusiei pretextul de a ordona Fortelor Speciale sa distruga facilitatile israeliene, construite pe cele doua aeroporturi militare. De aici presiunile ca Fortele Speciale ruse sa se retraga cat mai repede din Georgia. Si lentoarea acestei retrageri, explica Borchgrave. Mai multe drone israeliene au fost, cu acest prilej, capturte de Fotele Speciale ruse.

             Intr-o conferinta de presa tinuta la Moscova, generalul Anatoli Nogovitan, adjunctul sefului de Stat Major rus, a aratat ca Fortele Speciale ruse au capturat in Georgia, armament israelian constand in “opt tipuri de vehicule militare, exploziv, mine de teren, pe langa explozivi speciali”.

Nogovitan a estimat la 1.000 numarul instructorilor militari israelieni, care pregatesc fortele georgiene pentru operatiuni speciale de tipul “luptelor si scotocirii casa cu casa”, ca si in interogatorii.

 

Axa Tel-Aviv-Tbilisi

 

          S-a creat astfel intre cele doua tari o legatura pe care cotidianul electronic israelian “YNet” o denumea “axa Tel-Aviv-Tbilisi”.

Este o axa care functioneaza cu aprobarea presedintelui Bush si al carei element de legatura este generalul de brigada (r) Gal Hirsh, cel care a comandat fortele israeliene in conflictul cu Hezbollah, la granita cu Libanul, din iulie 2006.

           Ulterior, gen. Hirsh a fost nevoit sa treaca in rezerva din cauza concluziilor “Comisiei Winograd”.

            Personal militar israelian – lucrand pentru companii private, dar strans legate de “Israeli Defence Force” (IDF) – a pregatit in ultimii ani soldatii georgieni, mai ales in domeniul tehnicilor gherila/antigherila.

           “Planul-surpriza” al lui Saakashvili de a ataca brusc Osetia de Sud, a fost insa cunoscut de Moscova prin agentii sai, dand, astfel, posibilitatea Rusiei la un raspuns masiv si imediat.

             Saakashvili, care a numit Georgia drept “Israelul Caucazului“, a sperat la o interventie militara a Statelor Unite si a NATO in regiune. Aceasta, evident, nu s-a produs, desi Saakashvili a trimis anterior, in Irak 2.000 de militari georgieni. Cum Fortele Speciale Ruse nu au fost retrase din Georgia pana nu au distrus toate amenajarile de pe aeroporturile georgiene ale “IDF”, folosirea acestora in bombardamentele contra Iranului trebuie reprogramate. Exista un mare interes economic al Israelului in Georgia: oleoductul american BTC (Baku-Tbilisi-Ceyhan), care transporta petrol de la Marea Caspica (Azerbaidjan), prin Georgia, la Marea Meditaerana (portul turcesc Ceyhan).

S-a convenit ca un oleoduct sa conecteze Israelul la portul Ceyhan, pompand petrol la Ashkenazi (Israel). Prin portul Eilat, Israelul urmareste sa devina unul dintre furnizorii importanti de petrol caspic in secolul XXI.

            Acesta este alt aspect esential al axei Tel-Aviv-Tbilisi. Veniturile din exportul de petrol si gaze naturale au readus Rusia in forta pe harta geopolitica a lumii. Numai anul acesta, de pilda, Rusia va obtine din exportul de petrol si gaze, 201 miliarde de dolari. Adica de 13 ori mai mult decat in cei opt ani ai erei Eltan. Elita politica si militara a Israelului considera ca, in secolul XXI, cine nu va deveni un exportator important de petrol, si nu va avea bomba nucleara in arsenalul sau, are toate sansele sa ajunga un “stat-sclav” pentru multa vreme.

 

Manevrele diplomatice ale Israelului

 

           Dupa incercarile nereusite de a submina Iranul, Israelul a abordat in ultima vreme, o “diplomatie de plus” fata de aliatii Teheranului, in timp ce si-a mentinut tonul radical fata de Iran.

           Ministrul de Externe, Tzipi Livni, a ales aceasta cale – pe care analistii au numit-o diplomatia “dezbina si stapaneste” – intr-un efort de a izola Teheranul de aliatii lui cei mai apropiati. Tzipi Livni (50 de ani) este cunoscuta ca un element dur in politica israeliana. Provine dintr-o familie cu vederi de extrema-dreapta, in care ambii parinti au luptat in cadrul organizatiei clandestine (pana in 1948) “Irgung”, responsabila de atrocitati contra palestinienilor si britanicilor in anii ‘40. Ulterior, “Irgun” a format Partidul “Likud” al carui lider, pana de curand, a fost generalul Ariel Sharon. Timp de doi ani, Tzipi Livni a fost sefa de retea antitero in Mossad. Apoi a lucrat ca avocat, inainte de a ajunge in Knesset, ca membra a Partidului “Likud”. Livni a fost o sustinatoare ferventa a generalului Ariel Sharon, care a inclus-o in guvernul sau in 2001. Cand Sharon a parasit “Likud” pentru a intemeia Partidul “Kadima”, Livni a fost prima care l-a urmat impreuna cu Ehud Olmert. Livni a atras atentia asupra sa in 2006, cand a solicitat, ca ministru de Externe al Israelului, o incetare negociata a focului cu Hezbollahul din Liban, si desfasurarea unei forte internationale in sudul Libanului. Prin aceasta manevra diplomatica, Livni a incercat pentru prima data, ca prin “diplomatia de plus” sa izoleze Iranul, prezent prin Hezbollah in zona.

 

Atragerea lui Assad

               Utilizand Turcia ca intermediar, Livni si-a fixat in obiectiv pentru 2008 atragerea presedintelui Assad, prin inceperea unor tratative privind Inaltimile Golan, cucerite de Israel in 1967. Pentru Assad a fost un succes important chiar si deschiderea unor negocieri directe cu Israelul, pe o problema extrem de sensibila. Urmand politica de plus a lui Livni fata de aliatii Iranului – pentru a-l izola total – presedintele francez, Nicolas Sarkozy, l-a invitat pe Assad la Paris. Unde presedintele sirian a fost primit cu toata pompa si onorurile unui mare sef de stat. Si a incheiat o serie de contracte importante, ceea ce a starnit nemultumire la Teheran. Fata de Hezbollah, Livni a propus un schimb de prizonieri, ca semn al “mini-destinderii” relatiilor cu Israelul. Astfel, Livni a obtinut printr-o noua politica externa ca Hezbollahul sa fie recunoscut, neoficial, drept un interlocutor politic independent.

                  Al treilea obiectiv al diplomatiei de plus a lui Tzipi Livni a fost Hamasul. Deoarece era evident ca sanctiunile economice si blocada anti-Hamas nu au distrus organizatia, Livni a incheiat pe 2 iunie 2008 un armistitiu cu Hamas, deschizand unele puncte de trecere in Fasia Gaza, in schimbul renuntarii Hamas de a bombarda orasele si kibuturile israeliene. Ca rezultat, diplomatia israeliana nu mai este una predictibila, iar Iranul este izolat si mai mult in Orientul Mijlociu.

 

Lobby israelian

 

                In acelasi timp, “The American Israel Public Affaires Committee” (AIPAC) – cel mai important for al lobby-ului israelian in SUA, din cele 52 de organizatii de acest gen – si-a tinut conferinta anuala. Au fost prezenti 7.000 de delegati reprezentand pe cei 100.000 de membri AIPAC. Inclusiv 300 de membri ai Congresului (ceea ce echivaleaza cu 60% din totalul Senatului si Camerei Reprezentantilor). Au mai fost prezenti cei doi candidati la prezidentialele din noiembrie, toti membrii cabinetului american, secretarul de stat Condoleezza Rice, vicepresedintele Dick Cheney, o multime de vedete de la Hollywood, moguli media, miliardari proeminenti din Wall Street si alti invitati. Delegatia israeliana i-a avut in frunte pe Ehud Olmert si pe Tzipi Livni. AIPAC este cea mai influenta organizatie de lobby israelian, avand puternice radacini in ambele partide: Democrat si Republican. Totodata, membrii AIPAC sunt la carma unor departamente-cheie din cadrul Administratiei americane. Cum ar fi Finantele, Pentagonul, Comertul, Justitia, “National Security Council”, CIA, FBI sau “Homeland Security”. Pe agenda AIPAC din 2008, au figurat probleme ca: organizarea blocadei militare a Iranului, sanctiuni mult mai dure fata de companiile de petrol si gaze, banci sau companii economice din intreaga lume care colaboreaza (intr-o forma sau alta) cu Iranul, utilizarea fortei pentru a pune capat imbogatirii uraniului de catre Iran. Obama a promis ca Ierusalimul va ramane in administrarea Israelului, in timp ce John McCain si Hillary Clinton au cerut bombardarea Iranului, daca acesta nu pune capat planurile sale nucleare. “Un Iran nuclear este inacceptabil” a fost lozinca sub care s-au tinut lucrarile Conferintei AIPAC din 2008.

 

sursa: Ziua, Dosare Ultrasecrete, 18.10.2008