Peste 70 de tari sunt conduse de guverne represive, intre care dictaturi individuale sau regimuri colective – familii regale, junte militare sau partide totalitare, sustine revista americana „Parade”, care realizeaza anual Topul Dictatorilor. Unii dintre liderii totalitari, cum ar fi Hu Jintao sau regele Abdullah II, sunt tratati bland pe plan international, ei fiind parteneri comerciali ai marilor puteri. Altii, cum ar fi Pervez Musharraf, sunt parteneri in razboiul antitero. 
            Autorul topului, jurnalistul si istoricul american David Wallecinski, isi realizeaza clasificarea pe baza rapoartelor de cercetare ale organizatiilor pentru drepturile omului, care monitorizeaza abuzurile de putere, si a datelor Departamentului de Stat al SUA. „Puncte in plus” primesc acei dictatori care tortureaza detinutii, isi executa opozantii politici, isi infometeaza poporul, astfel incat acesta este afectat de malnutritie si cei care intervin violent in politica altor tari. Intre organizatiile ale caror cercetari au fost folosite sunt „Freedom House”, „Amnesty International”, „Human Rights Watch” si „Journalists Sans Frontieres”. Autorul spera ca lista va stimula reflectia si va furniza o perspectiva atat asupra evenimentelor pe plan mondial, cat si asupra libertatilor de care lumea democratica se bucura.  

           Ideea alcatuirii topului a aparut in 2003, dupa ce presedintele G.W.Bush a declarat ca Irakul, la vremea aceea, Iranul si Coreea de Nord sunt cele trei natiuni care sponsorizeaza terorismul, numindu-le „Axa Diavolului”. Revista „Parade”, distribuita ca supliment de duminica impreuna cu sute de cotidiene americane, si-a propus atunci sa afle care sunt cele mai rele regimuri politice din lume, iar Wallecinsky a inceput cercetarile.

            In topul din 2003, Saddam Hussein aparea pe locul al treilea, fiind surclasat de Kim Jong-Il si Printul Abdullah.
saddam-hussein
   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20080721_KimJongIl

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 obama%20plecaciuni%20in%20fata%20regelui%20arabiei-8602      

 

 

 

 

 

Mubarak si Putin, proaspat sositi pe lista tiranilor.

mubarak0727

    

 

 

 

 

 

putin_missile

      Printre noii sositi in top in 2007 sunt Hosni Mubarak (Egipt) si Vladimir Putin (Rusia), care, luna trecuta, pescuia impreuna cu presedintele american George W.Bush. Mubarak tine false alegeri o data la sase ani, iar accesul observatorilor internationali nu este permis. Marturiile privind torturarea detinutilor sunt frecvente.
          Rusia lui Putin se face vinovata, potrivit Departamentului de stat al SUA, de 17 categorii de incalcare a drepturilor omului. Conditiile din inchisorile ruse sunt descrise ca un pericol pentru viata detinutilor, iar statisticile arata ca, anual, peste 2.000 de detinuti mor inainte de a fi judecati.

            Contestarea lui Putin, ilegala
          Desi a declarat ca nu va participa la alegerile din 2008, Putin a centralizat puterea executiva prin eliminarea alegerii guvernatorilor regionali pe care ii numeste el insusi, a intarit serviciul secret federal de securitate si a numit in functii importante din guvern oameni care, ca si el, au fost angajati ai KGB, sau ai agentiilor succesoare acestuia. In plus, o lege adoptata recent interzice crearea unei „imagini negative” oponentilor politici, ceea ce inseamna ca insasi contestarea politicilor lui Putin va deveni ilegala. Sosirea in top a celor doi este justificata de iesirea de pe lista a altora. Un alt dictator european intrat in top este Aleksandr Lukashenko, la putere toata perioada de dupa desprinderea Belarusului din URSS, prin zdrobirea adversarilor politici. El are puterea de a numi parlamentarii. In 1996, a castigat 82% din voturi, dupa ce a restrans atat de tare campania oponentului sau, Aleksandr Milinkevich, incat acesta s-a limitat la a inmana fluturasi. Din noiembrie 2006, Milinkevich a fost arestat de sase ori.

 3095-752217
           Fata de anul trecut, doi dictatori au fost eliminati din Top 20: Saparmurat Niyazov (Turkmenistan) : numarul 8 in 2006, care a murit in decembrie si Fidel Castro (Cuba) : numarul 15 in 2006, care a cedat puterea fratelui sau, Raul. Cei care au urcat in top fata de anul trecut sunt Aiatolahul Kamenei (Iran), Hu Jintao (China), regele Abdullah (Arabia Saudita) si Bashar al-Assad (Siria). Autorul atrage insa atentia ca ascensiunea acestora se datoreaza faptului ca ei au devenit mai rai si nu faptului ca cei pe care i-au depasit si-ar fi imbunatatit comportamentul.
           In lume mai exista inca monarhii absolutiste .

           Regele Mswati III din Swaziland este mai presus de orice legeIn lume exista cateva regimuri politice in care puterea este concentrata total sau aproape total in mainile monarhului si unde nu se tin alegeri. Este vorba de: Swaziland, Butan, Brunei, Oman, Qatar, Arabia Saudita si Swaziland. Micul stat african Swaziland este cel mai bun exemplu.
            Regele Mswati III, la putere de la varsta de 18 ani, este, potrivit constitutiei, mai presus de orice lege sau regula, iar investigarea afacerilor in care este implicat este ilegala. El si-a cumparat un avion privat cu 44,6 milioane USD, adica mai mult decat dublul cheltuielilor de sanatate pentru intreaga natiune. Swaziland are cea mai mare rata a HIV/SIDA din lume (peste 33%).
          Foste monarhii absolutiste precum Iordania, Maroc sau Nepal au facut pasi catre monarhia constitutionala, desi monarhul detine inca putere considerabila. Butanul se va indrepta si el catre o monarhie constitutionala, primele alegeri fiind anuntate pentru 2008.
          Liechtenstein a extins puterile monarhului .
          Cel mai bizar exemplu, intr-o epoca unde tendinta este de renuntare la puterile monarhice este micul stat european Liechtenstein care a votat in 2003 pentru a extinde puterea monarhului. Printul de Liechtenstein, Hans-Adam are drept de veto asupra deciziilor parlamentare si are dreptul de a demite guvernul, de a numi judecatorii.
            Bashir, mentinut in top de criza din Darfur.

          bashir32Omar al-Bashir isi pastreaza, de trei ani, pozitia de cel mai feroce dictator din cauza incalcarii repetate a drepturilor omului, ce a generat exterminarea populatiei din regiunea Darfur. In ultimii patru ani cel putin 500.000 de civili au fost ucisi de catre fortele pro-Bashir si mai multe milioane au fost alungati din regiunea Darfur. Al-Bashir a acordat sprijin guvernamental unei militii islamice, Janjaweed, pentru a combate rebelii din Darfur. Aceste militii au fost acuzate de epurare etnica, exterminand populatia nemusulmana.

             Dictatorul din Guineea Ecuatoriala – „in contact cu Atotputernicul”

          Teodoro Obiang Nguema a preluat controlul in Guineea Ecuatoriala prin executarea fostului dictator, unchiul sau, in iulie 2003. Radioul de stat a anuntat atunci ca Obiang „este in permanent contact cu Atotputernicul” si ca „poate decide sa ucida fara ca cineva sa il traga la raspundere si fara sa ajunga in Iad”. Obiang le-a spus cetatenilor ca se simte obligat sa preia controlul trezoreriei nationale pentru a preveni coruptia functionarilor publici. El a depozitat in conturile proprii peste o jumatate de miliard de dolari intr-o banca din Washington.
obiang

         Sub Mugabe, speranta de viata a poporului a coborat la 37 de ani .

     

 

 

 

 Robert Mugabe era vazut in trecut drept simbolul „Noii Africi”. Sub conducerea lui, sanatatea si bunastarea poporului au scazut dramatic. Potrivit OMS, zimbabwenii au cea mai mica speranta de viata intre natiunile lumii : numai 37 de ani pentru barbati si 34 pentru femei. Regimul practica incarcerarea la voia intamplarii si tortura. Ţara are de asemenea cel mai mare procent de orfani (circa 25% potrivit UNICEF). Mugabe a permis ultima data alegeri in 2002, cand a castigat numai dupa ce si-a arestat pentru tradare principalul oponent. 
               Tiranii au luat masurice frizeaza absurdul .
              Autorul topului a studiat rapoartele privind suprimarea libertatilor si a drepturilor civile. „Indiferent de tipul de dictatura, efectele asupra cetatenilor sunt aceleasi: nu sunt liberi sa se exprime si sunt pedepsiti daca incearca acest lucru”, scrie Wallecinski.
            200.000 de nord – coreeni, in tabere de detentie .
           Kim Jong-il, liderul de la Phenian, a atras atentia internationala in ultima perioada prin testarea unei bombe nucleare, dar ceea ce il mentine in topul dictatorilor este politica sa interna bazata pe incalcari ale drepturilor omului. Cei care au fugit din tara declara ca in inchisori si tabere de detentie sunt tinuti circa 200.000 de oameni si ca aici au loc acte de tortura, infometare, violuri, crime si munca fortata. Nord-coreenii sunt una dintre cele mai izolate natiuni, neavand contacte cu nicio alta tara. Desi Coreea de Nord este un stat comunist, modelul de guvernare pe care familia l-a urmat este confucianismul, ultracentralizat, bazat pe succesiunea paternala.

            Pedeapsa capitala pentru homosexualitate .
           In Iran, liderul suprem este Aiatolahul Kamenei, care conduce tara impreuna cu un consiliu de 12 intelepti. Ei controleaza toate deciziile privind relatiile internationale, programul nuclear si politica interna. Regimul a suprimat libertatile civile si de expresie. Femeile pot fi omorate cu pietre, legal, pentru adulter, iar in noiembrie 2006 un barbat iranian a fost spanzurat in public pentru homosexualitate. De altfel, homosexualitatea este un delict in 13 din cele 20 de tari conduse de liderii din top. Coreea de Nord pretinde ca „homosexualitatea este un fenomen strict capitalist si ca pur si simplu nu exista in tara sa, fapt pentru care scoaterea in afara legii nu este necesara”. 

hu_jintao_01            Chinezii pot fi executati pentru furt, iar sauditii, pentru vrajitorie. In China, au fost identificate 22 de domenii de incalcari ale drepturilor omului sub conducerea lui Hu Jintao, printre care tortura, avorturile fortate, munca fortata, pedepsirea cu inchisoare pe motive religioase, coruptia guvernului si restrictii privind libertatea de exprimare si a presei. Anul trecut, mai multi chinezi au fost executati pentru delicte non-violente, cum ar fi darea de mita sau furtul de titei. Comunitatea internationala tinde sa „inchida ochii”, din cauza influentei economice a Chinei, tara care va gazdui Jocurile Olimpice din 2008. In Arabia Saudita, regele Abdullah controleaza cea mai mare rezerva de petrol a lumii, fapt pentru care tarile democratice nu isi exprima opozitia fata de actiunile regimului. Sauditii pot fi executati pentru vrajitorie, iar o femeie poate fi biciuita numai pentru ca ramane singura in prezenta unui barbat care nu face parte din familie. Pentru cetatenii sauditi este ilegal sa practice o alta religie decat islamul.
            In Laos sunt ilegale relatiile sexuale cu strainii

dictators-profile-choumaly-saynhasone
           Choummaly Sayasone conduce un regim unde cetatenii pot fi arestati pentru „crearea de diviziuni intre oameni”, „importarea unei publicatii care jigneste cultura nationala”, distribuirea de stiri false. Coabitarea premaritala este ilegala, ca si relatiile sexuale cu persoane de alta nationalitate. In Camerun, dictatorul Paul Biya este cel care a avut cea mai originala metoda de preluare a puterii. In 1982, el si-a convins predecesorul, Ahmadou Ahidjo, cu ajutorul unor medici, ca ar suferi de o boala terminala. Ulterior, acesta si-a dat seama ca a fost pacalit, insa a trebuit sa fuga din tara.

Sursa: Adevarul

            Atunci când se vorbeşte de paradisuri fiscale, lumea se gândeşte, în general, la Alpii elveţieni şi la insulele Caraïbe. Dar locurile tradiţionale- fie că vorbim de Elveţia, de Lichtenstein, de Luxemburg sau de Caraïbes sau de insulele Virgine britanice-sunt concurate cu succes de Statele Unite, unde avocaţii din şapte state, cum sunt Nevada şi Alaska, fac tot posibilul să-i atragă aici pe cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Ei propadă conceptual de “fiducie de cheltuieli auto-stabilită”.

              Fiducia poate fi definita ca „actul juridic prin care o persoană, fiduciarul, dobândeşte de la o altă persoană, fiduciant, un drept patrimonial, dar cu obligaţii care îi limitează exerciţiul, printre care figurează în general aceea de a transfera acest drept, la termenul fixat, fie fiduciantului, fie unui tert beneficiar. Fiducia este o instituţie juridică polimorfă, având multiple finalităţi (fiducie-gestiune, fiducie-garanţie), printre care şi fiducie-gestiune) prin care „în loc de a investi pe gratificat cu proprietatea bunurilor care alcătuiesc liberalitatea, dispunătorul preferă să le cedeze în prealabil unui terţ care va fi însărcinat să le gereze în contul gratificatului şi să le transfere ulterior acestuia”.

        În Texas,nu există taxe pe venit personal, iar taxa brută de afaceri este la un nivel scăzut (proprietarii unici şi parteneriatele generale sunt excepţiile scutite de impozite). Nu există însă niciun paradis fiscal care să-i mulţumească pe toţi. Unele zone s-au specializat pe activităţile bancare, altele servesc interesele multinaţionalelor, în timp ce celelalte adună sub umbrela lor protectoare bogaţii lumii. În plus, despre această lume a finanţelor „offshore” – ţările sau jurisdicţiile cu o legislaţie fiscală fie fără impozite, fie cu impozite foarte scăzute -, nu totul este de bine. Toate aceste raiuri ale finanţelor au legi stricte referitoare la spălarea banilor negri pentru a se asigura că instituţiile financiare care-şi au sediul acolo nu sunt folosite în scopuri ilicite. Departamente speciale investighează orice posibilă încălcare a reglementărilor. În plus, băncile „offshore” au proceduri stricte de „cunoaştere a clientului” astfel încât conturile zise anonime au devenit doar poveste. Cât timp afacerile sunt legale, secretele financiare sunt apărate cu sfinţenie. În paradisurile fiscale este interzisă dezvăluirea oricărui aspect al tranzacţiilor, inclusiv informaţiile cu privire la conturile bancare private, fără un ordin judecătoresc. Sunt amenzi uriaşe sau chiar pedeapsa cu închisoarea pentru angajaţii băncilor care încalcă intimitatea unui posesor de cont. Ţări ca Bahamas fac din statutul de paradis fiscal o parte a strategiei lor de marketing. Şi au şi de ce. Autohtonii, dar şi rezidenţii străini nu plătesc niciun fel de taxă.În raiul fiscalităţii, este importantă rezidenţa, nu cetăţenia. Conform celui mai recent raport, între numărul celor cu averi de peste un million de dolari era 27.000 de miliarde, dintre care 8.500 de miliarde (31%) erau înregistrate într-un paradis fiscal. Merrill Lynch estimează o creştere a acestor averi „offshore” cu 600 de miliarde anual. În lume, sunt nu mai puţin de 73 de astfel de refugii pentru evitarea taxelor, conform datelor deţinute de organizaţia nonprofit Tax Justice Network., care militează împotriva acestor paradisuri pentru cei bogaţi. Motivul invocat este faptul că acestea alimentează sărăcia în lume.Iată câteva dintre aceste raiuri financiare:

          Antilele Olandeze.Autorităţile au adoptat legislaţia „offshore” prin care reduc cu 90 de procente impozitul pentru unele venituri pasive derivate de companiile locale competente. Din 1940, aici s- a creat un climat favorabil pentru companiile „offshore”. În fiecare an, aproximativ 3.600 de miliarde din banii companiilor străine circula prin băncile din Antilele Olandeze şi din Olanda. În Antile este şi “casa” Quantum Fund deţinut de George Soroş, dar şi a sucursalelor a mai mult de 50 de bănci internaţionale.
             Hong Kong. Fără impozit pe salariu, fără taxe pentru profiturile realizate din vânzarea investiţiilor capitale şi multe deducţii de la plata contribuţiilor către stat pentru persoanele fizice. Există o taxă pe venit standard de 16% şi o taxă pentru corporaţii de 17,5%. Guvernul s-a angajat să dezvolte într-atat legislaţia pentru taxe şi finanţe încât zona să devină cel mai important paradis fiscal din Asia.
           Elveţia. Străinii care devin rezidenţi ai acestei ţări pot găsi aici paradisul fiscal pe care şi l-au dorit. Asta, după ce anterior şi-au negociat venitul care va fi taxat în cantonul administrativ în care vor locui. În general, venitul care urmează să fie taxat este egal cu de cinci ori suma plătită pentru chiria unei locuinţe. Această politică fiscală aduce anual economiei peste 2 miliarde euro.
            Liechtenstein. Micul principat apără straşnic secretul bancar încă din 1926, fiind unul dintre cele mai „bătrâne” paradisuri fiscale din lume. Familiile regale ale Marii Britanii, Belgiei şi Luxemburgului se numără printre cei care apreciază discreţia instituţiilor financiare din principat, guvernat de aceeaşi familie, de 800 de ani. Nu se percep taxe pentru majoritatea companiilor sau proprietăţilor deţinute de străini.
             Insulele Cayman.Aici chiar este raiul pe pământ. Zero taxe pentru companiile sau rezidenţii străini. Aici sunt localizate 40 dintre cele mai mari bănci din lume. În 2000, organizaţiile multilaterale au catalogat oficial Insulele Cayman drept un paradis fiscal, dar şi ca un teritoriu necooperant în lupta împotriva spălării banilor negri.
             Bahamas.Un paradis pentru iubitorii de golf şi unul pentru cei care vor să scape de impozitele mari. În Bahamas nu există taxe pe venit personal şi nici pentru profiturile realizate din vânzarea investiţiilor capitale. Iar cei care au rude bogate pot dormi liniştiţi. Statul nu le va înjumătăţi moştenirea. 
            Panama.Unii o numesc „Elveţia Americii Latine”. Oferă o infrastructură financiară solidă, iar rezidenţii străini şi corporaţiile sunt scutiţi de taxe. În plus, costurile de trai sunt minime.

Listele cu paradisuri fiscale publicate dupa summitul G20

       Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a publicat, la cererea G20, trei liste privind paradisurile fiscale care nu sunt in conformitate cu regulile mondiale privind schimbul de informatii fiscale, scrie Le Figaro.

1. Lista alba: statele sau teritoriile care au implementat standarde internationale, prin semnarea a cel putin 12 acorduri in domeniul fiscal: Argentina, Australia, Barbados, Canada, China, Franta, Germania, Grecia, Guernsey, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Jersey, Coreea, Malta, Mauritius, Mexic, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Insulele Seychelles, Slovacia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Statele Unite, Insulele Virgine.

2. Lista gri: statele sau teritoriile care s-au angajat sa respecte standardele internationale, insa au semnat pana acum mai putin de 12 acorduri.

– Lista gri inchis (paradisuri fiscale identificate in 200 de OCDE): Andora, Anguilla Antigua, Barbados, Aruba, Bahamas, Bahrein, Belize, Insulele Bermude, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Cook, Republica Dominicana, Gibraltar, Granada, Liberia, Liechtenstein, Insulele Marshall, Monaco, Montserrat, Nauru, Antilele Olandeze, Niue, Panama, Sfantul Kitts si Nevis, Sfanta Lucia, Sfantul Vincent si Grenadine, Samoa, San Marino, Insulele Turks si Caicos, Vanuatu.

– Lista gri deschis (alte centre financiare): Austria, Belgia, Brunei, Chile, Guatemala, Luxemburg, Singapore, Elvetia.

3. Lista neagra: statele sau teritoriile care nu s-au angajat sa respecte standardele internationale: Costa Rica, Malaezia, Filipine, Uruguay.

        In ultimele saptamani, mai multe state intrate in vizorul comunitatii internationale au oferit dovezi de bunavointa pentru a evita sa fie incluse de OCDE pe lista actualizata pe care o cer tarile mari, scrie NewsIn.

          Problema paradisurilor fiscale, „gauri negre in privinta finantelor”, a fost readusa in discutie in noiembrie 2008, in perioada cea mai grava a crizei financiare, la o reuniune a 17 tari organizata la Paris, la initiativa Germaniei si Frantei. Statele participante au cerut OCDE sa reactualizeze, pana la mijlocul anului 2009, lista neagra a paradisurilor fiscale, la care Berlinul cerea adaugarea Elvetiei.

          O lista precedent a fost publicata la inceputului anilor 2000 de OCDE. Dar aceasta nu numara decat trei tari – Monaco, Andorra si Liechtenstein. O parte dintre state au fost sterse de pe lista de-a lungul anilor, dupa ce si-au luat angajamente de transparenta.

            Temandu-se sa nu figureze pe lista reactualizata, Belgia, Austria, Luxembourg, Elvetia, Liechtenstein, dar si Andorra au anuntat in ultimul moment o modificare a legislatiilor nationale privind secretul bancar.

          Potrivit metodologiei OCDE, o tara trebuie sa indeplineasca patru criterii pentru a se incadra in categoria paradisurilor fiscale. In primul rand, asocierea cu paradisurile fiscale tine de nivelul impozitelor percepute care este foarte scazut, iar in unele cazuri zero. Dar acest criteriu nu este suficient in conditiile in care fiecare jurisdictie are dreptul sa stabileasca individual nivelul impozitelor percepute in interiorul sau. Celelalte criterii enuntate de OCDE se refera la lipsa transparentei operatiunilor bancare, existenta unor reglementari care impiedica schimbul de informatii referitoare la impozite intre guverne si lipsa unor conditiilor ca activitatile economice intreprinse de companii sa fie unele substantiale. Acest ultim criteriu poate releva intentia anumitor state de a atrage investitii doar pe baza oportunitatilor oferite de nivelul de impozitare – asa-numitele centre offshore.
           Acordurile incheiate recent nu vizeaza insa si centrele offshore pe care companiile le folosesc pentru a-si reduce costurile cu impozitarea. Daca in perioada dintre cele doua razboaie mondiale paradisurile fiscale erau asociate cu indivizii bogati care erau atrasi aici de nivelul redus al impozitarii, incepand cu anii ’50 acesteau au inceput sa fie tinta predilecta a companiilor care incercau sa-si reduca sumele destinate impozitelor.
           Devenind rezidenti ai unei tari paradis fiscal, in cazul indivizilor, sau instalandu-si sediul aici, in cazul corporatiilor, actorii economici beneficiaza de taxele si impozitele tarii respective, asadar veniturile si beneficiile vor fi impozitate mult mai putin decat in tarile lor de origine. In acest fel, paradisurile fiscale isi asigura sursele de capital necesare expansiunii economice.
            Grupul de presiune Tax Justice Network estimeaza ca pierderile generate sistemului global de impozitare prin intermediul paradisurilor fiscale se ridica la 255 mld. dolari pe an, dar aceste cifre nu sunt acceptate in unanimitate. OCDE, de exemplu, estima ca la nivelul lui 2007 capitalurile plasate prin intermediul firmelor offshore in paradisurile fiscale atingeau o valoare cuprinsa intre 5.000 si 7.000 mld. dolari. Numai in Insulele Cayman capitalurile de acest fel erau estimate la 1.400 mld. dolari.
           Initiativele OCDE si acordurile la care s-a ajuns in ultima perioada ar putea genera insa o schimbare nesemnificativa a acestei situatii, spun scepticii. Si aceasta in conditiile in care guvernele straine care vor sa afle mai multe informatii referitoare la clientii bancilor aflate in jurisdictii considerate paradisuri fiscale trebuie sa faca dovada suspiciunilor lor. Iar in situatia in care dovezile sunt foarte greu de obtinut multe dintre demersuri ar putea ramane fara raspuns.
          Cel mai semnificativ impact in ceea ce priveste evaziunea fiscala prin intermediul paradisurilor fiscale este cel asupra tarilor emergente, care nu detin instrumentele necesare pentru a forta un schimb de informatii. Organizatia caritabila Oxfam estimeaza ca tarile emergente ar putea pierde prin intermediul paradisurilor fiscale mai multi bani decat au primit sub forma de ajutor strain.
            Mai mult, bancheri si avocati din centrele financiare afectate de deciziile privind alinierea la standardele internationale de transparenta pun accentul asupra limitelor implicate de aceste acorduri. Ei vad aceste decizii ca pe un compromis intre necesitatea cooperarii cu guvernele straine si incercarea de mentinere a secretului bancar.
         In general, paradisurile fiscale au un sistem de control monetar dublu care distinge atat intre rezidenti si non-rezidenti, cat si intre monedele locale si monedele straine. Rezidentii sunt, de obicei, subiectul controalelor monetare, iar non-rezidentii nu. De asemenea, paradisurile fiscale au monede foarte usor convertibile in dolari, euro sau lire sterline.
          Daca marile corporatii beneficiaza de pe urma instituirii de centre offshore, persoanele fizice obtin avantaje prin intermediul bancilor offshore, banci aflate de obicei in jurisdictii cu fiscalitate redusa, in afara tarii de rezidenta a deponentului. Avantajele de care beneficiaza acesti deponenti sunt: mentinerea secretului bancar, impozitare redusa sau nula, acces facil la depozite si protectie impotriva instabilitatii politice si financiare.
          De regula, paradisurile fiscale sunt asociate cu stabilitatea politica si financiara. Stabilitatea multora dintre paradisurile fiscale – precum Monaco, Liechtenstein, Bermude sau Andorra – este data de asocierea acestora cu economii puternice, ca Statele Unite sau Franta. Altele, desi independente, sunt de asemenea stabile. Este cazul Elvetiei sau cel al Luxemburgului.
         In acelasi timp, mai multe paradisuri fiscale au renuntat la operatiunile care le confereau acest statut in anii ’90, raspunzand astfel presiunilor constante privind transparenta venite din partea OCDE. Acum, atacul asupra paradisurilor fiscale s-a intensificat, iar cercul acestora incepe sa se restranga vizibil.
page-15
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Sursa: www.zf.ro

Grupul Bilderberg – Guvernul mondial secret

             Conferinţa anuală a Grupului Bilderberg reprezinta in mod categoric cea mai importantă întâlnire din lume, pentru că la ea participă în fiecare an mai mulţi lideri mondiali, mai mulţi politicieni de vârf, mai multe personaje regale şi lideri ai afacerilor, decât la orice altă întâlnire sau eveniment, de orice gen, de oriunde. Summitul G8 şi Forumurile economice mondiale sunt simple evenimente de duzină prin comparaţie cu conferinţele Bilderberg. Nu există nici o altă întâlnire la care să participe conducătorii tuturor instituţiilor internaţionale majore, precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană. 

        Publicul larg ar trebui să creadă că grupul Bilderberg NU conduce lumea, dar categoric membrii acestui grup sunt oamenii care conduc lumea. Fără îndoială, lumea este controlată de un număr restrâns de oameni extrem de bogaţi, care au mai multă putere decât orice guvern naţional, şi care nu sunt aleşi pe aceste poziţii. Bilderberg pur şi simplu oferă un cadru formal pentru ca toţi aceşti oameni să se întâlnească în fiecare an.

           Grupul Bilderberg nu este democratic iar membrii săi nu sunt aleşi astfel ca el nu dă socoteală oamenilor de pe planetă; acelaşi lucru este valabil şi pentru Banca Mondială, Fondul Monetar internaţional, Naţiunile Unite, sau cele mai puternice corporaţii sau bănci.

         Insa, deciziile luate de aceste grupuri afectează fiecare fiinţă umană de pe Pământ, acum şi pentru multă vreme de acum înainte. Iar ceea ce este cel mai înspăimântător este totalul secret care înconjoară întâlnirile Bilderberg. Atunci când au loc aceste superconferinţe nici măcar nu sunt menţionate la ştiri. Dacă atât de multe personaje importante din lume se reunesc pentru a pune la cale destinele planetei, este evident că ar trebui date nişte explicaţii publicului larg. Dar nu ni se aruncă decât praf în ochi – că este un simplu forum de discuţii!

          Grupul Bilderberg a fost înfiinţat în 1954. Prima întâlnire a avut loc în Olanda, la Osterbeek, în Hotelul Bilderberg, de unde grupul şi-a luat şi numele. Reuniunea a fost organizată de prinţul Bernhard al Ţărilor de Jos, fost ofiţer SS, şi de David Rockfeller. Grupul Bilderberg a devenit una din cele mai puternice reţele de influenţă, reunind personalităţi din toate ţările, conducători politici, economici, din lumea finanţelor, a mass-mediei, din armată sau serviciile secrete, ca şi câţiva oameni de ştiinţă şi profesori universitari. Datorită influenţei acestui grup în domeniul economic, se afirmă că el reprezintă de fapt un adevărat guvern mondial ocult.

 Grupul Bilderberg este structurat pe trei nivele:

1.„Cercul exterior” este foarte extins. Practic peste 80% din participanţii la reuniuni nu cunosc decât o parte din strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei, deci fac parte din cercul exterior.
2. Comitetul director (Steering Comitee), al doilea nivel, este mult mai restrâns. Acest nivel este alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni şi americani. Ei cunosc în proporţie de 90% obiectivele şi strategia grupului. Membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea şi membri în CRE – Consiliul Relaţiilor Externe (în engleză Council on  Foreign Relations – CFR).
3. Comitetul Consultativ Bilderberg, al treilea nivel, este nucleul acestei grupări. El este alcătuit din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei.

         Astfel structurat, grupul Bilderberg este un veritabil guvern mondial ocult. În cursul întâlnirilor care au loc o dată pe an, pentru patru zile, în hoteluri de lux sau castele înconjurate de parcuri mari sau aflate în plină natură, se iau decizii strategice esenţiale pentru toate ţările acestei planete. Pentru menţinerea secretului se iau măsuri extreme: întâlnirile se desfăşoară de fiecare dată în altă parte. Grupul închiriază integral hotelul, dar nu şi angajaţii hotelului, care primesc câteva zile liber. În locul acestora, este adus integral personal, de la femei de serviciu la ospătari, de la recepţioneri la centraliste. De obicei, poliţia locală este pusă aproape în întregime la dispoziţia grupului Bilderberg, şi uneori este mobilizată şi armata pentru a păzi locaţia. În cadrul discuţiilor nu se fac niciodată nici un fel de înregistrări, ci doar se fac nişte note foarte telegrafice privind subiectele discutate, dar fără a se menţiona nici un nume. Îndrăzneţii care s-au aventurat la aceste întâlniri pentru a afla ce se petrece acolo au sfârşit prin a fi răpiţi şi torturaţi.

      Datorită existenţei unor astfel de grupări precum Bilderberg şi CRE – Consiliul Relaţiilor Externe, este evident că deciziile cruciale care vizează toate ţările de pe glob nu sunt luate în interiorul instituţiilor democratice abilitate în acest scop, ci sunt adoptate la aceste întâlniri şi apoi implementate în teritoriile vizate. Direcţiile decise de grupul Bilderberg pot viza începutul unui război, iniţierea unei crize economice sau o perioadă de creştere economică, fluctuaţii monetare sau sociale, sau chiar gestionarea demografică a planetei. Aceste direcţii vor influenţa şi condiţiona hotărârile instituţiilor subalterne cum ar fi G8 sau guvernele diferitelor ţări.

         Printre evenimentele puse la cale la conferinţele Bilderberg se numără înfiinţarea Uniunii Europene (discutată chiar la prima reuniune, în 1954), războiul din Iugoslavia, invazia Irakului, creşterea impozitelor în diferite ţări. Grupul hotărăşte şi politica Naţiunilor Unite, sau cine va câştiga alegerile în diferite state.

G8 – unul din cele mai puternice instrumente ale globalizării

g8crusheraltered„Uitaţi-vă ce se petrece în America de Nord. Este o oroare: torturi, oameni fără adăpost, Guantanamo, detenţii fără proces şi fără anchetă.

                   Uitaţi-vă ce se petrece şi în Europa:  violenţe împotriva manifestanţilor, folosirea gloanţelor de cauciuc, gaze lacrimogene într-o capitală, asasinarea manifestanţilor în alta” Vladimir Putin, preşedintele Rusiei – într-un interviu acordat în timpul întâlnirii G8 de anul acesta, făcând aluzie la reprimările violente ale manifestanţilor anti-globalizare

            În perioada 6-8 iunie, în staţiunea balneară Heiligendamm, situată în nordul Germaniei, a avut loc întâlnirea „Grupului celor mai puternic industrializate state din lume”, numit pe scurt G8. Intenţiile malefice ale acestui organism supranaţional – pilon de bază al Noii Ordini Mondiale în ceea ce priveşte globalizarea – sunt demascate chiar de momentul ales pentru începerea reuniunii. Cea de-a 33-a întâlnire G8 (33 are o mare importanţă în francmasonerie) a început la ora 6 seara în data de 6 iunie, plasând evenimentul sub semnul numărului malefic 666. Momentul de început al summitului a coincis şi cu aniversarea „Zilei Z”: în data de 6 iunie 1944 la ora 6 (deci tot 666) a fost declanşată debarcarea Aliaţilor în Normandia – punct de răscruce pentru cel de-al doilea război mondial. Un moment marcat de moartea a sute de mii de oameni (doar într-o singură zi au murit aproximativ 200.000 de soldaţi). Aceleaşi super-puteri care au reprezentant atunci principalele părţi beligerante: Axa şi Aliaţii, care se războiau atunci între ele, sunt reunite acum în G8 şi decid problemele de securitate la nivel mondial.

G8 – grupul celor 8 masonerii?

        G8 este numele prescurtat al Grupului celor mai puternic industrializate state din lume care reprezintă împreună 65% din economia mondială: Marea Britanie, Franţa, SUA, Canada, Italia, Germania, Japonia şi Rusia

         Aparent, litera G din numele „G8” reprezintă prima literă a cuvântului grup. Dar dacă ţinem cont de faptul că litera G simbolizează masoneria, aşa cum se vede pe toate emblemele masonice, descoperim un al doilea sens, ocultat al acestui nume. G8 semnifică din această perspectivă şi „Cele 8 masonerii”, cele mai puternice şi influente din lume. Francmasonii se folosesc de regulă de un astfel de limbaj dublu – jocurile de cuvinte, anagramele sau abrevierile pe care le utilizează au un sens comun, de faţadă, gata să mulţumească pe cei naivi şi un altul secret, ce poate fi descifrat doar de cei ce le cunosc simbolismul.

        După cum se ştie, în istoria masoneriei se vorbeşte de două linii de bază: cea franceză Marele Orient al Franţei cu sediul la Paris şi cea britanică – Ritul de York cu sediul la Londra. Prima dintre ele a dat naştere masoneriilor de pe continent, generând astfel două importante linii secundare care la rândul lor s-au individualizat şi au generat alte loji naţionale în ţările Europei: masoneria italiană şi cea germană. A doua linie principală, cea născută în insulele britanice – numită şi masoneria albastră a generat lojile de peste ocean sau din afara continentului: SUA, Canada şi Japonia (pentru a controla Extremul Orient). Masoneria rusă are un statut aparte, la constituirea ei contribuind ambele rituri, şi cel francez şi cel englez – ceea ce explică poate şi statul aparte al Rusiei în cadrul G8. Dacă tragem linie rezultă astfel chiar cele 8 ţări membre ale G8: Marea Britanie, SUA, Canada, Japonia, Germania, Franţa, Italia şi Rusia.

          G8 a luat naştere la începutul anilor 70. Între 1973 şi 1975 miniştrii de finanţe ai Franţei, Germaniei, Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii s-au întâlnit de mai multe ori în biblioteca de la Casa Albă. Cum întâlnirile lor erau secrete, cei patru erau numiţi conspirativ „Grupul de la Bibliotecă”.  La scurtă vreme li s-a alăturat şi Japonia. Astfel a luat naştere Grupul celor cinci. Întâlnirile au continuat să fie informale şi se desfăşurau în secret, la ele începând să participe şi guvernatorii băncilor naţionale.

         Cu ocazia „Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa” care a avut loc în 1975 la Helsinki, preşedinţii şi miniştrii de externe ai Franţei, Germaniei, Marii Britanii, SUA şi Japoniei au avut o întâlnire secretă la Ambasada Marii Britanii şi au decis să se reunească în fiecare an. Prima conferinţă a avut loc câteva luni mai târziu la Rambouillet în Franţa. Pe lângă cele cinci ţări a participat şi Italia, reprezentată de preşedintele Consiliului de miniştri, Aldo Moro, şi astfel a luat naştere G6.

        În 1976, grupului i s-a alăturat şi Canada. Astfel s-a născut G7. De-abia odată cu venirea Rusiei în acest grup, în 1998, după conferinţa de la Birmingham, putem vorbi de G8. De fapt şi astăzi G8 este definit ca grupul celor şapte state puternic industrializate – plus Rusia. De anul acesta vedem că de fapt G8 tinde să se trasnforme în G9 – în multe din fotografiile pe care presa le-a putut face în afara întâlnirilor apărând nu 8, ci 9 persoane.

O organizaţie masonică supranaţională

         În articolele de propagandă pro-masonică întâlnim deseori afirmaţii de genul celor de mai jos, care imprimă în mintea cititorului neavizat ideea că masoneria este doar o organizaţie cu semnificaţie istorică, oarecum învechită şi depăşită, lipsită de eficienţă în ziua de azi. Cităm dintr-un articol publicat în cotidianul România liberă în noiembrie 2006:

„În mentalul colectiv, masoneria este asimilată unei forţe globale ce manipulează şi conduce lumea. Lucrurile nu stau aşa. Dincolo de aportul masoneriei la democratizarea vieţii politice începând cu secolul 18 („Libertate, Egalitate…”), impunând votul egal în sisteme electorale consacrate, viteza de adaptare a masoneriei la era post-modernă a scăzut mult. Multa lume crede azi în existenţa unui „Guvern mondial” şi vede aceasta în masonerie, dar această impresie este departe de realitate. În fiecare an, în ianuarie are loc conferinţa de la Davos (cu mii de participanţi), în iunie – întâlnirea grupului Bilderberg (cam 100 de persoane, cele mai influente din lume), iar în iulie, summit-ul G8, cu şefii de stat ai celor mai dezvoltate ţări din lume. În foarte mică măsură, personalităţile din aceste structuri sunt şi masoni, dar ele dictează astăzi direcţiile de dezvoltare a lumii.

        In structuri supranaţionale precum G8 sau Bilderberg pot ajunge doar masoni cu grad înalt. Puterea economică şi politică pe care aceştia o deţin se datorează propulsării şi susţinerii lor pe aceste poziţii de interesele unor grupări masonice sau paramasonice, pe care le reprezintă.

       Iată cine sunt membrii fondatori ai G8:

        fordportrait  Gerald Ford  – preşedintele SUA. Ford a fost iniţiat în masonerie în 1949 în cadrul lojei Malta din Michigan şi avea în 1975 gradul 33. Era membru Shriner – o grupare secretă paramasonică din New York ai cărei membrii trebuie să fie obligatoriu şi masoni, membru activ în Consiliul internaţional suprem al Ordinului DeMolay şi Mare maestru al acestui ordin. Iată ce spunea acest mason de grad înalt, ajuns preşedinte al SUA şi fondator al G8: “Un guvern suficient de mare ca să îţi dea tot ceea ce vrei este şi suficient de mare şi ca să îţi ia tot ceea ce ai”.

Kissinger_HenryHenry Kissinger – la vremea aceea secretar de stat al SUA, fost consilier pe probleme de securitate naţională şi secretar de stat în administraţia Nixon, implicat în războiul din Vietnam şi în bombardarea Cambodgiei de către SUA, care a contribuit la un sângeros război civil. Membru CFR, participant la ritualurile satanice de la Bohemian Grove, membru Shriner, deci implicit şi mason. Kissinger este cel care a spus: „nu poate fi nici o criză săptămâna viitoare, agenda mea este deja plină” – cuvinte ilustrative pentru modul în care masonii crează probleme pe care apoi tot ei se oferă să le rezolve.

harold-wilsonHarold Wilson – primul ministru al Marii Britanii, membru Bilderberg, membru al societăţii secrete „Cercul”.

BARONESS2909MOS_468x497James Callaghan – secretar pentru afaceri externe al Marii Britanii, preşedinte asociat al RIIA – Institul Regal pentru afaceri externe, cunoscut drept al doilea braţ prin care organizaţia secretă Masa rotundă operează în politica externă, alături de CRE – Consiliul Relaţiilor Externe (în limba engleză Council on Foreign Relations – CFR).

2404703209_4a5d89f49eHelmut Schmidt – cancelarul Germaniei la acea vreme. În autobiografia sa Helmut Schmidt recunoaşte că este membru CRE , Bilderberg şi al Comisiei Trilaterale. În imaginea alăturată (una din puţinele făcute la Bohemian Grove, locul unde personalităţi din lumea politică participă la ritualuri satanice cu sacrificii umane) îl putem vedea pe Helmut Schmidt ţinând un discurs. În aceeaşi carte autobiografică: „Men and Powers, a Political Retrospective” el declară că se implică activ în guvernul mondial şi vorbeşte despre întâlnirile anuale de la Bohemian Grove şi de existenţa unor locuri similare în în Germania unde a participat la astfel de ritualuri.

Valery-Giscard-d-Estaing-FranceValery Giscard d’Estaing – preşedintele Franţei, mason de grad înalt, membru Bilderberg, membru în Comisia Trilaterală, membru CRE , principalul autor al constituţiei masonice europene.

Sursa:

yogaesoteric

Cunoaşte-te pe tine însuţi, iubeşte-ţi şi ajută-ţi aproapele,
respectându-i opiniile şi demnitatea.

(Regula de aur a Francmasoneriei)

images[63]Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, raspândindu-se mai cu seamă datorită extinderii Imperiului Britanic, în secolul al XIX-lea. O definitie a acesteia ar fi: o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucreează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.

Francmasoneria a fost comparată cu un salcâm bătrân care are mai multe rădăcini (mişcări, societăţi, bresle sau ordine mai mult sau mai puţin esoterice, de la care a moştenit idei, ritualuri şi simboluri) şi mai multe ramuri (obedienţele şi ritualurile actuale). Multe legende, unele ostile, circulă despre originile masoneriei: unele implică preoţii Egiptului antic, altele pitagoreicii, altele pe Cavalerii Templieri.

images[3]

Principalele simboluri masonice sunt cele „Trei Mari Lumini„: Echerul, Compasul şi „Volumul Sfintei Legi” (cel mai renumit dintre simbolurile masonice), precum şi litera „G”, scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, care reprezintă de fapt iniţiala cuvântelor God (zeu), geometrie, generare, geniu, gnoză… Albert Mackey considera că masonii au fost învăţaţi că „Masoneria şi geometria sunt sinonime” şi că „simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile Francmasoneriei moderne pot fi considerate rămăşiţele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut”. Geometria ocultă, denumită uneori „geometrie sacră”, foloseşte de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama, precum şi altele, pentru ilustrarea unor idei metafizice şi filozofice.

images[36]

 Christopher Knight şi Robert Lomas au dat o interpretare interesantă bine cunoscutului simbol masonic al echerului şi compasului. Ei susţin că a apărut ca o formă stilizată a vechiului simbol care reprezintă puterea unui rege – o piramidă a cărei bază reprezenta puterea terestră, peste care era gravată o piramidă întoarsă, care reprezenta puterea cerească a preotului. Aceste piramide ale puterii creează prin alăturare simbolul care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „Steaua lui David”.

images[47]

 „Acest simbol a fost folosit pentru prima oară pe scară largă atunci când a apărut pe frontispiciul unui mare număr de biserici creştine în Evul Mediu, iar cele mai timpurii exemple de folosire a acestuia, spre uimirea noastră, le-am găsit pe clădirile ridicate de către Cavalerii Templieri. Utilizarea sa în sinagogi a apărut mult mai târziu”, scriau cei doi autoriLegendele masonice plasează formarea organizaţiei în vremea construirii Turnului Babel, şi cea a construirii Templului din Ierusalim de către regele Solomon, despre care se pomeneşte în Biblie. Ori, ca să-l cităm pe Mircea Eliade „istoria începe în Sumer. Secretele privitoare la originea Francmasoneriei au fost păstrate cu străşnicie, în ciuda publicării a numeroase cărţi şi articole referitoare la acest subiect. Walter Leslie Vilmshurst, un mason de seamă şi autor al lucrării The Meaning of Masonry, scria: „Adevărata istorie secretă a apariţiei masoneriei nu a fost făcută publică nici în rândurile organizaţiei însăşi”. Multi cercetători cred chiar că majoritatea masonilor au pierdut din vedere adevărata origine şi scopul organizaţiei. „Tabloul de ansamblu al masoneriei este acela al unei organizaţii care şi-a pierdut înţelesul originar” – scriau autorii lucrării The Templar Revelation.

images[50]

În epoca în care patru loji londoneze au format o Mare Lojă Unită în 1717, Francmasoneria speculativă ajunsese să domine complet întemeietorii acestei organizaţii – zidarii sau „Masonii Lucrători”. Francmasoneria şi-a dobândit cunoştinţele esoterice mai ales de la masonii speculativi,filosofi, alchimişti, hermetişti sau rozacrucieni. Webster afirma: „Originile Francmasoneriei nu pot fi identificate din nici o sursă sigură, dar Ordinul a apărut dintr-o combinaţie de tradiţii care au evoluat şi s-au contopit într-o perioadă mai lunga de timp. Astfel, Masoneria Lucrătoare ar fi putut proveni din Colegiile Romane, prin intermediul breslei zidarilor din Evul Mediu – în vreme ce Masoneria Speculativă ar fi putut proveni din rândurile patriarhilor ebraici şi din misterele păgânilor. Dar sursa de inspiraţie ce nu poate fi negată este Cabala evreiască… Cert este că, atunci când au fost concepute ritualul şi statutele Masoneriei în 1717, cu toate că ele au reţinut anumite fragmente ale vechilor doctrine egiptene şi pitagoreice, versiunea iudaică a tradiţiilor secrete a fost cea aleasă de fondatorii Marii Loji, pentru ca, pornindu-se de la ea, să îşi construiască propriul sistem”.

Francmasoneria a continuat să îşi lărgească tot mai mult rândurile, iar în 1720, au fost înfiinţate loji masonice în Franţa, sub auspiciile Marii Loji Unite din Anglia. Acestea au format o Mare Lojă la Paris, în 1735. Marea Lojă era diferită de Lojile Scoţiene, care fuseseră formate după ce Carol I Stuart fugise din Anglia. Tensiunile dintre cele două ramuri ale Masoneriei Franceze s-au accentuat în 1746, o dată cu exilarea din Anglia a lui Carol Eduard, poreclit „Scumpul prinţ Charlie” Stuart, sau „Tânărul Pretendent” şi a susţinătorilor lui, care au încurajat folosirea Ordinului în scopuri politice.

În această epocă a devenit cunoscută marelui public adevărata origine a Francmasoneriei. In 1737, profesorul fiilor prinţului Carol Eduard care era şi membru al Societăţii Regale, Andrew Michael Ramsey, a rostit un discurs în faţa francmasonilor din Paris. Acest discurs a devenit cunoscut drept „Cuvântarea lui Ramsey”, în care acesta declara: „Ordinul nostru a format o uniune de nedespărţit cu Cavalerii Sf. loan de la Ierusalim” – un Ordin foarte apropiat de cel al Cavalerilor Templieri. Ramsey mai spunea că Francmasoneria era legată de şcolile antice de mistere, patronate de zeiţa greacă Diana şi de cea egipteană Isis.

Masonul german, baronul Karl Gotlieb von Hund a devenit membru al Lojei din Frankfurt şi în 1751 a întemeiat aici o filială a Ritului Scoţian, denumită „Ordinul respectării stricte a regulilor”; după rostirea jurământului ce prevedea supunerea necondiţionată faţă de ordinele unor superiori misterioşi şi „nevăzuţi”, aşa cum a fost descris pe parcursul volumului, Ordinul a sfârşit prin fuziunea dintre Iluminaţi şi Francmasoneria germană, în timpul Congresului de la Wilhelmsbad.

Hund a recunoscut că ducea mai departe tradiţiile Cavalerilor Templieri care fuseseră obligaţi să se autoexileze în Scoţia la începutul secolului al XIV-lea. Membrii acestui Ordin s-au autoproclamat „Cavaleri ai Templului”. El pretindea că ar transpune în viaţă ordinele unor „superiori necunoscuţi” a căror identitate sau loc de reşedinţă nu erau niciodată precizate, în timp ce alţii au pretins că aceşti „superiori” nu erau oameni, majoritatea cercetătorilor cred că ei erau probabil susţinătorii iacobiţi ai Stuarţilor, care au murit sau şi-au pierdut credinţa după înfrângerea Tânărului Pretendent.

Francmasoneria este organizată în clase, grade şi rituri. Partea aproximativ comună tuturor riturilor este Clasa lojelor albastre, cu trei grade: ucenic, calfă, meşter (sau ucenic, companion, maestru). Meşterii Masoni pot face parte, dupa primirea acestor trei grade, numite şi simbolice, în gradele de perfecţionare a diferitelor rituri. Cele mai cunoscute şi larg răspândite sunt Ritul de York şi Ritul Scoţian Antic şi Acceptat.

Trecerea de la societăţile secrete sau discrete antice la organizaţiile iniţiatice mai moderne a fost întărită de introducerea acestei Francmasonerii „iluminate” la sfârşitul secolului al XVIII-lea, organizaţie care îmbină legendele esoterice mai vechi cu tradiţiile cabalistice. Aceste secrete se dezvăluie iniţiaţilor din cercurile mai interioare ale francmasoneriei, în timp ce ceilalţi membri ai acestei organizaţii, care nu le cunosc, continuă să se bucure de învăţătura şi de prietenia pe care le găsesc în ea.

Francmasoneria in Romania 

În dicţionarele despre francmasonerie, România are pagini multe, iar în istoria neamului românesc francmasonii au un rol determinant. Anecdotic, pe vremea „paşoptiştilor” (astfel porecliţi de la revoluţia din 1848) exista în centrul Bucureştilor, alături de actualul Muzeu naţional de Istorie, o „stradă Farmazoană”, dispărută odată cu regularizarea Dâmboviţei şi cu reorganizarea urbanistică de la sfârşitul secolului XIX. Ulterior, actuala stradă Mircea Vulcănescu (Ştefan Furtună pe vremea comunismului) a fost închinată „Francmasonilor”, nume pe care îl păstră până în Martie 1938. Caz unic în lume, francmasoneria avea deci în limba română un termen popular, şi în capitala Ţării Româneşti o stradă comemorativă.

În secolul XVIII, Constantinopolul era pentru noi românii Şcoala învăţăturii universale, la care nu puţini Domnitori şi mari boieri şi-au trimis copiii. Acolo se găseau mulţi învăţători şi dascăli de renume, greci, francezi, englezi sau italieni, printre care francmasonii erau prezenţi. Dar chiar înainte de apariţia masoneriei contemporane, câţiva dintre Domnitorii români au aplicat ideile şi principiile „Epocii Luminilor” pe care şi francmasoneria le-a răspândit. În Moldova şi Ţara Românească, Alexandru Lăpuşneanu şi Radu Şerban au întemeiat Şcoli domneşti „pentru învăţătura norodului” în 1561 la Cotnari şi în 1603 la Târgovişte. Academia din Bucureşti apare în 1688 din cheltuiala domnitorului Şerban Cantacuzino, cea din Iaşi în 1707 din cea a lui Antioh Cantemir, iar cea din Transilvania în 1795 din străduinţa învăţatului Ioan Piuariu-Molnar. Constantin Brâncoveanu, Antioh şi Dimitrie Cantemir înfăptuiesc reforme juridice şi fiscale, deschid şcoli şi spitale, popularizează ideia „bunului” sau „binelui obştesc”. În 1741, Domnitorul Constantin Mavrocordat instaurează în Ţara Românească o Constituţie („Marele Hrisov”), iar în 1746-49 tot dânsul, domnind succesiv la Bucureşti şi la Iaşi, desfiinţează şerbia (iobăgia) în ambele Principate. „Marele Hrisov” a fost publicat ca model juridic de Constituţie în gazeta „Mercure de France” din Iulie 1742. În 1780, „Pravilniceasca Condică”, redactată de Domnitorul Alexandru Ipsilanti, modernizează legislaţia Ţării Româneşti. În 1784, faimosul „Supplex libellus valachorum”, redactat în principal de Nicolae Ursu zis „Horea„, prezintă revendicări absolut similare cu cele exprimate zece ani mai înainte în America sau cinci ani mai târziu în Franţa. În ciuda înfrângerii răscoalei şi uciderii lui Horia şi lui Cloşca, împăratul austriac Iosif al II-lea este silit să desfiinţeze iobăgia şi în Transilvania. Astfel, ţările române sunt dotate cu Constituţii iar ţăranii români sunt eliberaţi din şerbie, pe când împărăţiile vecine vor rămâne monarhii absolute cu ţărani şerbi, timp de încă un veac şi mai bine.

În 1821, numeroşi sunt românii afiliaţi la „Eteria” masonică condusă de Alexandru Ipsilanti, descendent al Domnitorului cu „Pravilniceasca Condică”, dar devenit general rus şi demnitar mason. Printre ei, Tudor Vladimirescu, care va fi executat fiindcă îşi încălcase jurământul faţă de „Eterie”. Scopul „Eteriei”, bazată la Odesa, era internaţional: dărâmarea puterii religioase şi politice a Sultanului Otoman în întreaga Peninsulă Balcanică, cu ajutorul Ţarului Alexandru întâiul, şi al Patriarhului de la Constantinopol. Ori Tudor Vladimirescu dăduse prioritate obiectivelor sale locale din Ţara Românească, încurcându-i strategia lui Ipsilanti. În 1825, fraţii Golescu, boieri mari, întemeiază la Bucureşti o societate para-masonică : „Societatea filarmonică”, la care aderă jumătate din protipendada politică, economică şi socială din oraş. Dar cea mai mare şi vestită lojă românească va fi a şaptea : „Steaua Dunării”, întemeiată la… Bruxelles, în Belgia, în 1850, în refugiu, de „fraţii farmazoni”, care făcuseră în 1848 revoluţia „paşoptistă” cu tricolorul albastru-galben-roşu însemnând „Libertate, Dreptate, Frăţie”, principii de bază ale francmasonilor.

La aceşti „farmazoni vechi” se adaugă o seamă de studenţi români din Franţa, unii iniţiaţi în loja „Athénée des Étrangers” (Ateneul străinilor), alţii în „La Rose du Silence” (Trandafirul Tăcerii) : printre ei, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret… Cum se zicea odinioară la Bucureşti : „începi student, continui farmazon, devii savant sau ministru, şi termini călcat în picioare de mulţime sub formă de Bulevard”. Într-adevăr multe din bulevardele din centrul oraşelor româneşti au numiri de francmasoni celebri.

Doritori de a stabili un stat de drept bazat pe principiile democraţiei parlamentare şi ale dreptului pământean, francmasonii români au înfiinţat numeroase societăţi şi reviste literare (Junimea), asociaţii filantropice sau chiar societăţi revoluţionare secrete (Frăţia). Prin ele sau individual, au activat intens pentru întregirea României în 1918, atât în consiliile româneşti din Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Ardeal şi Basarabia (Sfatul Ţării), unde au militat pentru o unire necondiţională cu vechiul Regat, cât şi la Conferinţa Păcii de la Paris, pentru recunoaşterea noilor graniţe, iar în Parlamentul României pentru extinderea în Vechiul regat a anumitor noi legi mai democrate, atunci votate în noile teritorii (de exemplu reforma agrară, şcoala peste tot obligatorie şi dreptul de vot pentru ambele sexe, sau cetăţenia fără discriminări de credinţă sau de limbă). În aceste dezbateri, în care erau adversari ai naţionaliştilor, ai marxiştilor şi ai partizanilor dreptului strămoşesc, nu totdeauna francmasonii au avut ultimul cuvânt. Dar într-un răstimp de 5 ani, mulţumită activităţii lor, România a devenit o monarhie parlamentară unitară modernă, în care majoritatea problemelor constituţionale, agrare şi de drept erau rezolvate, şi a cărei imagine pe scena internaţională era deosebit de pozitivă.

Francmasoneria română care luase o mare dezvoltare în perioada interbelică, fiind uneori implicată şi în câteva afaceri lumeşti, este închisă în 1938 printr-o înţelegere (aprig contestată, dar motivată de situaţia politică şi de atacurile legionare) între regele Carol al II-lea şi Marele maistru Jean Pangal. Ea devine clandestină în timpul celui de-al doilea război mondial, dar masonii, numeroşi în administraţia Serviciului maritim român, au ajutat refugiaţii şi prigoniţii (majoritar evrei) să fugă de la Constanţa la Istambul între 1940 Si 1944. Aceste nave au salvat mii de persoane, şi ar fi putut salva mai multe fără torpilele sovietice (episodul tragic al navei „Strume”).

După război, obedienţele masonice, autorizate din nou, dar ameninţate de partidul comunist care le socotea „organizaţii burghezo-moşiereşti”, se uniră în 1945 într-o „Francmasonerie unită a României”, în frunte cu generalul Pandele şi cu scriitorul Mihail Sadoveanu. Dar în ciuda încercărilor acestora de a împăca francmasoneria cu partidul, comuniştii nu puteau tolera o organizaţie pe care să n-o poată controla zi de zi. În 1948, după arestarea multor francmasoni cunoscuţi sau descoperiţi (în parte mulţumită listelor întocmite de legionari), comuniştii hotărăsc desfiinţarea francmasoneriei în România. Mihail Sadoveanu scapă de arestare trecând definitiv în partid şi manifestându-şi făţiş dispreţul pentru fostele sale principii, dând manifestului său pro-Stalinist titlul Lumina vine dinspre Răsărit, care în simbolica masonică înseamnă ceva total potrivnic stalinismului, anume căldura iubirii frăţeşti şi luminarea minţii prin cunoştinţă şi libertate…

La data de 27 décembre 1989, la Bucureşti, francmasonii supravieţuitori se întâlnesc în fostul Templu din strada Radu de la Afumaţi şi pun la cale renaşterea Francmasoneriei române. În Octobrie 1990, la Paris, francmasonii români din exil creează Marea Lojă Naţională a României. Această mare lojă cuprinde trei loji : : Steaua Dunării, România Unită şi Solidaritatea. Alexandru Paleologu, atunci ambasador al României la Paris, este ales Mare Maistru. În februarie 1991, se deschide loja Concordia depinzând de Marea Lojă Naţională Unită din Anglia, prin intermediarul Marelui Orient din Italia, a Marii Loji naţionale franceze şi a Marii Loji din Austria. În mai 1991, se deschide loja Humanitas a Marelui Orient (din Franţa). În 1992, deschiderea altor două loji, la 24 ianuarie 1993 face posibilă întemeierea Marii Loji Naţionale din România.

Evident trebuiau să apară şi dezacorduri : 13 loji creează separat un District Transilvania care, în martie 1996, împreună cu câteva loji de obedienţă franceză, formează Marea Lojă Naţională Unită din România. În 1997 se unesc cele două Supreme Consilii. În iulie 2000, Marea Lojă a României şi Marea Lojă Naţională din România au tentat să se unească. În 2003, Marea Lojă Naţională a României şi Marea Lojă Naţională din România s-au federat într-o Confederaţie a Marilor Loji din România de Rit Scoţian Antic şi Acceptat.

Astăzi există în România nouă grupări masonice :

  • Marea Lojă Naţională a României.
  • Marea Lojă Naţională din România.
  • Marea Lojă a României.
  • Marea Lojă Naţională Unită din România.
  • Marea Lojă Feminină a României.
  • Marele Orient al Romaniei.
  • Dreptul Uman din România.
  • Marea Lojă a Transilvaniei.
  • Marea Lojă ,,UMSOI” .

În 2009 francmasonii români sunt aproximativ 7500, dintre care 7000 „regulari” (obedienţele iniţial anglo-saxone ale Marilor Loji naţionale) şi 500 „liberali” (obedienţele franceze ale Marelui Orient şi a Dreptului Uman). Pe lângă şi printre aceastea, există cercuri mai restrânse („gradele superioare”) care îşi iniţiază membrii în cunoaşterea mai profundă a simbolisticii şi a istoriei esoterice şi spirituale a omenirii.

Vezi: http://www.mlnr.ro

http://www.grandlodge.ro/noutati.php

Catafalcul, sicriul, scheletul – decoruri sataniste în templele masonice

 

Loja este denumirea pe care masonii o dau atât „celulelor” fracmasoneriei, cât şi locului unde  ei se reunesc (aşa-zisul „templu” sau „atelier”). Este locul unde se desfăşoară sinistrele ritualuri masonice, se iau hotărârile şi se iniţiază neofiţii.  Fracmasonul I. T. Ulie, care numără 54 de ani de viaţă în sânul odioasei frăţii, vorbeşte astfel despre lojă: “Condiţia esenţială este ca orice local de lojă să fie cât mai ferit de curiozitatea profanilor. Ferestrele nu se vor deschide niciodată în timpul lucrărilor, căci ar oferi accesul privirilor profane. Secretul este prima caracteristică a ordinului. În zilele când nu se ţin şedinţe, se vor deschide seara ferestrele pentru curăţenie şi aerisirea locului”… Această scurtă descriere pune în evidenţă una dintre cele mai bizare caracteristici ale masoneriei: păstrarea strictă a secretului. Ce şi de ce păzesc cu atâta străşnicie francmasonii? Modul în care este alcătuit templul masonic vorbeşte de la sine.
     
Loja se compune din trei camere:
1.      Vestibulul (zisă şi sala paşilor pierduţi, parviz), în limbajul nostru un fel de anticameră;
2.      Camera de reflecţie (camera obscură sau de chibzuinţă);
3.      Loja propiu-zisă (Templul sau Atelierul).

De afară se pătrunde în antreu. Este primul loc unde începe să se simtă stranietatea masoneriei. La uşă sunt două butoane de sonerie, dintre care unul cunoscut numai membrilor lojei, fiind bine ascuns vederii; altul vizibil pentru profani.

 

Planul lojii

 clip_image001

Camera de reflecţie se află totdeauna departe de templu, pentru ca la prima primire a profanului acesta să nu vadă cumva interiorul macabru al templului. Este vecină cu vestibulul de unde, prin mecanismul secret ce-l posedă loja, se poate acţiona în camera “de chibzuinţă”, regizând o atmosferă lugubră: se vorbeşte prin gura unui craniu, se mişcă un schelet şi se urmăresc mişcările profanilor.
Clanţa dinăuntru se scoate ca profanul să nu poată ieşi singur de aici; pentru siguranţă se închide uşa cu zăvor pe dinafară. Stranietatea acestui test de început sugerează fără nici  un dubiu caracterul satanic al “misterelor” în care iniţiază masoneria. Şi înţelegem mai bine de ce francmasonul Ulie spune că “ferestrele nu se vor deschide niciodată în timpul lucrărilor”; ar ieşi la lumină oribilele lor secrete.

  clip_image001

Decorul acestei încăperi este unul satanist. În ea se află un catafalc cu trei trepte, un sicriu fără capac în care se găseşte un schelet, o masă şi un scaun simple de lemn, tubul secret prin care se vorbeşte, mecanismul secret cu ajutorul căruia se mânuieşte scheletul, fereastra secretă prin care ochiul pervers al masonului versat urmăreşte mişcările profanului. Pereţii, uşa şi ferestrele sunt tapisate în negru. Scrise cu alb, pot fi citite următoarele inscripţii ameninţătoare:
“Dacă te aduce aici curiozitatea, retrage-te!”
“Dacă eşti capabil a te preface… tremură, te vom decoperi.”
„Dacă sufletul tău a simţit frica… nu mai înainta.”
„Dacă te temi a fi luminat asupra defectelor tale… nu te vom primi.”
„Dacă vrei onoruri şi distincţii nu-ţi vom da.”
„Dacă stărui, vei fi purificat, vei ieşi din abisul întunericului vei vedea lumină.”
Pe sicriu stă scris: „Vezi că sunt schelet uscat, spune acum tu muritor, ce sunt… rege sau cerşetor!”
     
Vestibulul este, aşa cum am mai spus, camera de unde se mânuiesc instrumentele în camera obscură.

Loja, cea mai importantă sală a sediului, trebuie să fie cât mai impunătoare,  pentru a impresiona cât mai mult. Strivit de grandoarea oribilă a locului sau aţâţat de impulsul puterii luciferice, neofitul este o pradă uşoară pentru suflul malefic ce hrăneşte masoneria.

 

Loja este aranjată în felul următor:
La Răsărit (Orient) se află tronul cu 3-5 trepte al „venerabilului” (Marele maestru) al Lojei. În spatele venerabilului este platforma pentru vizitatori (la maleficele întruniri nu pot fi primiţi în vizită decât masonii). De o parte şi de alta, în faţa tronului sunt locurile secretarului şi marelui orator, pe tronuri cu 2-3 trepte. În mijlocul templului este altarul lojei (pe un tron cu trei trepte), înconjurat de trei lumini aranjate în formă de triunghi.

 

Pe partea de Nord şi Sud se află câte o coloană, numite Jakin şi Boaz, în dreptul cărora se înşiruie supuşi „fraţii”; în dreptul celor două coloane se află primul şi al doilea supraveghetor, aşezaţi pe tronuri cu două trepte, executorii ordinelor Marelui Maestru.

 

În încăpere se mai află o piatră brută (reprezentându-l pe neofit înainte de iniţiere) şi o piatră cioplită (înfăţişându-l „purificat” conform straniei metode masonice, după ridicarea din coşciug), trei ciocane pentru venerabil şi cei doi supraveghetori; obiecte simbolice folosite în ciudatele ritualuri: un glob terestru, două echere, bande negre pentru iniţiere, şorţuri din piele, cordoane, un buzdugan (pentru maestrul de ceremonii), o sabie mare pentru venerabil, 24 săbii simple pentru ceilalţi, două urne pentru votat cu bile (albe şi negre), o portavoce pe masa venerabilului, trunchiul văduvei (un sac) pentru colecta de bani, sacul de propuneri (pentru diverse chestiuni), un triunghi cu un ochi în mijloc, un sicriu cu capac, un catafalc cu trei trepte pentru sicriu, tavanul înstelat. Pereţii sunt tapisaţi cu roşu sau negru. Fiecare persoană şi obiect din cele descrise mai sus are un rol bine determinat în funcţionarea mecanismului masonic.

 

Venerabilul conduce lucrările ajutat de supraveghetor. La inaugurarea unei loji venerabilul spune: „lumină misterioasă şi divină… foc sacru… inima universului… principiu etern al lumii şi al fiinţelor… simbol al M.A.A.U., luminează spiritul nostru, întăreşte inimile noastre şi împlântă în noi focul dătător de viaţă masonică…”
Şi mai departe: „În gloria M.A.A.U., în numele Marelui Maestru al ordinului şi în virtutea puterilor conferite mie: Declar noul templu…….. consacrat virtuţii şi propagării realei şi liberei societăţi a fracmasonilor.”

 

Viaţă masonică, virtuţi şi societate masonică şi nu viaţă veşnică, valori divine, universale! Cât de departe este o astfel de ceremonie de atmosfera sacră a ritualului creştin, în care totul se face: „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”! Toate cuvintele ce par a fi spirituale în riturile masonice nu sunt decât paradă, căci simbolismul satanic dezvăluie orientarea malefică a acestei secte sinistre care este Francmasoneria.

 

Sursa:yogaesoteric

 

 

Elitiştii sunt de păreri diferite, unii propun scufundarea rapidă a economiei şi înlocuirea ei cu o nouă ordine mondială, iar alţii instalarea unei stagnări lungi şi chinuitoare.

În preajma conferinţei Grupului Bilderberg din 2009, care urmează să se ţină între 14 și 17 mai la hotelul de cinci stele Nafsika Astir Palace, în Vouliagmeni, Grecia, reporterul de anchetă Daniel Estulin dezvăluie detalii şocante ale intenţiilor elitiştilor în ceea ce priveşte economia în anul ce va urma.

Întrunirea Grupului Bilderberg este o discuţie anuală la care participă aproximativ 150 de persoane dintre cele mai influente pe plan mondial din guvern, industrie, domeniul bancar, mass media, învăţământ universitar şi complexul militar-industrial. Acest grup discret operează sub „regulile Casei Chatham”, ceea ce înseamnă că niciun amănunt din cele discutate nu trebuie să ajungă în mass media, în ciuda faptului că redactorii celor mai mari publicaţii din lume, precum Washington Post, New York Times şi Financial Times, sunt prezenţi la întrunire.

Conform surselor lui Estulin, care s-au dovedit a fi de o mare acurateţe în trecut, Bilderberg are păreri diferite privind iniţierea „Ori a unei depresiuni prelungite şi chinuitoare care condamnă lumea la zeci de ani de stagnare, declin şi sărăcie… ori a unei depresiuni intense, dar de scurtă durată, care netezeşte calea spre o nouă ordine mondială economică susţinută, mai puţin suverană, dar mai eficientă.”

Informaţiile capătă formă, dacă luăm în considerare faptul că previziunile economice anterioare ale lui Estulin, bazate pe scurgeri de informaţii de la aceleaşi surse, s-au dovedit extrem de precise. Estulin a prezis corect prăbuşirea pieţei imobiliare şi căderea financiară din 2008, ca urmare a ceea ce îi spuseseră sursele din interiorul Grupului Bilderberg că plănuieşte elita, având la bază discuţiile acestora de la întâlnirea din 2006 din Canada şi conferinţa din 2007, Turcia.

O broşură premergătoare întrunirii, care a fost înmânată membrilor Bilderberg, conţinea detalii ale agendei economice. Vorbind mai în detaliu, Estulin avertizează că Bilderberg cultivă o imagine falsă a restabilirii economiei, păcălind investitorii să îşi reinvestească banii în bursa de valori, doar pentru a declanşa o altă scădere masivă a activităţii economice care va produce „pierderi masive şi suferinţă financiară acerbă în lunile ce vor urma”, conform unui raport Canada Free Press.

Potrivit lui Estulin, Bilderberg presupune că cifra de şomaj din Statele Unite va ajunge în jur de 14% până la sfârşitul anului, aproape dublând cifra oficială actuală de 8.1 procente.

Sursele lui Estulin îl mai informează şi de faptul că Bilderberg va încerca din nou să ceară cu insistenţă legiferarea Tratatului de la Lisabona, un pion central al agendei pentru a apăra cu totul un superstat federal al UE, forţându-i pe irlandezi să voteze din nou document în septembrie/octombrie, cu toate că îl respinseseră deja, alături de alte naţiuni europene, prin referendumuri naţionale.

„Una din preocupările acestora este să se adreseze şi să neutralizeze mişcarea contra tratatului de la Lisabona numită „Libertas”, condusă de Declan Ganley. Una din acţiunile planificate ale grupului Bliderberg este răspândirea de zvonuri în mass media Statelor Unite, care să sugereze că Ganley este sponsorizat de traficanţii de arme din SUA, în legătură cu armata SUA,” informează CFP.

Daniel Estulin, Jim Tucker şi alte surse care s-au infiltrat la întrunirile Bilderberg în trecut, au furnizat în mod curent informaţii privind agenda Bilderberg, care iese ulterior pe scena lumii, dovedind că organizaţia nu este doar o „şuetă”, conform dezvăluirilor, ci un forum de planificare integral, pentru agenda noii ordini mondială.

Într-adevăr, chiar luna trecută, vicontele belgian şi actualul preşedinte Bilderberg Étienne Davignon, s-a lăudat că Bilderberg a ajutat le crearea monedei euro, introducând pentru prima dată în agendă ideea unui singur etalon monetar, la începutul anilor 1990.

Propunerea Bilderberg pentru un superstat federal european şi o singură monedă are probabil rădăcini mai vechi. O investigaţie a celor de la BBC a scos la iveală documente de la primele şedinţe Bilderberg care confirmau că Uniunea Europeană a fost un vlăstar al grupului Bilderberg.

În vara anului 2002, când ulii interesaţi de război din administraţia lui Bush cereau cu insistenţă o invazie a Irakului, membri Bilderberg şi-au exprimat dorinţa unei amânări şi atacul nu a fost lansat până în martie, anul următor.

În 2006, Estulin a prezis că pieţei imobiliare din SUA i se va permite să ia avânt înainte ca bomba să fie lansată cu cruzime.

În 2008, Estulin a prezis că Bilderberg crea condiţiile unei calamităţi financiare, exact ceea ce a început câteva luni mai târziu, o dată cu falimentul Lehman Brothers.

Bilderberg şi-a arătat în mod curent autoritatea privind stabilirea rolului său de persoană importantă. Organizaţia selectează permanent candidaţii la preşedinţie, precum şi pentru vice-preşedinte şi prim-ministru.

Bill Clinton şi Tony Blair au fost pregătiţi de către organizaţia secretă la începutul anilor 1990, înainte de a deveni foarte cunoscuţi.

Joe Biden, candidatul pentru funcţia de vice-preşedinte în campania lui Barrack Obama, a fost selectat de James A. Johnson, expertul Bilderberg, iar candidatul la aceeaşi funcţie în anul 2004 din campania lui John Kerry, John Edwards, a fost de asemenea binecuvântat de grup, după ce acesta a ţinut un discurs fierbinte la conferinţa din 2004. Reprezentanţii Bilderberg au călcat chiar regulile casei aplaudându-l pe Edwards la finalul discursului despre politica Americii, ţinut în faţa elitiştilor. Alegerea lui Edwards a şocat specialiştii din mass media care se aşteptaseră tocmai din partea lui Dick Gephardt să ocupe poziţia. Cotidianul New York Post a transmis chiar că Gephardt fusese ales, iar pe maşinile de campanie fuseseră deja plasate postere “Kerry-Gephardt”, înainte să fie înlăturate după ce s-a anunţat că Edwards este adjunctul lui Kerry.

Un raport al unui ziar portughez din 2008 a evidenţiat faptul că Pedro Santana Lopes şi Jose Socrates au luat parte la întâlnirea din Stresa, Italia, în 2004, înainte să înceapă cursa pentru funcţie de prim-minstru al Portugaliei.

Câteva decizii geopolitice cheie au fost luate anul trecut la întrunirea grupului Bilderberg din Washington DC, subliniind din nou faptul că respectiva adunare este doar una informală.

Aşa cum am transmis la momentul respectiv, Bilderberg era preocupat de creşterea prea rapidă a preţului petrolului, după ce a ajuns la 150$ barilul şi dorea să se asigure că „preţul petrolului va începe probabil să scadă”. Exact acest lucru s-a întâmplat în ultima parte a anului 2008, când petrolul a scăzut din nou sub 50$ barilul. Am putut iniţial să prevedem creşterea rapidă a preţului petrolului în 2005 când acesta era 40$ barilul, deoarece Bilderberg ceruse creşterea preţurilor la întrunirea de la München. Pe parcursul conferinţei din Germania, Henry Kissinger le-a spus colegilor prezenţi că elita se asigurase că preţul petrolului se va dubla în următoarele 12-24 de luni, ceea ce s-a şi întâmplat.

De asemenea, la întrunirea de anul trecut, Condoleezza Rice, fostul secretar de stat al SUA, a întocmit nişte strategii pentru a semna un tratat privind instalarea unei baze radar a Statelor Unite în Republica Cehă, împreună cu ministrul de interne ceh, Karel Schwarzenberg.

Rice l-a avut alături la întrunire pe Robert Gates, secretar al apărării, care se pare că a încurajat globaliştii UE să amâne atacul asupra Iranului. Şi iată, câteva zile mai târziu, UE a ameninţat Iranul cu sancţiuni, dacă nu va suspenda programul de sporire a înarmării nucleare. S-a speculat de asemenea că „întâlnirea secretă” a lui Barack Obama cu Hillary Clinton, care a fost realizată cu ajutorul unor tactici de spionaj, precum încuierea jurnaliştilor la bordul unui avion ca să nu îi urmărească pe cei doi, a avut loc la întrunirea Bilderberg din Washington DC

 

Rămâne de văzut ce fel de reportaj de presă asupra Bilderberg 2009 va fi oferit, deoarece, în ciuda dovedirii faptului că Bilderberg joacă un rol central în influenţarea evenimentelor mondiale financiare şi geopolitice ulterioare şi în ciuda întrunirii de anul trecut ţinută în Washington DC, mass media corporativă din SUA a controlat o amnezie universală privind raporturile de la conferinţă, reprezentaţii acesteia şi ceea ce s-a discutat.

Încă o dată, mass media alternativă va trebui să umple golul şi să facă cunoscut populaţiei ce ne-au pregătit globaliştii pentru anul viitor

 Sursa: infocon.ro

Suntem recunoscatori conducerilor publicatiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine si altor mari publicatii ai caror directori au participat la intalnirile noastre si au respectat promisiunea lor de discretie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sa dezvoltam planul nostru global daca am fi devenit subiecti ai luminilor presei in toti acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticata si mai pregatita acum sa inainteze spre o guvernare globala …”

               David Rockefeller,cu privire la prestatia presei fata de deciziile Bilderberg.

In marea mass-media referirile la aceasta intrunire sunt putine. Singurii care se intereseaza intens sunt cei din mass-media alternativa. Si astfel, observand de la distanta locatia, mai studiind programul oficial al unor personalitati ce le-a apucat brusc dorul de Grecia fix in aceasta perioada, mai analizand unele declaratii, mai punand lucrurile cap la cap, se poate face o lista cu participanti. Astfel putem spune ca printre cei ce sigur anul acesta au ajuns acolo sunt:

THIMOTHY GEITHNER

 images[70]

 

   Timothy Franz Geithner (1961-), evreu, secretarul trezoreriei, fost presedinte al Federal Reserve Bank of New York. Din pozitia actuala are inclusiv rolul de a directiona raspunsul economic al tarii la criza financiara si cum sunt alocate sutele de miliardele alocate “solutionarii”.

   Dupa terminarea studiilor a lucrat la Kissinger and Associates. Este protejatul lui Robert Rubin iar Lawrence H. Summers ii este mentorul.

   Membru din 2002 al Council on Foreign Relations ca Senior Fellow in the International Economics department. A fost director Policy Development and Review Department (2001-2003) la FMI.

   In 2006 devine membru al Group of Thirty.

   In 2008 aranjeaza vanzarea Bear Stearns pe nimic catre JPMorgan Chase (Rockefeller).

   Membru Comisia Trilaterala.

   Prezenta acestuia la aceasta intrunire nu-i tocmai in regula caci incalca Logan Act, conform careia le este interzis cetatenilor americani sa aiba legaturi cu guverne straine fara autorizatie oficiala. Este valabila din 1799 si incalcarea ei se pedepseste cu pana la 3 ani inchisoare.

   Dupa cum se stie, Geithner a anuntat in martie, adresandu-se Council on Foreign Relations (NOTA 4) ca sustine ideea unei inlocuiri a dolarului cu o moneda manageriata de FMI (NOTA 5)  

   ROBERT ZOELLICK

 

 

   Robert Zoellick (1953 -), provenit dintr-o familie de evrei din Germania, participant Bilderberg Group , fost Deputy Secretary of State, presedinte al Bancii Mondiale (nominalizat de George W. Bush), Senior International Advisor Goldman Sachs membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush la G7 (1991, 1992), fost sef Center for Strategic and International Studies, fost membru German Marshall Fund, World Wildlife Fund , membru Council on Foreign Relations, membru Trilateral Commission

   A semnat in 1998, alaturi de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Perle, Elliott Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage si Bill Kristol, proiectul Project for the New American Century pentru inlaturarea de la putere a lui Saddam.

JAMES STEINBERG

 

 

   James B. Steinberg (1953-), evreu, actual Deputy Secretary of State. Fost senior fellow la Brookings Institution (NOTA 6).

   Participant intruniri Bilderberg Group, Membru Council on Foreign Relations si Comisia Trilaterala.

   Vor mai fi prezenti de asemenea presedintele Comisiei Europene (NOTA 7), Jose Manuel Barroso, Regina Sofia a Spaniei si Regina Beatrix a Olandei.

   Inchei amintind descrierea mitropolitului Seraphim al Pireului referitoare la participantii intrunirilor Bilderberg:

   “cabala criminala a sionismului global ce edifica o viitoare cumplita dictatura mondiala stapanita de lucifer

 

   NOTE:

   (NOTA 1) 

 

 

   Walther Rathenau (1867–1922), evreu, politician, scriitor, ministru de externe in timpul Weimar Republic. Fiul lui Emil Rathenau.

   Legaturi stranse cu masoneria. Lider industrias in vechiul imperiu german si noua republica. Unul din fondatorii German Democratic Party. In 1921 devine ministru al reconstructiei si in 1922 ministru de externe. Insistenta sa ca Germania sa accepte integral obligatiile Treaty of Versailles precum si Treaty of Rapallo cu Uniunea Sovietica i-au infuriat pe nationalisti.

   (NOTA 2)

  Comisia Trilaterala a fost creata in 1973 la initiativa lui David Rockefeller. Alti membri fondatori au fost Alan Greenspan si Paul Volcker, ambii fosti capi ai Federal Reserve. De asemenea si Zbigniew Brzezinski, care a fost si director. 

   (NOTA 3)

 

   Actualul patriarh al familiei este David Rockefeller (1915-) FONDATOR al Bilderberg Group, MEMBRU CONSILIU DE CONDUCERE PE VIATA (din 1954). Membru Bohemian Grove. Seful Rockefeller Foundation si Rockefeller Center

   Cum laude  Harvard University, teza “ Fabian socialism “ .

   Director Carnegie Endowment for International Peace alaturi de Alger Hiss, John Foster Dulles (Central Intelligence Agency), Dwight D. Eisenhower si fondatorul IBM Thomas J. Watson

   In 1946, David Rockefeller devine singurul bancher al familiei (Chase National Bank). Pe atunci presedinte era unchiul sau, Winthrop Aldrich, fiul gigantului Nelson W. Aldrich, si fratele mamei sale, Abby Aldrich. Banca devine Chase Manhattan Bank in 1955, acum denumita  JPMorgan Chase.

   In 1949 devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci il stapaneste. A initiat Marshall Plan

   Printre apropiatii lui David: Rothschild , generalul George C. Marshall , membrii Ford family , Bill Clinton , Henry Kissinger, Riley P. Bechtel ( Bechtel Group) , Gianni Agnelli ( Fiat ) , John Loudon ( Royal Dutch-Shell ) , C. Douglas Dillon , David Packard (Hewlett-Packard ) , familia Dulles , Katharine Graham ( Washington Post ) , Brooke Astor ( Astor familyWaldorf-Astoria Hotel ) , Peter G. Peterson ( presedintele Blackstone Group, fost presedinte Council on Foreign Relations ) , Arthur Ochs Sulzberger, Jr. ( presedintele New York Times ) .

   Paul Volcker, un apropiat al familiei, a lucrat pentru banca sa, inainte de a deveni presedinte Federal Reserve.

   Banca sa are stranse legaturi cu BANCA MONDIALA. Trei dintre presedintii acesteia, John J. McCloy, Eugene R. Black, Sr. si George Woods au lucrat pentru el. James D. Wolfensohn este chiar asociat apropiat al familiei, fiind director al Rockefeller Foundation si al altor organisme Rockefeller. De asemenea familia a gazduit pe propietatile sale numeroase intalniri regulate cu guvernatori de banci nationale sau ale Bancii Mondiale si FMI.

   Un alt apropiat al familiei, Joseph Verner Reed, Jr , a fost asistentul lui Eugene R. Black, Sr. (al carui tata a fost Chairman of the Federal Reserve).

   A dezvoltat legaturi apropiate cu Central Intelligence Agency (CIA) inca din anii ‘ 50. Apropiati ai familiei: Allen Dulles, directorul Richard Helms, Archibald Roosevelt, Jr., Kermit Roosevelt, Jr., William Bundy.

   In vara lui 1964 are o intalnire de doua ore si jumatate cu Nikita Hrusciov. Apoi si cu succesorul sau, Leonid Brejnev

   In 1965, Rockefeller si cativa oameni de afaceri au fondat  Council of the Americas. Principalul lor proiect este North American Free Trade Agreement ( NAFTA ) despre care Henry Kissinger spunea :

   “NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

   In mai 1973 Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou in piata Karl Marx.

   A fost Chairman Overseas Development Council of the USUSSR

Sursa: Infocon

 

david Rockefeller

“Ar fi fost imposibil să concepem planul nostru menit pentru întreaga lume, dacă l-am fi destăinuit în acei ani. Însă lumea este mai complexă şi este pregătită să accepte o conducere globală. Suveranitatea supranaţională formată dintr-o elită intelectuală şi bancheri ai lumii este, fără îndoială, mai atrăgătoare decît autodeterminarea naţională, practicată în ultimele secole”.

                                 David Rockefeller, membru permanent al clubului Bilderberg, 1991. 

 

          Clubul Bilderberg – denumirea căruia provine de la un hotel olandez – a fost înfiinţat în 1954 de către prinţul Bernhard. De origine germană, Bernhard a făcut parte din partidul nazist şi a fost membru al SS. Este cunoscut faptul că Prescott Bush (bunelul actualului preşedinte al SUA) a fost colaboratorul băncii WA Harriman & Co, care l-a finanţat pe Adolf Hitler şi pe nazişti, cu ajutorul lui Averell Harriman şi a magnatullui german Fritz Thyssen. Alden Hatch a scris biografia prinţului Bernhard, în care afirmă că clubul Bilderberg a fost leagănul Comunităţii Europene – mai tîrziu numită Uniunea Europeană. El vede ţelul final al clubului Bilderberg în crearea guvernului mondial.

           Clubul Bilderberg are relaţii strînse cu Consiliul pentru Relaţii Internaţionale, cu societatea Pilgrims, cu Comisia Trilaterală şi renumita „Masa Rotundă” (Round Table) – un grup de elită, britanic-oxfordo-cambrigian, reprezentat printr-un jurnal imperial, cu acelaşi nume, fondat în 1910. Masa rotundă – care la fel a negat existenţa sa ca grup formal – a insistat asupra unei forme mai eficiente de imperiu global, astfel încît dominaţia anglo-americană să poată fi răspîndită de-a lungul secolului XX.

          Membrii permanenţi ai clubului Bilderberg sînt Henry Kissinger, David Rockefeller (din Consiliul Internaţional al casei bancare JP Morgan), Nelson Rockefeller, Prinţul Filip al Marii Britanii, Robert McNamara (ministrul apărării în administraţia Kennedy şi fostul preşedinte al Băncii Mondiale), Margaret Thatcher, Valery Giscard D’Estaing, fost preşedinte francez (şi redactorul principal al constituţiei Uniunii Europene), ministrul american al apărării Donald Rumsfeld, fostul consilier pe probleme de securitate naţională Zbigniew Brzezinski şi preşedintele Rezervei Federale Alan Greenspan. Multe întruniri ale clubului Bilderberg au fost organizate de familia Rothschild. În 1962 şi 1973 pe insula Saltsjobaden, Suedia, gazda întrunirii a fost familia de bancheri Wallenberg.

           Unii dintre aceşti mai mari ai lumii controlează universul mai mult decît alţii. Ei sînt membri ai Comitetului Director din care fac parte Josef Ackermann (Deutsche Bank), Jorma Ollila (Nokia), Jeurgen Schrempp (Daimler Chrysler), Peter Sutherland  (fostul general al Alianţei Nord-Atlantice – în prezent lucrează în Goldman Sachs), James Wolfensohn (preşedintele Băncii Mondiale care îşi pregăteşte retragerea) şi „Prinţul Întunericului” Richard Perle. Conceptualistul războiului în Iraq şi viitorul preşedinte al Băncii Mondiale Paul Wolffowitz este, la fel, un membru permanent al clubului Bilderberg. a fost în apropiere de Olanda – unde a luat parte la  comemorările celui de-al doilea Război Mondial – în timpul întrunirii clubului Bilderberg 2005. Posibil că şi el a trecut pe acolo. Bush s-a întîlnit cu regina Beatrix a Olandei, care se prea poate este prezentă la fiecare întrunire a clubului.

           Clubul Bilderberg – denumirea căruia provine de la un hotel olandez – a fost înfiinţat în 1954 de către prinţul Bernhard. De origine germană, Bernhard a făcut parte din partidul nazist şi a fost membru al SS. Este cunoscut faptul că Prescott Bush (bunelul actualului preşedinte al SUA) a fost colaboratorul băncii WA Harriman & Co, care l-a finanţat pe Adolf Hitler şi pe nazişti, cu ajutorul lui Averell Harriman şi a magnatullui german Fritz Thyssen. Alden Hatch a scris biografia prinţului Bernhard, în care afirmă că clubul Bilderberg a fost leagănul Comunităţii Europene – mai tîrziu numită Uniunea Europeană. El vede ţelul final al clubului Bilderberg în crearea guvernului mondial.

           Clubul Bilderberg are relaţii strînse cu Consiliul pentru Relaţii Internaţionale, cu societatea Pilgrims, cu Comisia Trilaterală şi renumita „Masa Rotundă” (Round Table) – un grup de elită, britanic-oxfordo-cambrigian, reprezentat printr-un jurnal imperial, cu acelaşi nume, fondat în 1910. Masa rotundă – care la fel a negat existenţa sa ca grup formal – a insistat asupra unei forme mai eficiente de imperiu global, astfel încît dominaţia anglo-americană să poată fi răspîndită de-a lungul secolului XX.

 

Plutocraţie internaţională

 

            Chiar dacă nici un cuvînt pronunţat la întrunirile clubului Bilderberg nu este cunoscut publicului, pot fi făcute presupuneri fundamentate despre ce discută ei. omniprezentul Kissinger, de exemplu, a început o întîlnire cu explicarea sensului „libertăţii” – după versiunea lui Bush. Printre chestiunile care în mod logic ar interesa clubul Bilderberg este cea despre rolul NATO şi aprobarea Constituţiei Europene de toţi cei 25 membri ai UE – inclusiv consecinţele răspunsului negativ al Franţei privind aprobarea constituţiei în cadrul referendumului. mişcarea locurilor de muncă din Europa în Ucraina, China şi India poate da tonul dangătului de înmormîntare a constituţiei: protestele franceze – care au trezit nemţii şi olandezii – vorbesc despre faptul că ceea ce este bun pentru corporaţiile mari nu este neapărat bun şi pentru muncitorii Europei de Vest. Criticii consideră că capitolul III al Constituţiei în realitate descrie în detalii cum comerţul liber poate distruge sistemul de asistenţă socială a Europei.

          Ei au motivele lor să fie îngrijoraţi. În cartea sa „Marea tablă de şah”, membrul clubului Bilderberg Zbigniew Brzezinski salută „Europa de vest…care rămîne în mare măsură protectorat american”. Brzezinski, la fel, insistă că „Europa trebuie să rezolve problema cauzată de sistemul ei de redistribuire socială” care blochează spiritul de iniţiativă european. Părintele Constituţiei Europene nu este altul decît membrul clubului Bilderberg Valery Giscard d’Estaing, care se cunoaşte bine cu Kissinger.

          Din punct de vedere geopolitic, punctul cheie rezidă în faptul că, juridic, Constituţia întăreşte neputinţa Europei de a avea o forţă de apărare în afară de NATO, aceasta rămînînd în limitele controlului SUA. Convingerile membrilor clubului Bilderberg indică doar o singură direcţie: lărgirea continuă a NATO sub controlul SUA, extinderea continuă a EU spre est, delocalizarea în masă (a locurilor de muncă), mari venituri pentru corporaţii şi indubitabila superioritate militară a SUA. Nu este de mirare că aceste teme sînt principalele în dezbaterile pe coridoarele UE în Bruxelles, unde mulţi diplomaţi şi oficiali ai comisiei UE exprimă deschis fricile lor în faţa ameninţărilor din partea Washingtonului şi învinovăţesc guvernele lor de trădare. Gunther Verheugen, comisarul european pentru extindere, este şi el membru al clubului Bilderberg. Cînd membrii comisiei europene vin la o întrunire Bilderberg, cheltuielile pentru drum şi cazare sînt achitate de Comisie. Aceasta din start exclude calificarea clubului Bilderberg ca „privat”.

           Întrunirea Bilderberg-2005 a coincis – întîmplător? – cu vizita lui Bush la prietenii săi baltici şi întrunirea tensionată cu preşedintele rus Vladimir Putin. Reţinerea Rusiei cu siguranţă a fost întrebarea principală în agenda zilei a acestei întruniri Bilderberg. Rusia este îngrijorată de „străinătatea apropiată” şi nu vede vreun motiv să-şi scoată flota militară din Sevastopol – indiferent de cîte revoluţii colorate au loc în pragul ei.

         Sursele din Comisia Europeană susţin că Brzezinski rămîne o figură foarte influentă. Discuţia Bilderberg despre controlul asupra Eurasiei încă mai are legătură cu „Marea tablă de şah”. Washingtonul este un adept înflăcărat al aderării Turciei la UE, aceasta însemnînd mărirea influenţei americane în regiunea mării Caspice şi a celei Mediteranene în est. Washington-ul, la fel, lucrează în direcţia reţinerii Iranului, Rusiei şi Chinei, cărora conform clubului Bilderberg, nu trebuie să li se permită să devină concurenţi ai SUA în Eurasia.

        O altă întrebare controversată care, posibil, i-a preocupat pe participanţii la întîlnirea Bilderberg-2005, este neadmiterea ca Iranul să obţină arma nucleară – deşi acesta este doar un amănunt: problema constă în aceea ca să nu se permită Iranului să se transforme într-o mare putere euro-asiatică. Unii în Bruxelles nu exclud posibilitatea pregătirii unui scenariu de propagandă în masă pentru a convinge opinia publică din Europa şi America în necesitatea unei lovituri asupra Iranului. Un alt obiect al discuţiei ar fi putut fi: cum să forţeze Beijing-ul să sporească cursul yuan-ului.

 

images[59]Clubul Bilderberg 2007: nominalizatii

 

           Data este cunoscută: 31 mai până pe 3 iunie. Locaţia, e încă sub semnul întrebării, dar momentan se vehiculează două variante: Hotelul Ritz-Carlton (din centrul Istanbulului) şi Hotelul Klassis situat la 60km de Istanbul, în orăşelul Silivri. Ambele locaţii sunt foarte probabile şi „testate” de jurnaliştii locali turci. Ritz-Carlton a fost desemenat de către Marek Tysis ca fiind locaţia cea mai probabilă, iar Klassis este suspiciunea lui Emre Tekin care i-a furnizat aceste informaţii lui James Tucker Sr. (American Free Press).

          Poate în premieră, va avea loc pe 30 mai o conferinţă alternativă Bilderberg la hotelul Orient Express ce va âine până pe 3 iunie, la care va participa presa, criticii şi investigatorii, printre care: James Tucker Sr. (cunoscut si sub numele de Jim Tucker), Daniel Estulin (dintre cei cunoscuţi).

          Cine sunt participanţii? Ţinând cont de lista impresionantă a participanţilor, Clubul Bilderberg se compară sau depăseşte alte evenimente mondiale precum Forumul Economic Mondial de la Davos sau întâlnirile G8 care sunt mediatizate pe larg în toate ziarele şi revistele de pe glob, la toate posturile TV şi Radio, de unde raportează mii de jurnalişti participanţi… în timp ce nimeni nu acoperă întâlnirile grupului Bilderberg cu toate că printre participanţi se numără preşedinţii unor instituţii precum Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială, Rezerva Federală (SUA), preşedinţii a celor mai puternice 100 corporaţii din lume cum ar fi Daimler Chrysler, Coca Cola, British Petroleum, Banca Chase Manhattan, Banca American Express, Goldman Sachs, Microsoft, vicepreşedinţii SUA, directorii CIA şi FBI, Secretarii Generali NATO, senatori americani şi membri ai congresului, prim-miniştri, miniştri, membri ai parlamanetului şi lideri ai partidelor de opoziţie din Uniunea Europeană şi tările ei componente, editorii de top şi directorii celor mai importante ziare şi instituţii media din lume. Averile acestor persoane sunt inimaginabile, combinat depăşind cu mult bogăţia SUA.

           Delegaţii din acest an, nominalizaţi, vor include ca de obicei politicieni importanţi, oameni de afaceri, guvernatori de bănci centrale, comisari europeni şi directori ai presei. La masă li se va alătura Regina Beatrix, fiica fondatorului Bilderberg (fost nazist), Prinţul Bernhard al Olandei şi Preşedintele Bilderberg, Eitenne Davignon, şi vice-preşedintele Bilderberg Suez-Tractebel din Belgia. Daniel Estulin a reuşit să intre în posesia listei de nominalizaţi şi care v-o prezentăm în continuare:

 

  1. George Alogoskoufis- Ministru(Ministerul Economiei şi Finanţelor), Grecia
  2. Ali Babacan- Ministru(Ministerul Afacerilor Economice), Turcia
  3. Edward Balls- Secretar Economic(Trezoreria Marii Britanii), UK
  4. Francisco Pinto Balsemão- Preşedinte şi Director Executiv, fost prim ministru(IMPRESA, S.G.P.S.), Portugalia
  5. José M. Durão Barroso- Preşedinte(Comisia Europeană), Portugalia/International
  6. Franco Bernabé- Vice preşedinte(Rothschild Europe), Italia
  7. Nicolas Beytout- Editor Şef(Le Figaro), Franta
  8. Carl Bildt- Fost prim ministru, Suedia
  9. Hubert Burda- Publicist şi Director Exec(Hubert Burda Media Holding), Belgia
  10. Philippe Camus- Director Executiv(EADS), Franta
  11. Henri de Castries- Preşedinte consiliu admin. şi Director Executiv(AXA), Franta
  12. Juan Luis Cebrian- Grupul media Grupo PRISA, Spaniaa
  13. Kenneth Clark- Membru parlament, UK
  14. Timothy C. Collins- Director managerial senior şi director executive(Ripplewood Holdings, LLC), SUA
  15. Bertrand Collomb- Preşedinte(Lafarge), Franta
  16. George A. David- Preşedinte(Coca-Cola H.B.C. S.A.), SUA
  17. Kemal Dervis- Administrator(UNDP (ONU), Turcia
  18. Anders Eldrup- Preşedinte(DONG A/S), Danemarca
  19. John Elkann- Vice preşedinte(FIAT S.p.A), Italia
  20. Martin S. Feldstein- Preşedinte şi Director Exec(Biroul Naţional de Cercetări Economice), SUA
  21. Timothy F. Geithner- Preşedinte şi Director Exec(Banca Rezerva Federală din New York), SUA
  22. Paul A. Gigot- Editorul paginii editoriale(The Wall Street Journal), SUA
  23. Dermot Gleeson- Preşedinte(AIB Group), Irlanda
  24. Donald E. Graham- Preşedinte si dir exec.( The Washington Post Company), SUA
  25. Victor Halberstadt- Profesor de Ecomie, fost secretar general onorific Bilderberg(Universitatea Ledien), Olanda
  26. Jean-Pierre Hansen- Director Executiv(Suez-Tractebel S.A.), Belgia
  27. Richard N. Haass- Preşedinte(Consilul de Relaţii Externe (CFR)), SUA
  28. Richard C. Holbrooke- Vice preşedinte(Preseus, LLC), SUA
  29. Jaap G. Hoop de Scheffer- Secretar general(NATO), Olanda
  30. Allan B. Hubbard- Asistent al preşedintelui pentru politici economice(Consiliul Director), SUA
  31. Josef Joffe- Publicist – Editor(Die Zeit), Germania
  32. James A. Johnson- Vice preşedinte(Perseus, LLC), SUA
  33. Vernon E. Jordan- Director senior managerial(Lazard Frères & Co. LLC), SUA
  34. Anatole Kaletsky- Editor la „Large”( The Times), UK
  35. John Kerr of Kinlochard- Preşedinte adjunct(Royal Dutch Shell plc), Olanda
  36. Henry A. Kissinger- Preşedinte(Kissinger Associates), SUA
  37. Mustafa V. Koç-Presedinte(Koç Holding A.S.), Turcia
  38. Fehmi Korz- Editor senior(Yeni Safek), Turcia
  39. Bernard Kouchner-Ministru(Ministerul Afcerilor Ext),Franta
  40. Henry R. Kravis- Partener Fondator(Kohlberg Kravis Roberts & Co.), SUA
  41. Marie-Josée Kravis- Membru senior(Hudson Institute, Inc), SUA
  42. Neelie Kroes- Comisar(Comisia Europeana), Olanda
  43. Ed Kronenburg- Directorul „Private Office(Sediul NATO), SUA
  44. William J. Luti- Asisten Special al Preşedintelui pe politici de apărare şi strategie(Consiliul Naţional de Securitate), SUA
  45. Frank McKenna- Ambasador în SUA, membru(Carlyle Group), Franta
  46. Thierry de Montbrial- Preşedinte(Institutul Francez pentru Relaţii Internaţionale), Franta
  47. Mario Monti- Preşedinte(Universitatea Comercială Luigi Bocconi),Italia
  48. Craig J. Mundie- Director Tehnic al dep. de Strategii şi Politici Avansate(Microsoft Corporation), SUA
  49. Egil Myklebust- Preşedintele Consiului Director SAS( Norsk Hydro ASA) Norvegia
  50. Matthias Nass, Editor adjunct(Die Zeit), Germania
  51. Adnrzej Olechowski, Liderul Platformei Civice(Partidul „Civic Platform”),Polonia
  52. Jorma Ollila,- Preşedinte(Royal Dutch Shell plc / Nokia), Finlanda
  53. George Osborne -Cancelar nenumit (Exchequer), Italia
  54. Tommaso Padoa-Schioppa- Ministru(Ministerul de Finanţe), SUA
  55. Richard N. Perle- Membru permanent(Institul American de Afaceri pentru Cercetari Politice Publice (AEI), SUA
  56. Heather Reisman- Preşedinte şi Director Executiv Indigo Books & Music Inc., Cnada
  57. David Rockefeller-SUA
  58. Matías Rodriguez Inciarte- Vice preşedinte executive(Banca Grupo Santander), Spania
  59. Dennis B. Ross- Director(Institutul Washington pt. Politici Orientale), SUA
  60. Otto Schily- Fost ministru al afacerilor interne, membru parlament, membru al comitetului pe afaceri, Germania
  61. Jürgen E. Schrempp- Fost preşedinte al Consilului Managerial(DaimlerChrysler AG) Germania
  62. Tøger Seidenfaden, Editor Excutiv Suprem,Danemarca
  63. Peter D. Sutherland, Preşedinte, British Petroleum plc şi Goldman Sachs International, Irlanda
  64. Giulio Tremonti- Vicepreşedine(Camera Deputaţilor), Italia
  65. Jean-Claude Trichet-Guvernator(Banca Centrală Europeană), Franta
  66. John Vinocur- Corespondent senior(International Herald Tribune), SUA
  67. Jacob Wallenberg- Preşedinte(Investor AB) Suedia
  68. Martin H. Wold- Editor asociat şi comentator economic(The Financial Times), UK
  69. James D. Wolfensohn- Reprezentant Special în Gaza, SUA
  70. Robert B. Zoellick- Secretar de Stat Adjunct, SUA
  71. Klaus Zumwinkel- Preşedinte al Consilului Managerial(Deutsche Post AG),SUA
  72. Adrian D. Wooldridge- Corespondent Extern(The Economist)

 

            Lista este deschisă. Lista iniţială care a fost disponibilă începând din luna ianuarie includea nume care acum au căzut in dizgraţie (au fost compromişi public) precum John Browne, Director executiv la British Petroleum şi preşedintele demisionar al Băncii Mondiale, Paul Wolfowitz. Totuşi nu e exclus ca ei să îşi facă totuşi apariţia la Bilderberg 2007. Bilderberg nu are probleme să accepte printre ei oameni corupţi atât timp cât ceea ce fac ei stă departe de lumina şi scrutinul public. Un alt exemplu de membru exclus este Lordul Conrad Black, fost director executiv a grupului media Hollinger.

           Alte nume care apar în lista din ianuarie 2007 ridică semne de întrebare. Bernard Kouchner, nou numitul Ministru al Afacerilor Externe în cadrul guvernului lui Nicolas Sarkozy în Franţa. Kouchner este fost fondator al „Medici fără frontiere” şi a lipsit de la întâlnirea Bilderberg din Ottawa, Canada din 2006. Ar putea fi poziţia lui să fi fost aranjată dinaintea alegerilor? Un alt nume surpriza este Mahmood Sariolghalam, Profesor asociat al Relatiilor Internaţionale, Şcoala de Ştiinţe Economice şi Politice, Universitatea Naţională a Iranului. Curând vom putea afla ce căută un Iranian la o întâlnire Bilderberg controlată de aliaţi NATO.

             Agenda Bilderberg 2007 va cuprinde: problema Irakului, probleme energetice şi Iranul. Aparenta criză de petrol, iniţiată în anii 70, a determinat creşterea petrol de la câtiva dolari pe baril, la nivelul actual situat sub 80 dolari. La întalnirea Bilderberg 2006, s-a hotărât preţul pe baril pentru 2007-2008 să fie undeva între 100 şi 150 de dolari per baril. Recent, Jose Barroso, preşedintele Comisiei Europene a anunţat de curând o „eră post industrială”… iar aceasta se obţine distrugând baza economiei mondiale şi o nouă mare recesiune. Când oamenii sunt săraci, ei nu cheltuiesc bani, nu călătoresc şi nu consumă. Iranul a devenit ultima speranţă a Americii în acest război al energiei. Bilderberg se va concentra pe relaţiile Europei cu Rusia şi Asia Centrală. După doi ani de amenintări, raboiul cu Iran pare să nu mai fie în agenda administraţiei Bush, cu atât mai mult Franţa, Rusia, Japonia şi China investind masiv în Iran, lumea a trasat o linie în nisip pe care SUA nu trebuie să o treacă. Marea Britanie, după plecarea lui Blair, cu Gordon Brown (care a luat parte la întâlnirile Bilderberg), trebuie să se integreze deplin în Uniunea Europeană, indiferent de costuri.

Lumea este la o răscruce de drumuri. Fie devenim un stat poliţienesc supravegheat electronic tip „Big Brother” aşa cum l-a descris încă din 1918 George Orwell în cartea sa „1984”, fie devenim oameni liberi, dar totul depinde de noi.

 

Sursa: infoCON.ro

 

         Clubul Bilderberg a decis atacarea Iranului dupa alegerile prezindentiale

 

ISRAEL vs. IRAN 

             Potrivit ziarului “The Guardian” Israelul are pregatit un plan de atac asupra facilitatilor nucleare din Iran, inca din primavara. Ceea ce a impiedicat imediat punerea in aplicare a planului israelian, a fost reticenta presedintelui Bush, manifestata intr-o intrevedere speciala, in cursul vizitei din luna mai in Israel a presedintelui SUA. Jonathan Steel – citand un diplomat care a discutat cu prim-ministrul israelian Ehud Olmert imediat dupa vizita lui Bush in Israel, din luna mai, precum si alte resurse ale lui “The Guardian” – scrie ca discutia lui Bush cu Olmert a avut un caracter privat si foarte secret: nu s-a admis nici macar o stenograma a celor discutate. Potrivit dezva­luirilor lui Olmert, refuzul SUA de a da “unda verde” unui atac aerian al Israelului asupra Iranului nuclear, tine de moment, dar primul ministru israelian nu crede ca aceasta pozitie se va schimba in cele cateva luni, care i-au mai ramas lui Bush la Casa Alba.

 

Refuzul lui Bush

 

          Refuzul lui Bush din luna mai se intemeia pe mai multi factori. In primul rand, Statele Unite se tem ca un atac aerian asupra Iranului va declansa o reactie din partea acestuia. Se stie ca Iranul – spre deosebire de Irak – poseda rachete cu o raza de 3.000 km, care ar putea lovi bazele militare americane din Afganistan, Irak si din Golf. Irakul – dominat de un guvern shiit, de aceeasi religie ca si Iranul – nu agreeaza deloc un atac aerian asupra coreligionarilor iranieni, si solicita tratative diplomatice cu Teheranul in privinta imbogatirii uraniului.

           In al doilea rand, arata Steele in “The Guardian” – un comentator veteran al Orientului Mijlociu – nu este deloc sigur ca doar prin atacuri aeriene ar putea fi distruse facilitatile nucleare ale Iranului. In ultimii ani, Teheranul a procedat la disiparea capacitatilor sale atomice, intr-un numar mare de uzine subterane.

            Apoi, cea mai scurta ruta catre uzina nucleara de la Natanz – unul dintre principalele obiective ale unui atac aerian – insumeaza 700 de mile, si trece peste teritoriul Irakului shiit, al carui spatiu aerian este controlat de US Air Force. Motiv pentru care SUA nu ar putea sa nege, fata de opinia publica internationala si de mass-media, ca nu a avut cunostinta de atac. Cu alte cuvinte, ca Israelul ar fi atacat fara aprobarea Casei Albe. Astfel, in caz de atac aerian israelian in Iran, SUA ar deveni co-autoare la atac. Cu toate consecintele de rigoare pe plan intern, international si in lumea araba, care nu sustine ideea atacarii Iranului. Statele Unite ar fi obligate sa-si asume responsabilitatea atacului, in aceeasi masura ca si Israelul, si ar deveni brusc tinta teroristilor islamisti, inclusiv a celor din SUA. Un atac aerian impotriva Iranului, ar avea drept urmare un razboi la o scara mai mare, la care Statele Unite – implicate deja in conflictul din Afganistan si Irak – ar face fata cu greu unui “al treilea front”.

 

Problema Hamas

 

            Atacarea Iranului de catre aviatia militara israeliana ar precipita, pe de alta parte, atacurile cu rachete al Hezbollah-ului pro-iranian, care stationeaza in Liban, la granita cu Israelul, si care nu a fost afectat de incursiunea Israelului din vara lui 2006.

Israelul a promis atunci – prin vocea aceluiasi Olmert – ca va distruge Hezbollahul din Liban in trei zile, numai prin atacuri aeriene. Dupa o luna, insa, Olmert a ordonat incorporarea rezervistilor. Hezbollahul s-a multumit atunci cu bombardarea Haiffei. Un atac israelian asupra Iranului va determina Hezbollah sa atace cu reachete, din Liban, toate orasele israeliene.

            Un oficial a declarat – conform “The Guardian” – ca: “Acum zece ani, Hezbollahul a aruncat in aer cladirea asociatiei Argentina-Israel de la Buenos Aires, ucigand 85 de oameni. Exista apoi o larga diaspora libaneza in Canada, din care multi apartin Hezbollah. Trebuie doar sa treaca in SUA, si sa actioneze.

             Purtatorul de cuvant al lui Ehud Olmert a negat insa faptul ca Bush a refuzat sa dea Israelului “lumina verde” in “intalnirile oficiale”. Purtatorul de cuvant al lui “National Security Council” (NSC) – Gordon Johndroe – s-a ferit, la randul sau, sa confirme intalnirea privata Olmert-Bush, sau sa o comenteze, declarand doar: “Pozitia presedintelui este ca, in privinta Iranului, toate optiunile sunt pe masa, dar diplomatia ramane desigur prima dintre ele.”

Desi se pare ca, in cadrul privat, Bush nu a dat “unda verde” pentru planul Israelului, in public el si-a continuat “diplomatia belicoasa” fata de Iran. In discursul din Knesset, Bush a declarat: “America este alaturi de voi, opunandu-se ferm ambitiilor nucleare ale Iranului. A permite principalului sponsor mondial al terorismului sa posede arma cea mai periculoasa ar fi o tradare de neiertat fata de generatiile viitoare. Pentru cauza pacii, lumea nu trebuie sa permita Iranului sa posede arma nucleara.”

Saisprezece agentii de informatii ale Statelor Unite au preluat insa estimarea lui “National Intelligence Estimatei(NIE) – principala institutie de sondare a serviciilor secrete americane – care concluziona in decembrie 2007, ca Iranul si-a intrerupt preocuparile atomice militare inca din 2003, si ca imbogatirea uraniului este facuta in scopuri pasnice.

Planul anti-Iran

              Unii analisti sustin, insa, ca tocmai caracterul special al discutiilor lui Bush cu Olmert – mai ales faptul ca nu s-a redactat nici macar o stenograma a conversatiei – este cel mai bun exemplu ca lucrurile au stat cu totul diferit. Se speculeaza ca ceea ce s-a afirmat ulterior, ar fi doar o fireasca “perdea de fum”, pentru a pastra efectul de surpriza al atacului aerian. La ultima reuniune “Bilderberg” 2008, s-a estimat ca cel mai indicat moment pentru un atac asupra Iranului nuclear, ar fi perioada de dupa alegerile prezidentiale din SUA. Pentru a nu compromite definitiv sansele candidatului republican, John McCain, tinand cont ca razboiul din Irak a devenit nepopular in SUA.

            De altfel, prezenta masiva si permanenta in Golf a doua portavioane americane, cu flota lor de insotire, pare sa indice o viitoare actiune militara a SUA.

             Elita politica si militara a Israelului – care vad in Iran principalul rival din regiune – au respins estimarea NIE, si , dupa toate probabilitatile, asteapta cel mai favorabil moment pentru atac. Este un “secret deschis” faptul ca Israelul detine in jur de 200 de rachete nucleare. Unii considera chiar ca numarul lor este de cel putin 400, si ca Israelul ocupa locul patru in lume ca putere nucleara. Pentru a-si pastra “monopolul nuclear” din zona, Israelul este gata de a actiona contra Iranului si a oricarei alte tari. In septembrie 2007, Israelul a distrus – tot prin bombardament aerian – in desertul sirian, un obiectiv despre care, la Washington si Tel Aviv, s-a afirmat ca era o instalatie nucleara nord-coreeana, construita in Siria.

 

  Israelul va utiliza aeroporturile din Georgia

 

                In “Bombardamentele contra Iranului”, Arnaud de Borchgrave sustine pentru UPI (din 28 septembrie 2008), ca Israelul are o relatie speciala cu Georgia, unde exista o puternica comunitate evreiasca.Ministrul georgian al Apararii, David Kezerashvili – etnic evreu – a fost omul care a facut mult pentru achizitionarea de armament din Israel. “Luptam acum impotriva marii Rusii, si speranta noastra este sa primim asistenta de la Casa Alba si din Israel, pentru ca Georgia nu poate supravietui altfel”, a declarat David Kezerashvili, aminteste Borchgrave.

Israelul a inceput sa vanda armament Georgiei cu cativa ani in urma. Statele Unite au garantat pentru Georgia, incurajand astfel, acest comert. Din Israel, un rol important in vanzarile de arme catre Georgia, l-a avut fostul primar a Tel-Avivului, Roni Milo, care reprezinta acum compania “Elbit Systems”. Precum si fratele acestuia, Shlomo Milo, fost director general al lui “Military Industries”. Dronele aeriene de spionaj (avioane fara pilot) de tip “UAV”, fabricate de “Elbit Maarahot Systems”, au intreprins in ultimii ani numeroase misiuni deasupra Rusiei, dar si a Iranului, sustine Borchgrave.

             Printr-o intelegere secreta, intervenita intre Georgia si Israel, doua aeroporturi militare din sudul Georgiei vor fi utilizate de aviatia israeliana de bombardament in atacurile contra instalatiilor nucleare iraniene.

Intelegerea secreta va reduce consierabil distanta pe care bombardierele israeliene o aveau de strabatut intre Israel si Iran. Atacul georgian ordonat de Saakasvili contra Osetiei de Sud in noaptea de 7 august a.c., a oferi insa Rusiei pretextul de a ordona Fortelor Speciale sa distruga facilitatile israeliene, construite pe cele doua aeroporturi militare. De aici presiunile ca Fortele Speciale ruse sa se retraga cat mai repede din Georgia. Si lentoarea acestei retrageri, explica Borchgrave. Mai multe drone israeliene au fost, cu acest prilej, capturte de Fotele Speciale ruse.

             Intr-o conferinta de presa tinuta la Moscova, generalul Anatoli Nogovitan, adjunctul sefului de Stat Major rus, a aratat ca Fortele Speciale ruse au capturat in Georgia, armament israelian constand in “opt tipuri de vehicule militare, exploziv, mine de teren, pe langa explozivi speciali”.

Nogovitan a estimat la 1.000 numarul instructorilor militari israelieni, care pregatesc fortele georgiene pentru operatiuni speciale de tipul “luptelor si scotocirii casa cu casa”, ca si in interogatorii.

 

Axa Tel-Aviv-Tbilisi

 

          S-a creat astfel intre cele doua tari o legatura pe care cotidianul electronic israelian “YNet” o denumea “axa Tel-Aviv-Tbilisi”.

Este o axa care functioneaza cu aprobarea presedintelui Bush si al carei element de legatura este generalul de brigada (r) Gal Hirsh, cel care a comandat fortele israeliene in conflictul cu Hezbollah, la granita cu Libanul, din iulie 2006.

           Ulterior, gen. Hirsh a fost nevoit sa treaca in rezerva din cauza concluziilor “Comisiei Winograd”.

            Personal militar israelian – lucrand pentru companii private, dar strans legate de “Israeli Defence Force” (IDF) – a pregatit in ultimii ani soldatii georgieni, mai ales in domeniul tehnicilor gherila/antigherila.

           “Planul-surpriza” al lui Saakashvili de a ataca brusc Osetia de Sud, a fost insa cunoscut de Moscova prin agentii sai, dand, astfel, posibilitatea Rusiei la un raspuns masiv si imediat.

             Saakashvili, care a numit Georgia drept “Israelul Caucazului“, a sperat la o interventie militara a Statelor Unite si a NATO in regiune. Aceasta, evident, nu s-a produs, desi Saakashvili a trimis anterior, in Irak 2.000 de militari georgieni. Cum Fortele Speciale Ruse nu au fost retrase din Georgia pana nu au distrus toate amenajarile de pe aeroporturile georgiene ale “IDF”, folosirea acestora in bombardamentele contra Iranului trebuie reprogramate. Exista un mare interes economic al Israelului in Georgia: oleoductul american BTC (Baku-Tbilisi-Ceyhan), care transporta petrol de la Marea Caspica (Azerbaidjan), prin Georgia, la Marea Meditaerana (portul turcesc Ceyhan).

S-a convenit ca un oleoduct sa conecteze Israelul la portul Ceyhan, pompand petrol la Ashkenazi (Israel). Prin portul Eilat, Israelul urmareste sa devina unul dintre furnizorii importanti de petrol caspic in secolul XXI.

            Acesta este alt aspect esential al axei Tel-Aviv-Tbilisi. Veniturile din exportul de petrol si gaze naturale au readus Rusia in forta pe harta geopolitica a lumii. Numai anul acesta, de pilda, Rusia va obtine din exportul de petrol si gaze, 201 miliarde de dolari. Adica de 13 ori mai mult decat in cei opt ani ai erei Eltan. Elita politica si militara a Israelului considera ca, in secolul XXI, cine nu va deveni un exportator important de petrol, si nu va avea bomba nucleara in arsenalul sau, are toate sansele sa ajunga un “stat-sclav” pentru multa vreme.

 

Manevrele diplomatice ale Israelului

 

           Dupa incercarile nereusite de a submina Iranul, Israelul a abordat in ultima vreme, o “diplomatie de plus” fata de aliatii Teheranului, in timp ce si-a mentinut tonul radical fata de Iran.

           Ministrul de Externe, Tzipi Livni, a ales aceasta cale – pe care analistii au numit-o diplomatia “dezbina si stapaneste” – intr-un efort de a izola Teheranul de aliatii lui cei mai apropiati. Tzipi Livni (50 de ani) este cunoscuta ca un element dur in politica israeliana. Provine dintr-o familie cu vederi de extrema-dreapta, in care ambii parinti au luptat in cadrul organizatiei clandestine (pana in 1948) “Irgung”, responsabila de atrocitati contra palestinienilor si britanicilor in anii ‘40. Ulterior, “Irgun” a format Partidul “Likud” al carui lider, pana de curand, a fost generalul Ariel Sharon. Timp de doi ani, Tzipi Livni a fost sefa de retea antitero in Mossad. Apoi a lucrat ca avocat, inainte de a ajunge in Knesset, ca membra a Partidului “Likud”. Livni a fost o sustinatoare ferventa a generalului Ariel Sharon, care a inclus-o in guvernul sau in 2001. Cand Sharon a parasit “Likud” pentru a intemeia Partidul “Kadima”, Livni a fost prima care l-a urmat impreuna cu Ehud Olmert. Livni a atras atentia asupra sa in 2006, cand a solicitat, ca ministru de Externe al Israelului, o incetare negociata a focului cu Hezbollahul din Liban, si desfasurarea unei forte internationale in sudul Libanului. Prin aceasta manevra diplomatica, Livni a incercat pentru prima data, ca prin “diplomatia de plus” sa izoleze Iranul, prezent prin Hezbollah in zona.

 

Atragerea lui Assad

               Utilizand Turcia ca intermediar, Livni si-a fixat in obiectiv pentru 2008 atragerea presedintelui Assad, prin inceperea unor tratative privind Inaltimile Golan, cucerite de Israel in 1967. Pentru Assad a fost un succes important chiar si deschiderea unor negocieri directe cu Israelul, pe o problema extrem de sensibila. Urmand politica de plus a lui Livni fata de aliatii Iranului – pentru a-l izola total – presedintele francez, Nicolas Sarkozy, l-a invitat pe Assad la Paris. Unde presedintele sirian a fost primit cu toata pompa si onorurile unui mare sef de stat. Si a incheiat o serie de contracte importante, ceea ce a starnit nemultumire la Teheran. Fata de Hezbollah, Livni a propus un schimb de prizonieri, ca semn al “mini-destinderii” relatiilor cu Israelul. Astfel, Livni a obtinut printr-o noua politica externa ca Hezbollahul sa fie recunoscut, neoficial, drept un interlocutor politic independent.

                  Al treilea obiectiv al diplomatiei de plus a lui Tzipi Livni a fost Hamasul. Deoarece era evident ca sanctiunile economice si blocada anti-Hamas nu au distrus organizatia, Livni a incheiat pe 2 iunie 2008 un armistitiu cu Hamas, deschizand unele puncte de trecere in Fasia Gaza, in schimbul renuntarii Hamas de a bombarda orasele si kibuturile israeliene. Ca rezultat, diplomatia israeliana nu mai este una predictibila, iar Iranul este izolat si mai mult in Orientul Mijlociu.

 

Lobby israelian

 

                In acelasi timp, “The American Israel Public Affaires Committee” (AIPAC) – cel mai important for al lobby-ului israelian in SUA, din cele 52 de organizatii de acest gen – si-a tinut conferinta anuala. Au fost prezenti 7.000 de delegati reprezentand pe cei 100.000 de membri AIPAC. Inclusiv 300 de membri ai Congresului (ceea ce echivaleaza cu 60% din totalul Senatului si Camerei Reprezentantilor). Au mai fost prezenti cei doi candidati la prezidentialele din noiembrie, toti membrii cabinetului american, secretarul de stat Condoleezza Rice, vicepresedintele Dick Cheney, o multime de vedete de la Hollywood, moguli media, miliardari proeminenti din Wall Street si alti invitati. Delegatia israeliana i-a avut in frunte pe Ehud Olmert si pe Tzipi Livni. AIPAC este cea mai influenta organizatie de lobby israelian, avand puternice radacini in ambele partide: Democrat si Republican. Totodata, membrii AIPAC sunt la carma unor departamente-cheie din cadrul Administratiei americane. Cum ar fi Finantele, Pentagonul, Comertul, Justitia, “National Security Council”, CIA, FBI sau “Homeland Security”. Pe agenda AIPAC din 2008, au figurat probleme ca: organizarea blocadei militare a Iranului, sanctiuni mult mai dure fata de companiile de petrol si gaze, banci sau companii economice din intreaga lume care colaboreaza (intr-o forma sau alta) cu Iranul, utilizarea fortei pentru a pune capat imbogatirii uraniului de catre Iran. Obama a promis ca Ierusalimul va ramane in administrarea Israelului, in timp ce John McCain si Hillary Clinton au cerut bombardarea Iranului, daca acesta nu pune capat planurile sale nucleare. “Un Iran nuclear este inacceptabil” a fost lozinca sub care s-au tinut lucrarile Conferintei AIPAC din 2008.

 

sursa: Ziua, Dosare Ultrasecrete, 18.10.2008