Organismele bioluminescente trăiesc preponderent în mediul marin însă creează un adevărat spectacol, atât în apă, cât şi la suprafată. Insecte, ciuperci, viermi, meduze sau simple celule, cu aptitudini „speciale”, ne oferă imagini superbe desprinse parcă din alte lumi.

Ciuperca strălucitoare (Mycena lux-coeli)

În timpul sezonului ploios, în Japonia creşte o ciupercă ce străluceşte în întuneric.
Acest fapt se datorează unei reacţii chimice care formează un pigment ce emite o lumină de culoarea verde. Pălăria acestei ciuperci creşte până la 2 centimetri în diametru, însă din cauza deshidratării de după ploaie, ciuperca are o viaţă scurtă, de numai câteva zile.

 

Calmarul cu coada tăiată din Hawaii (Euprymna scolopes)

În întunericul din adâncul oceanului, unele animale  îşi creează singure lumina. Printre acestea, calmarul cu coada tăiată din Hawaii, devine partener cu bacteria luminoasă Vibrio fischeri, adăpostind colonii întregi în organe speciale, pentru ca apoi să le controleze şi direcţioneze luminozitatea.

 

Aceste organe în care se ataşează bacteriile, nu numai produc lumina, ci o şi detectează. Organele generează semnale nervoase atunci când simt lumina şi sunt pline de proteine responsabile pentru detectarea acesteia.

Organele de lumină sunt efectiv un al doilea set de ochi al acestui organism, fiecare dintre ei echipat cu propriul „iris” şi „cristalin”.
Aşadar, calmarul este dotat cu o pereche de lanterne „vii”.

Meduza cu alarmă (Atolla wyvillei)

Unele animale folosesc lumina pentru a „striga” după ajutor. Îndată ce această meduză este capturată de prădător, singurul lucru pe care îl mai poate face este să atragă atenţia cuiva mult mai mare şi mai înfricoşător care să îi atace propriul prădător. Această lumină uimitoare este cunoscută drept „alarma pentru tâlhari”.

 


Ciuperca-lanternă (Omphalotus olearius)

Prin toate funcţiile metabolice şi fiziologice, toate făpturile produc şi, în final, elimină deşeuri. Acest fungus îşi elimină deşeurile prin lamele, iar unele dintre acestea strălucesc.

Deșeurile eliminate de ciuperca lanternă conţin enzime comune la bioluminescenţă (sau emisie de lumină de către un organism viu), precum licuriciul. Ciuperca-lanternă este de culoare portocalie, şi ar putea fi confundată cu gălbiorii.

 

Panellus Luminescent (Panellus stipticus)

Panellus stipticus este o ciupercă ce se regăseşte pe un soi de copaci cu lemn de esenţa tare, destul de răspândit în lume, care se găseşte însă preponderent în estul Americii de Nord.

Acest organism se regenerează atunci când plouă. Se crede că această mică ciupercă este folosită ca şi agent stiptic (coagulant) şi are lamelele luminoase.

 


Ctenophore Bathocyroë

Probabil că ştim mai multe despre suprafaţa lunii decât despre ce se află pe fundul oceanelor. În fiecare zi cercetătorii descoperă noi specii de animale sau plante. Această mică frumuseţe – Bathocyroe fosteri – este un ctenofor lobat (clasă de celenterate pelagice transparente, cu simetrie bilaterală, care se deplasează cu ajutorul a opt palete vibratile, în formă de pieptene) și care trăiește în toate mările, la adâncimi medii.
Acestea produc o lumină de culoare albastră sau verde.

 

Dinoflagelatele

Aceste organisme trăiesc în planctonul marin, dar mai ales în habitate cu apă proaspătă. Acestea se disting prin doi flageli, folosiţi pentru deplasare. Uneori dinoflagelatele se găsesc într-un număr atât de mare încât colorează apa în roşu.

 

Meduza de cristal (Aequorea Victoria

Aequorea victoria, denumită şi meduza de cristal, este un organism bioluminescent marin, care trăiește în apele din zona coastei vestice a Americii de Nord.

 

  Viermele strălucitor (Lampyris noctiluca)

Lampyris noctiluca, foarte comun în Europa, este o rudă a licuriciului. Femela este adesea de două ori mai mare decât masculul (aproximativ 25 mm), însă nu are aripi, în timp ce masculii au. Femela străluceşte, iar masculul, nu.

 

Licuricii (Photinus pyralis)

Licuriciul sau gândacul luminos, luminează prin corp, pentru a-şi atrage perechea. Pentru a lumina, licuricii deţin celule specializate în abdomen.

 


 
 
Anunțuri