Printre cazurile cu totul şi cu totul speciale se numără şi procesul din 2004 deschis de Timothy Dumouchel, Wisconsin, împotriva unei companii de televiziune pe motiv că soţia sa s-a îngrăşat foarte mult stând pe canapea şi urmărind programele acestei televiziuni.

Deşi reclamantul a apelat la doi avocaţi pentru a i se face dreptate, acest caz nu a ajuns la Curtea Superioară de Justiţie a statului Wisconsin.

Un alt caz ieşit din comun este cel al unei brazilience care şi-a dat în judecată partenerul în 2005 pentru că acesta nu-i asigură orgasmul. Femeia în vârstă de 31 de ani din Jundiai a susţinut în procesul intentat că partenerul său în vârstă de 38 de ani termină mereu primul după care încetează orice raport sexual, fără să-i pese că partenera sa nu atinge climaxul. Inutil să mai observăm că femeia nu şi-a găsit dreptatea nici măcar în justiţie, judecătorul, bărbat la rândul său, hotărând ca în acest caz să lase actul justiţiei neterminat.

Tot în 2005, se pare un an bun pentru excentricităţile juridice, rusoaica Marina Bai, de profesie astrolog, a dat în judecată NASA solicitând despăgubiri de-a dreptul astronomice, de peste 200 de milioane de dolari pentru că agenţia spaţială americană se face vinovată de ”distrugerea echilibrului Universului”. Ea susţinea că sonda spaţială Deep Impact a NASA, care urma să se lovească de o cometă în acel an pentru a transmite date despre compoziţiei acesteia, constituie arma unui ”act terorist împotriva Universului”. În primă instanţă un tribunal din Moscova a acceptat să judece acest caz care în cele din urmă a fost respins, cometa neputând fi adusă în faţa curţii pentru a depune mărturie.

În cursul acestui an o instanţă din India a fost chemată pentru a se pronunţa dacă un prezervativ vibrator, dotat cu baterii, este un mijloc contraceptiv sau o jucărie sexuală, în India fiind interzise comercializarea şi utilizarea de astfel de jucării sexuale.

În 2006 un tânăr chinez din Jiaxing, în apropiere de Shanghai, s-a trezit chemat în instanţă pentru că nu a cerut aprobarea scrisă a unei ”instanţe superioare” înainte de a-şi pune sufletul la vânzare pe un site de licitaţii on-line.

În mai 2004, în Connecticut, tânăra Heather Specyalski a fost acuzată de uciderea prietenului său, Neil Esposito. Conform procurorilor, victima ar fi fost aruncată din maşină, în mers, de către acuzată care ar fi fost la volan şi a pierdut controlul vehiculului care s-a izbit de un parapet. Tânăra a invocat în apărarea sa faptul că nu se afla la volan, ci pe scaunul din dreapta şoferului de unde îi oferea sex oral prietenului său care conducea autoturismul în momentul producerii accidentului. De altfel, victima a fost găsită aruncată din maşină, cu pantalonii în vine. Explicaţia procurorilor pentru acest caz este de-a dreptul şocantă. Victima se afla cu pantalonii în vine pentru că în prealabil ar fi încercat să urineze de la geamul maşinii sau pentru că ar fi dorit într-un gest de exbiţionism să-şi arate fundul celorlalţi participanţi la trafic. Până la urmă juriul a achitat-o pe tânără care ar fi riscat până la 25 de ani de închisoare.

Un alt caz interesant este cel din 1874, al judecătorului Francis Evans Cornish, din Winnipeg, Canada, care a trebuit să se judece singur pentru că s-a îmbătat şi a făcut scandal în public. Judecător onest, Evans Cornish s-a găsit vinovat şi s-a condamnat la plata unei amenzi de 5 dolari, după care a dat verdictul: ”Francis Evans Cornish, având în vedere comportamentul tău bun de până la producerea acestui incident, amenda îţi este anulată”.

Din nou în timpurile moderne, de după generalizarea fenomenului internet, un tată din Zhengzhou, în China, nu a primit dreptul de a-şi boteza copilul ‘@’. Totuşi instanţa i-a oferit un motiv legal incontestabil pentru a-şi explica decizia: numele ”@” este imposibil să fie transcris în limba mandarină, aşa cum prevede legea.

Poate titlul de cel mai sever judecător din lume îi revine lui A. K. M. Patabendige, din Walasmulla, Sri Lanka, care în septembrie 2004 a condamnat un bărbat la 1 an de închisoare pentru sfidarea instanţei după ce acesta nu a putut să-şi reprime un căscat în timpul unei şedinţe de judecată. Executarea sentinţei pentru nefericitul condamnat doborât de somn a început imediat, acesta fiind purtat din sala de judecată direct într-o celulă, din fericire dotată cu pat.

Un caz aparte prin implicaţiile sale mistico – teosofice este şi cel din 2005 al românului Pavel M., condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crimă. El l-a dat în judecată pe Dumnezeu pentru încălcarea prevederilor din contractul de botez. Conform lui Pavel M., botezul său constituie un acord cu Dumnezeu prin care, în schimbul rugăciunilor, acesta din urmă se obliga să-l ţină pe reclamant departe de rele. Cazul a fost clasat pe Pământ urmând să fie redeschis la Marele Recurs din Împărăţia Cerurilor.

Sursa: www.tion.ro