Iulie 2009


Villa D’Este, Tivoli, Italia

Portul Dubai, Dubai, Emiratele Arabe Unite

Hotelul Bellagio, Las Vegas, SUA

 

 

 

Hotelul Mirage, Las Vegas, SUA

Sursa: www.flu.ro

Anunțuri

1. Bosch: Gradina placerilor pamantesti  (1504) – Prado, Madrid

Flamandul Hieronymus Bosch,  un artist care a incercat sa picteze confuzia omului in fata raului si a iubirii. Gradina Placerilor a lui Bosch a scandalizat oamenii din sec. al XV-lea. In centrul tabloului se afla omul care se abandoneaza fara discernamant placerii. Fiii adulterului troneaza deasupra haosului cuplurilor care se hranesc cu aviditate din fructe.  Bosch picteaza in secolul XV, dar modul sau de a nara este cat se poate de contemporan.Bosh The garden of earthly delights

2. Michelangelo: Judecata universala (Giudizio Universale(1541) – Capela Sixtina, Roma

Michelangelo Giudizio universale

3. Max Ernst:  Europa dupa Ploaie II (Europe After the Rain II) (1942) Max Ernst Europe after the rain II

4. Klimt: Beethovenfries (1902) – Sezession, Viena

 

klimt Beethovenfries

5. Dali: Persistenta memorie (1931) – Muzeul de Arta Moderna, New York

 

Dali persistence of memory

6. Klimt, Fecioara, Galeria Nationala, Praga

7.  Hieronymus Bosch, Judecata de Apoi


8. Klimt,  Sarutul (1908) – Belvedere, Viena

9. Botticelli,  Allegoria della Primavera (1478) – Uffizi, Florenta

10. Monet,  Nimphee (1926) – Orangerie, Paris

Sursa: www.artline.ro

Printre cazurile cu totul şi cu totul speciale se numără şi procesul din 2004 deschis de Timothy Dumouchel, Wisconsin, împotriva unei companii de televiziune pe motiv că soţia sa s-a îngrăşat foarte mult stând pe canapea şi urmărind programele acestei televiziuni.

Deşi reclamantul a apelat la doi avocaţi pentru a i se face dreptate, acest caz nu a ajuns la Curtea Superioară de Justiţie a statului Wisconsin.

Un alt caz ieşit din comun este cel al unei brazilience care şi-a dat în judecată partenerul în 2005 pentru că acesta nu-i asigură orgasmul. Femeia în vârstă de 31 de ani din Jundiai a susţinut în procesul intentat că partenerul său în vârstă de 38 de ani termină mereu primul după care încetează orice raport sexual, fără să-i pese că partenera sa nu atinge climaxul. Inutil să mai observăm că femeia nu şi-a găsit dreptatea nici măcar în justiţie, judecătorul, bărbat la rândul său, hotărând ca în acest caz să lase actul justiţiei neterminat.

Tot în 2005, se pare un an bun pentru excentricităţile juridice, rusoaica Marina Bai, de profesie astrolog, a dat în judecată NASA solicitând despăgubiri de-a dreptul astronomice, de peste 200 de milioane de dolari pentru că agenţia spaţială americană se face vinovată de ”distrugerea echilibrului Universului”. Ea susţinea că sonda spaţială Deep Impact a NASA, care urma să se lovească de o cometă în acel an pentru a transmite date despre compoziţiei acesteia, constituie arma unui ”act terorist împotriva Universului”. În primă instanţă un tribunal din Moscova a acceptat să judece acest caz care în cele din urmă a fost respins, cometa neputând fi adusă în faţa curţii pentru a depune mărturie.

În cursul acestui an o instanţă din India a fost chemată pentru a se pronunţa dacă un prezervativ vibrator, dotat cu baterii, este un mijloc contraceptiv sau o jucărie sexuală, în India fiind interzise comercializarea şi utilizarea de astfel de jucării sexuale.

În 2006 un tânăr chinez din Jiaxing, în apropiere de Shanghai, s-a trezit chemat în instanţă pentru că nu a cerut aprobarea scrisă a unei ”instanţe superioare” înainte de a-şi pune sufletul la vânzare pe un site de licitaţii on-line.

În mai 2004, în Connecticut, tânăra Heather Specyalski a fost acuzată de uciderea prietenului său, Neil Esposito. Conform procurorilor, victima ar fi fost aruncată din maşină, în mers, de către acuzată care ar fi fost la volan şi a pierdut controlul vehiculului care s-a izbit de un parapet. Tânăra a invocat în apărarea sa faptul că nu se afla la volan, ci pe scaunul din dreapta şoferului de unde îi oferea sex oral prietenului său care conducea autoturismul în momentul producerii accidentului. De altfel, victima a fost găsită aruncată din maşină, cu pantalonii în vine. Explicaţia procurorilor pentru acest caz este de-a dreptul şocantă. Victima se afla cu pantalonii în vine pentru că în prealabil ar fi încercat să urineze de la geamul maşinii sau pentru că ar fi dorit într-un gest de exbiţionism să-şi arate fundul celorlalţi participanţi la trafic. Până la urmă juriul a achitat-o pe tânără care ar fi riscat până la 25 de ani de închisoare.

Un alt caz interesant este cel din 1874, al judecătorului Francis Evans Cornish, din Winnipeg, Canada, care a trebuit să se judece singur pentru că s-a îmbătat şi a făcut scandal în public. Judecător onest, Evans Cornish s-a găsit vinovat şi s-a condamnat la plata unei amenzi de 5 dolari, după care a dat verdictul: ”Francis Evans Cornish, având în vedere comportamentul tău bun de până la producerea acestui incident, amenda îţi este anulată”.

Din nou în timpurile moderne, de după generalizarea fenomenului internet, un tată din Zhengzhou, în China, nu a primit dreptul de a-şi boteza copilul ‘@’. Totuşi instanţa i-a oferit un motiv legal incontestabil pentru a-şi explica decizia: numele ”@” este imposibil să fie transcris în limba mandarină, aşa cum prevede legea.

Poate titlul de cel mai sever judecător din lume îi revine lui A. K. M. Patabendige, din Walasmulla, Sri Lanka, care în septembrie 2004 a condamnat un bărbat la 1 an de închisoare pentru sfidarea instanţei după ce acesta nu a putut să-şi reprime un căscat în timpul unei şedinţe de judecată. Executarea sentinţei pentru nefericitul condamnat doborât de somn a început imediat, acesta fiind purtat din sala de judecată direct într-o celulă, din fericire dotată cu pat.

Un caz aparte prin implicaţiile sale mistico – teosofice este şi cel din 2005 al românului Pavel M., condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crimă. El l-a dat în judecată pe Dumnezeu pentru încălcarea prevederilor din contractul de botez. Conform lui Pavel M., botezul său constituie un acord cu Dumnezeu prin care, în schimbul rugăciunilor, acesta din urmă se obliga să-l ţină pe reclamant departe de rele. Cazul a fost clasat pe Pământ urmând să fie redeschis la Marele Recurs din Împărăţia Cerurilor.

Sursa: www.tion.ro

 

Canapeaua pixelata

sofa

Canapeaua piscina

sofa

 

Canapeaua „buzata”

sofa

Canapeaua colosseum

 sofa

Canapeaua sicriu

sofa

Canapeaua animal print

sofa

Canapeaua supraetajata

sofa

Canapeaua jucarie

sofa

Canapeaua de yoga

sofa

Canapeaua in valuri

sofa

Sursa: www.apropo.ro

             Peste 70 de tari sunt conduse de guverne represive, intre care dictaturi individuale sau regimuri colective – familii regale, junte militare sau partide totalitare, sustine revista americana „Parade”, care realizeaza anual Topul Dictatorilor. Unii dintre liderii totalitari, cum ar fi Hu Jintao sau regele Abdullah II, sunt tratati bland pe plan international, ei fiind parteneri comerciali ai marilor puteri. Altii, cum ar fi Pervez Musharraf, sunt parteneri in razboiul antitero. 
            Autorul topului, jurnalistul si istoricul american David Wallecinski, isi realizeaza clasificarea pe baza rapoartelor de cercetare ale organizatiilor pentru drepturile omului, care monitorizeaza abuzurile de putere, si a datelor Departamentului de Stat al SUA. „Puncte in plus” primesc acei dictatori care tortureaza detinutii, isi executa opozantii politici, isi infometeaza poporul, astfel incat acesta este afectat de malnutritie si cei care intervin violent in politica altor tari. Intre organizatiile ale caror cercetari au fost folosite sunt „Freedom House”, „Amnesty International”, „Human Rights Watch” si „Journalists Sans Frontieres”. Autorul spera ca lista va stimula reflectia si va furniza o perspectiva atat asupra evenimentelor pe plan mondial, cat si asupra libertatilor de care lumea democratica se bucura.  

           Ideea alcatuirii topului a aparut in 2003, dupa ce presedintele G.W.Bush a declarat ca Irakul, la vremea aceea, Iranul si Coreea de Nord sunt cele trei natiuni care sponsorizeaza terorismul, numindu-le „Axa Diavolului”. Revista „Parade”, distribuita ca supliment de duminica impreuna cu sute de cotidiene americane, si-a propus atunci sa afle care sunt cele mai rele regimuri politice din lume, iar Wallecinsky a inceput cercetarile.

            In topul din 2003, Saddam Hussein aparea pe locul al treilea, fiind surclasat de Kim Jong-Il si Printul Abdullah.
saddam-hussein
   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20080721_KimJongIl

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 obama%20plecaciuni%20in%20fata%20regelui%20arabiei-8602      

 

 

 

 

 

Mubarak si Putin, proaspat sositi pe lista tiranilor.

mubarak0727

    

 

 

 

 

 

putin_missile

      Printre noii sositi in top in 2007 sunt Hosni Mubarak (Egipt) si Vladimir Putin (Rusia), care, luna trecuta, pescuia impreuna cu presedintele american George W.Bush. Mubarak tine false alegeri o data la sase ani, iar accesul observatorilor internationali nu este permis. Marturiile privind torturarea detinutilor sunt frecvente.
          Rusia lui Putin se face vinovata, potrivit Departamentului de stat al SUA, de 17 categorii de incalcare a drepturilor omului. Conditiile din inchisorile ruse sunt descrise ca un pericol pentru viata detinutilor, iar statisticile arata ca, anual, peste 2.000 de detinuti mor inainte de a fi judecati.

            Contestarea lui Putin, ilegala
          Desi a declarat ca nu va participa la alegerile din 2008, Putin a centralizat puterea executiva prin eliminarea alegerii guvernatorilor regionali pe care ii numeste el insusi, a intarit serviciul secret federal de securitate si a numit in functii importante din guvern oameni care, ca si el, au fost angajati ai KGB, sau ai agentiilor succesoare acestuia. In plus, o lege adoptata recent interzice crearea unei „imagini negative” oponentilor politici, ceea ce inseamna ca insasi contestarea politicilor lui Putin va deveni ilegala. Sosirea in top a celor doi este justificata de iesirea de pe lista a altora. Un alt dictator european intrat in top este Aleksandr Lukashenko, la putere toata perioada de dupa desprinderea Belarusului din URSS, prin zdrobirea adversarilor politici. El are puterea de a numi parlamentarii. In 1996, a castigat 82% din voturi, dupa ce a restrans atat de tare campania oponentului sau, Aleksandr Milinkevich, incat acesta s-a limitat la a inmana fluturasi. Din noiembrie 2006, Milinkevich a fost arestat de sase ori.

 3095-752217
           Fata de anul trecut, doi dictatori au fost eliminati din Top 20: Saparmurat Niyazov (Turkmenistan) : numarul 8 in 2006, care a murit in decembrie si Fidel Castro (Cuba) : numarul 15 in 2006, care a cedat puterea fratelui sau, Raul. Cei care au urcat in top fata de anul trecut sunt Aiatolahul Kamenei (Iran), Hu Jintao (China), regele Abdullah (Arabia Saudita) si Bashar al-Assad (Siria). Autorul atrage insa atentia ca ascensiunea acestora se datoreaza faptului ca ei au devenit mai rai si nu faptului ca cei pe care i-au depasit si-ar fi imbunatatit comportamentul.
           In lume mai exista inca monarhii absolutiste .

           Regele Mswati III din Swaziland este mai presus de orice legeIn lume exista cateva regimuri politice in care puterea este concentrata total sau aproape total in mainile monarhului si unde nu se tin alegeri. Este vorba de: Swaziland, Butan, Brunei, Oman, Qatar, Arabia Saudita si Swaziland. Micul stat african Swaziland este cel mai bun exemplu.
            Regele Mswati III, la putere de la varsta de 18 ani, este, potrivit constitutiei, mai presus de orice lege sau regula, iar investigarea afacerilor in care este implicat este ilegala. El si-a cumparat un avion privat cu 44,6 milioane USD, adica mai mult decat dublul cheltuielilor de sanatate pentru intreaga natiune. Swaziland are cea mai mare rata a HIV/SIDA din lume (peste 33%).
          Foste monarhii absolutiste precum Iordania, Maroc sau Nepal au facut pasi catre monarhia constitutionala, desi monarhul detine inca putere considerabila. Butanul se va indrepta si el catre o monarhie constitutionala, primele alegeri fiind anuntate pentru 2008.
          Liechtenstein a extins puterile monarhului .
          Cel mai bizar exemplu, intr-o epoca unde tendinta este de renuntare la puterile monarhice este micul stat european Liechtenstein care a votat in 2003 pentru a extinde puterea monarhului. Printul de Liechtenstein, Hans-Adam are drept de veto asupra deciziilor parlamentare si are dreptul de a demite guvernul, de a numi judecatorii.
            Bashir, mentinut in top de criza din Darfur.

          bashir32Omar al-Bashir isi pastreaza, de trei ani, pozitia de cel mai feroce dictator din cauza incalcarii repetate a drepturilor omului, ce a generat exterminarea populatiei din regiunea Darfur. In ultimii patru ani cel putin 500.000 de civili au fost ucisi de catre fortele pro-Bashir si mai multe milioane au fost alungati din regiunea Darfur. Al-Bashir a acordat sprijin guvernamental unei militii islamice, Janjaweed, pentru a combate rebelii din Darfur. Aceste militii au fost acuzate de epurare etnica, exterminand populatia nemusulmana.

             Dictatorul din Guineea Ecuatoriala – „in contact cu Atotputernicul”

          Teodoro Obiang Nguema a preluat controlul in Guineea Ecuatoriala prin executarea fostului dictator, unchiul sau, in iulie 2003. Radioul de stat a anuntat atunci ca Obiang „este in permanent contact cu Atotputernicul” si ca „poate decide sa ucida fara ca cineva sa il traga la raspundere si fara sa ajunga in Iad”. Obiang le-a spus cetatenilor ca se simte obligat sa preia controlul trezoreriei nationale pentru a preveni coruptia functionarilor publici. El a depozitat in conturile proprii peste o jumatate de miliard de dolari intr-o banca din Washington.
obiang

         Sub Mugabe, speranta de viata a poporului a coborat la 37 de ani .

     

 

 

 

 Robert Mugabe era vazut in trecut drept simbolul „Noii Africi”. Sub conducerea lui, sanatatea si bunastarea poporului au scazut dramatic. Potrivit OMS, zimbabwenii au cea mai mica speranta de viata intre natiunile lumii : numai 37 de ani pentru barbati si 34 pentru femei. Regimul practica incarcerarea la voia intamplarii si tortura. Ţara are de asemenea cel mai mare procent de orfani (circa 25% potrivit UNICEF). Mugabe a permis ultima data alegeri in 2002, cand a castigat numai dupa ce si-a arestat pentru tradare principalul oponent. 
               Tiranii au luat masurice frizeaza absurdul .
              Autorul topului a studiat rapoartele privind suprimarea libertatilor si a drepturilor civile. „Indiferent de tipul de dictatura, efectele asupra cetatenilor sunt aceleasi: nu sunt liberi sa se exprime si sunt pedepsiti daca incearca acest lucru”, scrie Wallecinski.
            200.000 de nord – coreeni, in tabere de detentie .
           Kim Jong-il, liderul de la Phenian, a atras atentia internationala in ultima perioada prin testarea unei bombe nucleare, dar ceea ce il mentine in topul dictatorilor este politica sa interna bazata pe incalcari ale drepturilor omului. Cei care au fugit din tara declara ca in inchisori si tabere de detentie sunt tinuti circa 200.000 de oameni si ca aici au loc acte de tortura, infometare, violuri, crime si munca fortata. Nord-coreenii sunt una dintre cele mai izolate natiuni, neavand contacte cu nicio alta tara. Desi Coreea de Nord este un stat comunist, modelul de guvernare pe care familia l-a urmat este confucianismul, ultracentralizat, bazat pe succesiunea paternala.

            Pedeapsa capitala pentru homosexualitate .
           In Iran, liderul suprem este Aiatolahul Kamenei, care conduce tara impreuna cu un consiliu de 12 intelepti. Ei controleaza toate deciziile privind relatiile internationale, programul nuclear si politica interna. Regimul a suprimat libertatile civile si de expresie. Femeile pot fi omorate cu pietre, legal, pentru adulter, iar in noiembrie 2006 un barbat iranian a fost spanzurat in public pentru homosexualitate. De altfel, homosexualitatea este un delict in 13 din cele 20 de tari conduse de liderii din top. Coreea de Nord pretinde ca „homosexualitatea este un fenomen strict capitalist si ca pur si simplu nu exista in tara sa, fapt pentru care scoaterea in afara legii nu este necesara”. 

hu_jintao_01            Chinezii pot fi executati pentru furt, iar sauditii, pentru vrajitorie. In China, au fost identificate 22 de domenii de incalcari ale drepturilor omului sub conducerea lui Hu Jintao, printre care tortura, avorturile fortate, munca fortata, pedepsirea cu inchisoare pe motive religioase, coruptia guvernului si restrictii privind libertatea de exprimare si a presei. Anul trecut, mai multi chinezi au fost executati pentru delicte non-violente, cum ar fi darea de mita sau furtul de titei. Comunitatea internationala tinde sa „inchida ochii”, din cauza influentei economice a Chinei, tara care va gazdui Jocurile Olimpice din 2008. In Arabia Saudita, regele Abdullah controleaza cea mai mare rezerva de petrol a lumii, fapt pentru care tarile democratice nu isi exprima opozitia fata de actiunile regimului. Sauditii pot fi executati pentru vrajitorie, iar o femeie poate fi biciuita numai pentru ca ramane singura in prezenta unui barbat care nu face parte din familie. Pentru cetatenii sauditi este ilegal sa practice o alta religie decat islamul.
            In Laos sunt ilegale relatiile sexuale cu strainii

dictators-profile-choumaly-saynhasone
           Choummaly Sayasone conduce un regim unde cetatenii pot fi arestati pentru „crearea de diviziuni intre oameni”, „importarea unei publicatii care jigneste cultura nationala”, distribuirea de stiri false. Coabitarea premaritala este ilegala, ca si relatiile sexuale cu persoane de alta nationalitate. In Camerun, dictatorul Paul Biya este cel care a avut cea mai originala metoda de preluare a puterii. In 1982, el si-a convins predecesorul, Ahmadou Ahidjo, cu ajutorul unor medici, ca ar suferi de o boala terminala. Ulterior, acesta si-a dat seama ca a fost pacalit, insa a trebuit sa fuga din tara.

Sursa: Adevarul

              Exoticele locaţii alese de Forbes sunt dedicate celor ce vor mai mult decât confort. Dacă vrei să stai la un hotel exclusivist, trebuie să te aştepţi la o şedere cât mai ciudată, nu numai la o cheltuială serioasă. Analiştii din domeniu spun că cererea mai mare vine din partea celor ce s-au născut în perioada de maximă creştere economică care influenţează şi nivelul cultural. Cu un venit mai ridicat, aceste persoane au călătorit foarte mult alături de părinţii lor, iar când reuşesc să plece singuri în vacanţă, îşi doresc o experienţă mai puţin obişnuită. Cel puţin aşa susţine Bill Crow, analist pe industria hotelieră al Raymond James & Co. „Tot ce îşi doresc este să ducă lucrurile la extrem!”
symbolroom1m

 

 

 

 

 

 

thumb_53d088725b07231a598c06de1e2f6cbc
    thumb_b2b06752636a8451b1c62a2b05f6b903                                                                                                                                                          

                Cel puţin asta îşi doresc cei care stau la hotelul Proppeller Island City din Berlin. Vrei să dormi într-un coşciug sau într-un pat deasupra unui castel? Nu este nici o problemă, pentru că hotelul satisface cele mai ciudate dorinţe. Acestea sunt doar câteva opţiuni pentru cei ce stau la Propeller Island City Lodge, unde fiecare din cele 31 de camere reprezintă o temă diferită. Patul, pereţii şi chiar şi covoarele din Camera Orange sunt decorate în diferite nuanţe  de la portocaliu pal până la nuanţe violente. Începând cu Camera Orange, până la Camera Simbolurilor, realizată din cuburi din lemn ce reprezintă 300 de simboluri, acest hotel, mai degrabă galerie, oferă toate varietăţile de atracţii.

 La Winvian, în Morris, Connecticut, ofertele de cazare variază de la un elicopter la camera-buturugă. Hotelul deţine 18 căsuţe individualizate şi un apartament în clădirea principală. Incluse în preţ sunt mesele şi băuturile (mai puţin o listă exclusivistă de vinuri), iar turiştii au parte gratuit de scutere, călărie, însă şi de alte activităţi

    ice_hotel_roomicehotel                                                                                                                                                hoteldegheata1   Hotelul de Gheaţă din Quebec, Canada, este reconstruit anual din 7 tone de zăpadă şi peste 200 de kilograme de gheaţă. Hotelul are 34 de camere, însă şi o capelă şi două galerii de artă, bineînţeles din gheaţă. Temperatura în interior variază între -5 şi -2 grade Celsius, iar turiştilor li se oferă saci de dormit rezistenţi la temperaturi extreme, chiar şi de -40 grade Celsius, pentru a se odihni în paturile, de asemenea, realizate tot din gheaţă. Din fericire, băile nu sunt la fel de friguroase – facilităţile se află într-o clădire separată. Hotelul este considerat unul de lux, aşa că nu ai de ce să îţi faci griji că va trebui să pleci înarmat cu pastile.
     strange-hotels-02     
 Stabilit să fie inaugurat în 2009, Hydroplace din Qingdao, China, se va afla în Marea Galbenă. Şi când au spus „în Marea Galbenă”, arhitecţii au vorbit foarte serios. Hotelul cu 200 de camere se va afla la o adâncime de aproximativ 20 metri, în funcţie de flux şi reflux. Turiştii vor ajunge aici cu iahtul şi vor face un popas şi la turnul adiacent de pe plajă, HydroTower, care va fi inaugurat în aşteptarea Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008. Compania plănuieşte deja să mai deschidă alte locaţii subacvatice în Monaco şi Dubai.
h69864_room_01_j

 

 

slide_35272_540
              Unul din locurile care deja funcţionează la nivel subacvatic este Jules Undersea Lodge din Key Largo, un fost laborator de cercetare. Aici turiştii trebuie să se scufunde 7 metri numai pentru a ajunge la sala principală. Restaurantul are până şi mese speciale pentru sirene şi pentru însoţitorii acestora.
07-11-08_industrial

image_hotel_exterior_frontview_1

 

 

 

 

 

 

 

 

library-hotel-new-york-4


Localizat în apropierea Bibliotecii din New York, Library Hotel are 60 de camere de-a lungul celor 10 etaje. Fiecare etaj are un design în funcţie de domeniul pe care îl reprezintă, cum ar fi matematica, religie sau ştiinţe. Fiecare cameră este ticsită de cărţi din colecţia de 6000 a hotelului.
   ` Casablanca_Hotel-7CasablancaHotelTimesSquare                                                                                                                                          
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Casablanca, un hotel din Times Square deţinut de aceeaşi companie, este realizat după binecunoscutul film cu acelaşi nume. Cu un decor marocan de invidiat, hotelul se alătură cafenelei Rick’s Cafe, numit de asemenea după restaurantul din acelaşi film, cu Humprey Bogart şi Ingrid Bergman. 
 Cu doar nouă camere şi două apartamente, The Pitcher Inn din Warren înglobează teme precum „Şcoala”, „Crap” sau „Calvin Coolidge”. Nu este vorba doar de nişte postere pe pereţi: camera „Staul” are şi un tobogan care duce înspre un staul real. Oaspeţii nu se prea înghesuie, cu toate acestea. Hotelul este deţinut de Relais and Chateaux şi include un spa şi un restaurant care serveşte mâncare bazată doar pe ingrediente locale şi foarte proaspete.

pitcher_inn1PitcherInn_Trout-Roomthe_pitcher_inn_1vermont_hotel_002p
 
 

 

Nerecomandat celor ce suferă de acrofobie, hotelul Ariau Towers te lasă să dormi în vârful copacilor de deasupra pădurilor tropicale amazonieine. „Casa lui Tarzan”, de exemplu, este ridicată la 25 de metri înălţime deasupra pământului. Localizate în Brazilia, pe malul râului Negro, apartamentele, camerele sau casele din vârful copacilor din Ariau, sunt legate prin podiumuri.79904479RMGuZQ_fsAriau_Towers_Hotel

 O peşteră de lux poate părea ca un adevărat paradox. Însă Beckham Creek Cave Heaven se laudă cu pereţi şi tavane din stâncă, laolaltă cu Jacuzzi. Să nu va gândiţi însă că aveţi nevoie şi de lanternă dacă vă vazaţi aici. Hotelul are ferestre mari pe unde poate intra destulă lumină. Construit iniţial de John Hay ca un adăpost pentru Războiul Rece, acum hotelul este un loc perfect pentru plimbări, ciclism sau explorarea unor izvoare locale. beckham-cave_1252142iBeckhamCreek2_gallery__470x352beckham-creek-cave-haven-parthenon-ark
Beckham Creek Cave Haven -  Photo 2

            Atunci când se vorbeşte de paradisuri fiscale, lumea se gândeşte, în general, la Alpii elveţieni şi la insulele Caraïbe. Dar locurile tradiţionale- fie că vorbim de Elveţia, de Lichtenstein, de Luxemburg sau de Caraïbes sau de insulele Virgine britanice-sunt concurate cu succes de Statele Unite, unde avocaţii din şapte state, cum sunt Nevada şi Alaska, fac tot posibilul să-i atragă aici pe cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Ei propadă conceptual de “fiducie de cheltuieli auto-stabilită”.

              Fiducia poate fi definita ca „actul juridic prin care o persoană, fiduciarul, dobândeşte de la o altă persoană, fiduciant, un drept patrimonial, dar cu obligaţii care îi limitează exerciţiul, printre care figurează în general aceea de a transfera acest drept, la termenul fixat, fie fiduciantului, fie unui tert beneficiar. Fiducia este o instituţie juridică polimorfă, având multiple finalităţi (fiducie-gestiune, fiducie-garanţie), printre care şi fiducie-gestiune) prin care „în loc de a investi pe gratificat cu proprietatea bunurilor care alcătuiesc liberalitatea, dispunătorul preferă să le cedeze în prealabil unui terţ care va fi însărcinat să le gereze în contul gratificatului şi să le transfere ulterior acestuia”.

        În Texas,nu există taxe pe venit personal, iar taxa brută de afaceri este la un nivel scăzut (proprietarii unici şi parteneriatele generale sunt excepţiile scutite de impozite). Nu există însă niciun paradis fiscal care să-i mulţumească pe toţi. Unele zone s-au specializat pe activităţile bancare, altele servesc interesele multinaţionalelor, în timp ce celelalte adună sub umbrela lor protectoare bogaţii lumii. În plus, despre această lume a finanţelor „offshore” – ţările sau jurisdicţiile cu o legislaţie fiscală fie fără impozite, fie cu impozite foarte scăzute -, nu totul este de bine. Toate aceste raiuri ale finanţelor au legi stricte referitoare la spălarea banilor negri pentru a se asigura că instituţiile financiare care-şi au sediul acolo nu sunt folosite în scopuri ilicite. Departamente speciale investighează orice posibilă încălcare a reglementărilor. În plus, băncile „offshore” au proceduri stricte de „cunoaştere a clientului” astfel încât conturile zise anonime au devenit doar poveste. Cât timp afacerile sunt legale, secretele financiare sunt apărate cu sfinţenie. În paradisurile fiscale este interzisă dezvăluirea oricărui aspect al tranzacţiilor, inclusiv informaţiile cu privire la conturile bancare private, fără un ordin judecătoresc. Sunt amenzi uriaşe sau chiar pedeapsa cu închisoarea pentru angajaţii băncilor care încalcă intimitatea unui posesor de cont. Ţări ca Bahamas fac din statutul de paradis fiscal o parte a strategiei lor de marketing. Şi au şi de ce. Autohtonii, dar şi rezidenţii străini nu plătesc niciun fel de taxă.În raiul fiscalităţii, este importantă rezidenţa, nu cetăţenia. Conform celui mai recent raport, între numărul celor cu averi de peste un million de dolari era 27.000 de miliarde, dintre care 8.500 de miliarde (31%) erau înregistrate într-un paradis fiscal. Merrill Lynch estimează o creştere a acestor averi „offshore” cu 600 de miliarde anual. În lume, sunt nu mai puţin de 73 de astfel de refugii pentru evitarea taxelor, conform datelor deţinute de organizaţia nonprofit Tax Justice Network., care militează împotriva acestor paradisuri pentru cei bogaţi. Motivul invocat este faptul că acestea alimentează sărăcia în lume.Iată câteva dintre aceste raiuri financiare:

          Antilele Olandeze.Autorităţile au adoptat legislaţia „offshore” prin care reduc cu 90 de procente impozitul pentru unele venituri pasive derivate de companiile locale competente. Din 1940, aici s- a creat un climat favorabil pentru companiile „offshore”. În fiecare an, aproximativ 3.600 de miliarde din banii companiilor străine circula prin băncile din Antilele Olandeze şi din Olanda. În Antile este şi “casa” Quantum Fund deţinut de George Soroş, dar şi a sucursalelor a mai mult de 50 de bănci internaţionale.
             Hong Kong. Fără impozit pe salariu, fără taxe pentru profiturile realizate din vânzarea investiţiilor capitale şi multe deducţii de la plata contribuţiilor către stat pentru persoanele fizice. Există o taxă pe venit standard de 16% şi o taxă pentru corporaţii de 17,5%. Guvernul s-a angajat să dezvolte într-atat legislaţia pentru taxe şi finanţe încât zona să devină cel mai important paradis fiscal din Asia.
           Elveţia. Străinii care devin rezidenţi ai acestei ţări pot găsi aici paradisul fiscal pe care şi l-au dorit. Asta, după ce anterior şi-au negociat venitul care va fi taxat în cantonul administrativ în care vor locui. În general, venitul care urmează să fie taxat este egal cu de cinci ori suma plătită pentru chiria unei locuinţe. Această politică fiscală aduce anual economiei peste 2 miliarde euro.
            Liechtenstein. Micul principat apără straşnic secretul bancar încă din 1926, fiind unul dintre cele mai „bătrâne” paradisuri fiscale din lume. Familiile regale ale Marii Britanii, Belgiei şi Luxemburgului se numără printre cei care apreciază discreţia instituţiilor financiare din principat, guvernat de aceeaşi familie, de 800 de ani. Nu se percep taxe pentru majoritatea companiilor sau proprietăţilor deţinute de străini.
             Insulele Cayman.Aici chiar este raiul pe pământ. Zero taxe pentru companiile sau rezidenţii străini. Aici sunt localizate 40 dintre cele mai mari bănci din lume. În 2000, organizaţiile multilaterale au catalogat oficial Insulele Cayman drept un paradis fiscal, dar şi ca un teritoriu necooperant în lupta împotriva spălării banilor negri.
             Bahamas.Un paradis pentru iubitorii de golf şi unul pentru cei care vor să scape de impozitele mari. În Bahamas nu există taxe pe venit personal şi nici pentru profiturile realizate din vânzarea investiţiilor capitale. Iar cei care au rude bogate pot dormi liniştiţi. Statul nu le va înjumătăţi moştenirea. 
            Panama.Unii o numesc „Elveţia Americii Latine”. Oferă o infrastructură financiară solidă, iar rezidenţii străini şi corporaţiile sunt scutiţi de taxe. În plus, costurile de trai sunt minime.

Listele cu paradisuri fiscale publicate dupa summitul G20

       Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a publicat, la cererea G20, trei liste privind paradisurile fiscale care nu sunt in conformitate cu regulile mondiale privind schimbul de informatii fiscale, scrie Le Figaro.

1. Lista alba: statele sau teritoriile care au implementat standarde internationale, prin semnarea a cel putin 12 acorduri in domeniul fiscal: Argentina, Australia, Barbados, Canada, China, Franta, Germania, Grecia, Guernsey, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Jersey, Coreea, Malta, Mauritius, Mexic, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Insulele Seychelles, Slovacia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Statele Unite, Insulele Virgine.

2. Lista gri: statele sau teritoriile care s-au angajat sa respecte standardele internationale, insa au semnat pana acum mai putin de 12 acorduri.

– Lista gri inchis (paradisuri fiscale identificate in 200 de OCDE): Andora, Anguilla Antigua, Barbados, Aruba, Bahamas, Bahrein, Belize, Insulele Bermude, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Cook, Republica Dominicana, Gibraltar, Granada, Liberia, Liechtenstein, Insulele Marshall, Monaco, Montserrat, Nauru, Antilele Olandeze, Niue, Panama, Sfantul Kitts si Nevis, Sfanta Lucia, Sfantul Vincent si Grenadine, Samoa, San Marino, Insulele Turks si Caicos, Vanuatu.

– Lista gri deschis (alte centre financiare): Austria, Belgia, Brunei, Chile, Guatemala, Luxemburg, Singapore, Elvetia.

3. Lista neagra: statele sau teritoriile care nu s-au angajat sa respecte standardele internationale: Costa Rica, Malaezia, Filipine, Uruguay.

        In ultimele saptamani, mai multe state intrate in vizorul comunitatii internationale au oferit dovezi de bunavointa pentru a evita sa fie incluse de OCDE pe lista actualizata pe care o cer tarile mari, scrie NewsIn.

          Problema paradisurilor fiscale, „gauri negre in privinta finantelor”, a fost readusa in discutie in noiembrie 2008, in perioada cea mai grava a crizei financiare, la o reuniune a 17 tari organizata la Paris, la initiativa Germaniei si Frantei. Statele participante au cerut OCDE sa reactualizeze, pana la mijlocul anului 2009, lista neagra a paradisurilor fiscale, la care Berlinul cerea adaugarea Elvetiei.

          O lista precedent a fost publicata la inceputului anilor 2000 de OCDE. Dar aceasta nu numara decat trei tari – Monaco, Andorra si Liechtenstein. O parte dintre state au fost sterse de pe lista de-a lungul anilor, dupa ce si-au luat angajamente de transparenta.

            Temandu-se sa nu figureze pe lista reactualizata, Belgia, Austria, Luxembourg, Elvetia, Liechtenstein, dar si Andorra au anuntat in ultimul moment o modificare a legislatiilor nationale privind secretul bancar.

          Potrivit metodologiei OCDE, o tara trebuie sa indeplineasca patru criterii pentru a se incadra in categoria paradisurilor fiscale. In primul rand, asocierea cu paradisurile fiscale tine de nivelul impozitelor percepute care este foarte scazut, iar in unele cazuri zero. Dar acest criteriu nu este suficient in conditiile in care fiecare jurisdictie are dreptul sa stabileasca individual nivelul impozitelor percepute in interiorul sau. Celelalte criterii enuntate de OCDE se refera la lipsa transparentei operatiunilor bancare, existenta unor reglementari care impiedica schimbul de informatii referitoare la impozite intre guverne si lipsa unor conditiilor ca activitatile economice intreprinse de companii sa fie unele substantiale. Acest ultim criteriu poate releva intentia anumitor state de a atrage investitii doar pe baza oportunitatilor oferite de nivelul de impozitare – asa-numitele centre offshore.
           Acordurile incheiate recent nu vizeaza insa si centrele offshore pe care companiile le folosesc pentru a-si reduce costurile cu impozitarea. Daca in perioada dintre cele doua razboaie mondiale paradisurile fiscale erau asociate cu indivizii bogati care erau atrasi aici de nivelul redus al impozitarii, incepand cu anii ’50 acesteau au inceput sa fie tinta predilecta a companiilor care incercau sa-si reduca sumele destinate impozitelor.
           Devenind rezidenti ai unei tari paradis fiscal, in cazul indivizilor, sau instalandu-si sediul aici, in cazul corporatiilor, actorii economici beneficiaza de taxele si impozitele tarii respective, asadar veniturile si beneficiile vor fi impozitate mult mai putin decat in tarile lor de origine. In acest fel, paradisurile fiscale isi asigura sursele de capital necesare expansiunii economice.
            Grupul de presiune Tax Justice Network estimeaza ca pierderile generate sistemului global de impozitare prin intermediul paradisurilor fiscale se ridica la 255 mld. dolari pe an, dar aceste cifre nu sunt acceptate in unanimitate. OCDE, de exemplu, estima ca la nivelul lui 2007 capitalurile plasate prin intermediul firmelor offshore in paradisurile fiscale atingeau o valoare cuprinsa intre 5.000 si 7.000 mld. dolari. Numai in Insulele Cayman capitalurile de acest fel erau estimate la 1.400 mld. dolari.
           Initiativele OCDE si acordurile la care s-a ajuns in ultima perioada ar putea genera insa o schimbare nesemnificativa a acestei situatii, spun scepticii. Si aceasta in conditiile in care guvernele straine care vor sa afle mai multe informatii referitoare la clientii bancilor aflate in jurisdictii considerate paradisuri fiscale trebuie sa faca dovada suspiciunilor lor. Iar in situatia in care dovezile sunt foarte greu de obtinut multe dintre demersuri ar putea ramane fara raspuns.
          Cel mai semnificativ impact in ceea ce priveste evaziunea fiscala prin intermediul paradisurilor fiscale este cel asupra tarilor emergente, care nu detin instrumentele necesare pentru a forta un schimb de informatii. Organizatia caritabila Oxfam estimeaza ca tarile emergente ar putea pierde prin intermediul paradisurilor fiscale mai multi bani decat au primit sub forma de ajutor strain.
            Mai mult, bancheri si avocati din centrele financiare afectate de deciziile privind alinierea la standardele internationale de transparenta pun accentul asupra limitelor implicate de aceste acorduri. Ei vad aceste decizii ca pe un compromis intre necesitatea cooperarii cu guvernele straine si incercarea de mentinere a secretului bancar.
         In general, paradisurile fiscale au un sistem de control monetar dublu care distinge atat intre rezidenti si non-rezidenti, cat si intre monedele locale si monedele straine. Rezidentii sunt, de obicei, subiectul controalelor monetare, iar non-rezidentii nu. De asemenea, paradisurile fiscale au monede foarte usor convertibile in dolari, euro sau lire sterline.
          Daca marile corporatii beneficiaza de pe urma instituirii de centre offshore, persoanele fizice obtin avantaje prin intermediul bancilor offshore, banci aflate de obicei in jurisdictii cu fiscalitate redusa, in afara tarii de rezidenta a deponentului. Avantajele de care beneficiaza acesti deponenti sunt: mentinerea secretului bancar, impozitare redusa sau nula, acces facil la depozite si protectie impotriva instabilitatii politice si financiare.
          De regula, paradisurile fiscale sunt asociate cu stabilitatea politica si financiara. Stabilitatea multora dintre paradisurile fiscale – precum Monaco, Liechtenstein, Bermude sau Andorra – este data de asocierea acestora cu economii puternice, ca Statele Unite sau Franta. Altele, desi independente, sunt de asemenea stabile. Este cazul Elvetiei sau cel al Luxemburgului.
         In acelasi timp, mai multe paradisuri fiscale au renuntat la operatiunile care le confereau acest statut in anii ’90, raspunzand astfel presiunilor constante privind transparenta venite din partea OCDE. Acum, atacul asupra paradisurilor fiscale s-a intensificat, iar cercul acestora incepe sa se restranga vizibil.
page-15
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Sursa: www.zf.ro
www.wall-street.ro

Pagina următoare »