Societatea discreta. Francmasoneria

Cunoaşte-te pe tine însuţi, iubeşte-ţi şi ajută-ţi aproapele,
respectându-i opiniile şi demnitatea.

(Regula de aur a Francmasoneriei)

Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, raspândindu-se mai cu seamă datorită extinderii Imperiului Britanic, în secolul al XIX-lea. O definitie a acesteia ar fi: o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucreează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.

Francmasoneria a fost comparată cu un salcâm bătrân care are mai multe rădăcini (mişcări, societăţi, bresle sau ordine mai mult sau mai puţin esoterice, de la care a moştenit idei, ritualuri şi simboluri) şi mai multe ramuri (obedienţele şi ritualurile actuale). Multe legende, unele ostile, circulă despre originile masoneriei: unele implică preoţii Egiptului antic, altele pitagoreicii, altele pe Cavalerii Templieri.

Principalele simboluri masonice sunt cele „Trei Mari Lumini„: Echerul, Compasul şi „Volumul Sfintei Legi” (cel mai renumit dintre simbolurile masonice), precum şi litera „G”, scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, care reprezintă de fapt iniţiala cuvântelor God (zeu), geometrie, generare, geniu, gnoză… Albert Mackey considera că masonii au fost învăţaţi că „Masoneria şi geometria sunt sinonime” şi că „simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile Francmasoneriei moderne pot fi considerate rămăşiţele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut”. Geometria ocultă, denumită uneori „geometrie sacră”, foloseşte de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama, precum şi altele, pentru ilustrarea unor idei metafizice şi filozofice.

 Christopher Knight şi Robert Lomas au dat o interpretare interesantă bine cunoscutului simbol masonic al echerului şi compasului. Ei susţin că a apărut ca o formă stilizată a vechiului simbol care reprezintă puterea unui rege – o piramidă a cărei bază reprezenta puterea terestră, peste care era gravată o piramidă întoarsă, care reprezenta puterea cerească a preotului. Aceste piramide ale puterii creează prin alăturare simbolul care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „Steaua lui David”.

 „Acest simbol a fost folosit pentru prima oară pe scară largă atunci când a apărut pe frontispiciul unui mare număr de biserici creştine în Evul Mediu, iar cele mai timpurii exemple de folosire a acestuia, spre uimirea noastră, le-am găsit pe clădirile ridicate de către Cavalerii Templieri. Utilizarea sa în sinagogi a apărut mult mai târziu”, scriau cei doi autoriLegendele masonice plasează formarea organizaţiei în vremea construirii Turnului Babel, şi cea a construirii Templului din Ierusalim de către regele Solomon, despre care se pomeneşte în Biblie. Ori, ca să-l cităm pe Mircea Eliade „istoria începe în Sumer. Secretele privitoare la originea Francmasoneriei au fost păstrate cu străşnicie, în ciuda publicării a numeroase cărţi şi articole referitoare la acest subiect. Walter Leslie Vilmshurst, un mason de seamă şi autor al lucrării The Meaning of Masonry, scria: „Adevărata istorie secretă a apariţiei masoneriei nu a fost făcută publică nici în rândurile organizaţiei însăşi”. Multi cercetători cred chiar că majoritatea masonilor au pierdut din vedere adevărata origine şi scopul organizaţiei. „Tabloul de ansamblu al masoneriei este acela al unei organizaţii care şi-a pierdut înţelesul originar” – scriau autorii lucrării The Templar Revelation.

În epoca în care patru loji londoneze au format o Mare Lojă Unită în 1717, Francmasoneria speculativă ajunsese să domine complet întemeietorii acestei organizaţii – zidarii sau „Masonii Lucrători”. Francmasoneria şi-a dobândit cunoştinţele esoterice mai ales de la masonii speculativi,filosofi, alchimişti, hermetişti sau rozacrucieni. Webster afirma: „Originile Francmasoneriei nu pot fi identificate din nici o sursă sigură, dar Ordinul a apărut dintr-o combinaţie de tradiţii care au evoluat şi s-au contopit într-o perioadă mai lunga de timp. Astfel, Masoneria Lucrătoare ar fi putut proveni din Colegiile Romane, prin intermediul breslei zidarilor din Evul Mediu – în vreme ce Masoneria Speculativă ar fi putut proveni din rândurile patriarhilor ebraici şi din misterele păgânilor. Dar sursa de inspiraţie ce nu poate fi negată este Cabala evreiască… Cert este că, atunci când au fost concepute ritualul şi statutele Masoneriei în 1717, cu toate că ele au reţinut anumite fragmente ale vechilor doctrine egiptene şi pitagoreice, versiunea iudaică a tradiţiilor secrete a fost cea aleasă de fondatorii Marii Loji, pentru ca, pornindu-se de la ea, să îşi construiască propriul sistem”.

Francmasoneria a continuat să îşi lărgească tot mai mult rândurile, iar în 1720, au fost înfiinţate loji masonice în Franţa, sub auspiciile Marii Loji Unite din Anglia. Acestea au format o Mare Lojă la Paris, în 1735. Marea Lojă era diferită de Lojile Scoţiene, care fuseseră formate după ce Carol I Stuart fugise din Anglia. Tensiunile dintre cele două ramuri ale Masoneriei Franceze s-au accentuat în 1746, o dată cu exilarea din Anglia a lui Carol Eduard, poreclit „Scumpul prinţ Charlie” Stuart, sau „Tânărul Pretendent” şi a susţinătorilor lui, care au încurajat folosirea Ordinului în scopuri politice.

În această epocă a devenit cunoscută marelui public adevărata origine a Francmasoneriei. In 1737, profesorul fiilor prinţului Carol Eduard care era şi membru al Societăţii Regale, Andrew Michael Ramsey, a rostit un discurs în faţa francmasonilor din Paris. Acest discurs a devenit cunoscut drept „Cuvântarea lui Ramsey”, în care acesta declara: „Ordinul nostru a format o uniune de nedespărţit cu Cavalerii Sf. loan de la Ierusalim” – un Ordin foarte apropiat de cel al Cavalerilor Templieri. Ramsey mai spunea că Francmasoneria era legată de şcolile antice de mistere, patronate de zeiţa greacă Diana şi de cea egipteană Isis.

Masonul german, baronul Karl Gotlieb von Hund a devenit membru al Lojei din Frankfurt şi în 1751 a întemeiat aici o filială a Ritului Scoţian, denumită „Ordinul respectării stricte a regulilor”; după rostirea jurământului ce prevedea supunerea necondiţionată faţă de ordinele unor superiori misterioşi şi „nevăzuţi”, aşa cum a fost descris pe parcursul volumului, Ordinul a sfârşit prin fuziunea dintre Iluminaţi şi Francmasoneria germană, în timpul Congresului de la Wilhelmsbad.

Hund a recunoscut că ducea mai departe tradiţiile Cavalerilor Templieri care fuseseră obligaţi să se autoexileze în Scoţia la începutul secolului al XIV-lea. Membrii acestui Ordin s-au autoproclamat „Cavaleri ai Templului”. El pretindea că ar transpune în viaţă ordinele unor „superiori necunoscuţi” a căror identitate sau loc de reşedinţă nu erau niciodată precizate, în timp ce alţii au pretins că aceşti „superiori” nu erau oameni, majoritatea cercetătorilor cred că ei erau probabil susţinătorii iacobiţi ai Stuarţilor, care au murit sau şi-au pierdut credinţa după înfrângerea Tânărului Pretendent.

Francmasoneria este organizată în clase, grade şi rituri. Partea aproximativ comună tuturor riturilor este Clasa lojelor albastre, cu trei grade: ucenic, calfă, meşter (sau ucenic, companion, maestru). Meşterii Masoni pot face parte, dupa primirea acestor trei grade, numite şi simbolice, în gradele de perfecţionare a diferitelor rituri. Cele mai cunoscute şi larg răspândite sunt Ritul de York şi Ritul Scoţian Antic şi Acceptat.

Trecerea de la societăţile secrete sau discrete antice la organizaţiile iniţiatice mai moderne a fost întărită de introducerea acestei Francmasonerii „iluminate” la sfârşitul secolului al XVIII-lea, organizaţie care îmbină legendele esoterice mai vechi cu tradiţiile cabalistice. Aceste secrete se dezvăluie iniţiaţilor din cercurile mai interioare ale francmasoneriei, în timp ce ceilalţi membri ai acestei organizaţii, care nu le cunosc, continuă să se bucure de învăţătura şi de prietenia pe care le găsesc în ea.

Francmasoneria in Romania 

În dicţionarele despre francmasonerie, România are pagini multe, iar în istoria neamului românesc francmasonii au un rol determinant. Anecdotic, pe vremea „paşoptiştilor” (astfel porecliţi de la revoluţia din 1848) exista în centrul Bucureştilor, alături de actualul Muzeu naţional de Istorie, o „stradă Farmazoană”, dispărută odată cu regularizarea Dâmboviţei şi cu reorganizarea urbanistică de la sfârşitul secolului XIX. Ulterior, actuala stradă Mircea Vulcănescu (Ştefan Furtună pe vremea comunismului) a fost închinată „Francmasonilor”, nume pe care îl păstră până în Martie 1938. Caz unic în lume, francmasoneria avea deci în limba română un termen popular, şi în capitala Ţării Româneşti o stradă comemorativă.

În secolul XVIII, Constantinopolul era pentru noi românii Şcoala învăţăturii universale, la care nu puţini Domnitori şi mari boieri şi-au trimis copiii. Acolo se găseau mulţi învăţători şi dascăli de renume, greci, francezi, englezi sau italieni, printre care francmasonii erau prezenţi. Dar chiar înainte de apariţia masoneriei contemporane, câţiva dintre Domnitorii români au aplicat ideile şi principiile „Epocii Luminilor” pe care şi francmasoneria le-a răspândit. În Moldova şi Ţara Românească, Alexandru Lăpuşneanu şi Radu Şerban au întemeiat Şcoli domneşti „pentru învăţătura norodului” în 1561 la Cotnari şi în 1603 la Târgovişte. Academia din Bucureşti apare în 1688 din cheltuiala domnitorului Şerban Cantacuzino, cea din Iaşi în 1707 din cea a lui Antioh Cantemir, iar cea din Transilvania în 1795 din străduinţa învăţatului Ioan Piuariu-Molnar. Constantin Brâncoveanu, Antioh şi Dimitrie Cantemir înfăptuiesc reforme juridice şi fiscale, deschid şcoli şi spitale, popularizează ideia „bunului” sau „binelui obştesc”. În 1741, Domnitorul Constantin Mavrocordat instaurează în Ţara Românească o Constituţie („Marele Hrisov”), iar în 1746-49 tot dânsul, domnind succesiv la Bucureşti şi la Iaşi, desfiinţează şerbia (iobăgia) în ambele Principate. „Marele Hrisov” a fost publicat ca model juridic de Constituţie în gazeta „Mercure de France” din Iulie 1742. În 1780, „Pravilniceasca Condică”, redactată de Domnitorul Alexandru Ipsilanti, modernizează legislaţia Ţării Româneşti. În 1784, faimosul „Supplex libellus valachorum”, redactat în principal de Nicolae Ursu zis „Horea„, prezintă revendicări absolut similare cu cele exprimate zece ani mai înainte în America sau cinci ani mai târziu în Franţa. În ciuda înfrângerii răscoalei şi uciderii lui Horia şi lui Cloşca, împăratul austriac Iosif al II-lea este silit să desfiinţeze iobăgia şi în Transilvania. Astfel, ţările române sunt dotate cu Constituţii iar ţăranii români sunt eliberaţi din şerbie, pe când împărăţiile vecine vor rămâne monarhii absolute cu ţărani şerbi, timp de încă un veac şi mai bine.

În 1821, numeroşi sunt românii afiliaţi la „Eteria” masonică condusă de Alexandru Ipsilanti, descendent al Domnitorului cu „Pravilniceasca Condică”, dar devenit general rus şi demnitar mason. Printre ei, Tudor Vladimirescu, care va fi executat fiindcă îşi încălcase jurământul faţă de „Eterie”. Scopul „Eteriei”, bazată la Odesa, era internaţional: dărâmarea puterii religioase şi politice a Sultanului Otoman în întreaga Peninsulă Balcanică, cu ajutorul Ţarului Alexandru întâiul, şi al Patriarhului de la Constantinopol. Ori Tudor Vladimirescu dăduse prioritate obiectivelor sale locale din Ţara Românească, încurcându-i strategia lui Ipsilanti. În 1825, fraţii Golescu, boieri mari, întemeiază la Bucureşti o societate para-masonică : „Societatea filarmonică”, la care aderă jumătate din protipendada politică, economică şi socială din oraş. Dar cea mai mare şi vestită lojă românească va fi a şaptea : „Steaua Dunării”, întemeiată la… Bruxelles, în Belgia, în 1850, în refugiu, de „fraţii farmazoni”, care făcuseră în 1848 revoluţia „paşoptistă” cu tricolorul albastru-galben-roşu însemnând „Libertate, Dreptate, Frăţie”, principii de bază ale francmasonilor.

La aceşti „farmazoni vechi” se adaugă o seamă de studenţi români din Franţa, unii iniţiaţi în loja „Athénée des Étrangers” (Ateneul străinilor), alţii în „La Rose du Silence” (Trandafirul Tăcerii) : printre ei, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret… Cum se zicea odinioară la Bucureşti : „începi student, continui farmazon, devii savant sau ministru, şi termini călcat în picioare de mulţime sub formă de Bulevard”. Într-adevăr multe din bulevardele din centrul oraşelor româneşti au numiri de francmasoni celebri.

Doritori de a stabili un stat de drept bazat pe principiile democraţiei parlamentare şi ale dreptului pământean, francmasonii români au înfiinţat numeroase societăţi şi reviste literare (Junimea), asociaţii filantropice sau chiar societăţi revoluţionare secrete (Frăţia). Prin ele sau individual, au activat intens pentru întregirea României în 1918, atât în consiliile româneşti din Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Ardeal şi Basarabia (Sfatul Ţării), unde au militat pentru o unire necondiţională cu vechiul Regat, cât şi la Conferinţa Păcii de la Paris, pentru recunoaşterea noilor graniţe, iar în Parlamentul României pentru extinderea în Vechiul regat a anumitor noi legi mai democrate, atunci votate în noile teritorii (de exemplu reforma agrară, şcoala peste tot obligatorie şi dreptul de vot pentru ambele sexe, sau cetăţenia fără discriminări de credinţă sau de limbă). În aceste dezbateri, în care erau adversari ai naţionaliştilor, ai marxiştilor şi ai partizanilor dreptului strămoşesc, nu totdeauna francmasonii au avut ultimul cuvânt. Dar într-un răstimp de 5 ani, mulţumită activităţii lor, România a devenit o monarhie parlamentară unitară modernă, în care majoritatea problemelor constituţionale, agrare şi de drept erau rezolvate, şi a cărei imagine pe scena internaţională era deosebit de pozitivă.

Francmasoneria română care luase o mare dezvoltare în perioada interbelică, fiind uneori implicată şi în câteva afaceri lumeşti, este închisă în 1938 printr-o înţelegere (aprig contestată, dar motivată de situaţia politică şi de atacurile legionare) între regele Carol al II-lea şi Marele maistru Jean Pangal. Ea devine clandestină în timpul celui de-al doilea război mondial, dar masonii, numeroşi în administraţia Serviciului maritim român, au ajutat refugiaţii şi prigoniţii (majoritar evrei) să fugă de la Constanţa la Istambul între 1940 Si 1944. Aceste nave au salvat mii de persoane, şi ar fi putut salva mai multe fără torpilele sovietice (episodul tragic al navei „Strume”).

După război, obedienţele masonice, autorizate din nou, dar ameninţate de partidul comunist care le socotea „organizaţii burghezo-moşiereşti”, se uniră în 1945 într-o „Francmasonerie unită a României”, în frunte cu generalul Pandele şi cu scriitorul Mihail Sadoveanu. Dar în ciuda încercărilor acestora de a împăca francmasoneria cu partidul, comuniştii nu puteau tolera o organizaţie pe care să n-o poată controla zi de zi. În 1948, după arestarea multor francmasoni cunoscuţi sau descoperiţi (în parte mulţumită listelor întocmite de legionari), comuniştii hotărăsc desfiinţarea francmasoneriei în România. Mihail Sadoveanu scapă de arestare trecând definitiv în partid şi manifestându-şi făţiş dispreţul pentru fostele sale principii, dând manifestului său pro-Stalinist titlul Lumina vine dinspre Răsărit, care în simbolica masonică înseamnă ceva total potrivnic stalinismului, anume căldura iubirii frăţeşti şi luminarea minţii prin cunoştinţă şi libertate…

La data de 27 décembre 1989, la Bucureşti, francmasonii supravieţuitori se întâlnesc în fostul Templu din strada Radu de la Afumaţi şi pun la cale renaşterea Francmasoneriei române. În Octobrie 1990, la Paris, francmasonii români din exil creează Marea Lojă Naţională a României. Această mare lojă cuprinde trei loji : : Steaua Dunării, România Unită şi Solidaritatea. Alexandru Paleologu, atunci ambasador al României la Paris, este ales Mare Maistru. În februarie 1991, se deschide loja Concordia depinzând de Marea Lojă Naţională Unită din Anglia, prin intermediarul Marelui Orient din Italia, a Marii Loji naţionale franceze şi a Marii Loji din Austria. În mai 1991, se deschide loja Humanitas a Marelui Orient (din Franţa). În 1992, deschiderea altor două loji, la 24 ianuarie 1993 face posibilă întemeierea Marii Loji Naţionale din România.

Evident trebuiau să apară şi dezacorduri : 13 loji creează separat un District Transilvania care, în martie 1996, împreună cu câteva loji de obedienţă franceză, formează Marea Lojă Naţională Unită din România. În 1997 se unesc cele două Supreme Consilii. În iulie 2000, Marea Lojă a României şi Marea Lojă Naţională din România au tentat să se unească. În 2003, Marea Lojă Naţională a României şi Marea Lojă Naţională din România s-au federat într-o Confederaţie a Marilor Loji din România de Rit Scoţian Antic şi Acceptat.

Astăzi există în România nouă grupări masonice :

• Marea Lojă Naţională a României.
• Marea Lojă Naţională din România.
• Marea Lojă a României.
• Marea Lojă Naţională Unită din România.
• Marea Lojă Feminină a României.
• Marele Orient al Romaniei.
• Dreptul Uman din România.
• Marea Lojă a Transilvaniei.
• Marea Lojă ,,UMSOI” .

În 2009 francmasonii români sunt aproximativ 7500, dintre care 7000 „regulari” (obedienţele iniţial anglo-saxone ale Marilor Loji naţionale) şi 500 „liberali” (obedienţele franceze ale Marelui Orient şi a Dreptului Uman). Pe lângă şi printre aceastea, există cercuri mai restrânse („gradele superioare”) care îşi iniţiază membrii în cunoaşterea mai profundă a simbolisticii şi a istoriei esoterice şi spirituale a omenirii.

Vezi: http://www.mlnr.ro

http://www.grandlodge.ro/noutati.php

Catafalcul, sicriul, scheletul – decoruri sataniste în templele masonice

 

Loja este denumirea pe care masonii o dau atât „celulelor” fracmasoneriei, cât şi locului unde  ei se reunesc (aşa-zisul „templu” sau „atelier”). Este locul unde se desfăşoară sinistrele ritualuri masonice, se iau hotărârile şi se iniţiază neofiţii.  Fracmasonul I. T. Ulie, care numără 54 de ani de viaţă în sânul odioasei frăţii, vorbeşte astfel despre lojă: “Condiţia esenţială este ca orice local de lojă să fie cât mai ferit de curiozitatea profanilor. Ferestrele nu se vor deschide niciodată în timpul lucrărilor, căci ar oferi accesul privirilor profane. Secretul este prima caracteristică a ordinului. În zilele când nu se ţin şedinţe, se vor deschide seara ferestrele pentru curăţenie şi aerisirea locului”… Această scurtă descriere pune în evidenţă una dintre cele mai bizare caracteristici ale masoneriei: păstrarea strictă a secretului. Ce şi de ce păzesc cu atâta străşnicie francmasonii? Modul în care este alcătuit templul masonic vorbeşte de la sine.
     
Loja se compune din trei camere:
1.      Vestibulul (zisă şi sala paşilor pierduţi, parviz), în limbajul nostru un fel de anticameră;
2.      Camera de reflecţie (camera obscură sau de chibzuinţă);
3.      Loja propiu-zisă (Templul sau Atelierul).

De afară se pătrunde în antreu. Este primul loc unde începe să se simtă stranietatea masoneriei. La uşă sunt două butoane de sonerie, dintre care unul cunoscut numai membrilor lojei, fiind bine ascuns vederii; altul vizibil pentru profani.

 

Planul lojii

 

Camera de reflecţie se află totdeauna departe de templu, pentru ca la prima primire a profanului acesta să nu vadă cumva interiorul macabru al templului. Este vecină cu vestibulul de unde, prin mecanismul secret ce-l posedă loja, se poate acţiona în camera “de chibzuinţă”, regizând o atmosferă lugubră: se vorbeşte prin gura unui craniu, se mişcă un schelet şi se urmăresc mişcările profanilor.
Clanţa dinăuntru se scoate ca profanul să nu poată ieşi singur de aici; pentru siguranţă se închide uşa cu zăvor pe dinafară. Stranietatea acestui test de început sugerează fără nici  un dubiu caracterul satanic al “misterelor” în care iniţiază masoneria. Şi înţelegem mai bine de ce francmasonul Ulie spune că “ferestrele nu se vor deschide niciodată în timpul lucrărilor”; ar ieşi la lumină oribilele lor secrete.

  

Decorul acestei încăperi este unul satanist. În ea se află un catafalc cu trei trepte, un sicriu fără capac în care se găseşte un schelet, o masă şi un scaun simple de lemn, tubul secret prin care se vorbeşte, mecanismul secret cu ajutorul căruia se mânuieşte scheletul, fereastra secretă prin care ochiul pervers al masonului versat urmăreşte mişcările profanului. Pereţii, uşa şi ferestrele sunt tapisate în negru. Scrise cu alb, pot fi citite următoarele inscripţii ameninţătoare:
“Dacă te aduce aici curiozitatea, retrage-te!”
“Dacă eşti capabil a te preface… tremură, te vom decoperi.”
„Dacă sufletul tău a simţit frica… nu mai înainta.”
„Dacă te temi a fi luminat asupra defectelor tale… nu te vom primi.”
„Dacă vrei onoruri şi distincţii nu-ţi vom da.”
„Dacă stărui, vei fi purificat, vei ieşi din abisul întunericului vei vedea lumină.”
Pe sicriu stă scris: „Vezi că sunt schelet uscat, spune acum tu muritor, ce sunt… rege sau cerşetor!”
     
Vestibulul este, aşa cum am mai spus, camera de unde se mânuiesc instrumentele în camera obscură.

Loja, cea mai importantă sală a sediului, trebuie să fie cât mai impunătoare,  pentru a impresiona cât mai mult. Strivit de grandoarea oribilă a locului sau aţâţat de impulsul puterii luciferice, neofitul este o pradă uşoară pentru suflul malefic ce hrăneşte masoneria.

 

Loja este aranjată în felul următor:
La Răsărit (Orient) se află tronul cu 3-5 trepte al „venerabilului” (Marele maestru) al Lojei. În spatele venerabilului este platforma pentru vizitatori (la maleficele întruniri nu pot fi primiţi în vizită decât masonii). De o parte şi de alta, în faţa tronului sunt locurile secretarului şi marelui orator, pe tronuri cu 2-3 trepte. În mijlocul templului este altarul lojei (pe un tron cu trei trepte), înconjurat de trei lumini aranjate în formă de triunghi.

 

Pe partea de Nord şi Sud se află câte o coloană, numite Jakin şi Boaz, în dreptul cărora se înşiruie supuşi „fraţii”; în dreptul celor două coloane se află primul şi al doilea supraveghetor, aşezaţi pe tronuri cu două trepte, executorii ordinelor Marelui Maestru.

 

În încăpere se mai află o piatră brută (reprezentându-l pe neofit înainte de iniţiere) şi o piatră cioplită (înfăţişându-l „purificat” conform straniei metode masonice, după ridicarea din coşciug), trei ciocane pentru venerabil şi cei doi supraveghetori; obiecte simbolice folosite în ciudatele ritualuri: un glob terestru, două echere, bande negre pentru iniţiere, şorţuri din piele, cordoane, un buzdugan (pentru maestrul de ceremonii), o sabie mare pentru venerabil, 24 săbii simple pentru ceilalţi, două urne pentru votat cu bile (albe şi negre), o portavoce pe masa venerabilului, trunchiul văduvei (un sac) pentru colecta de bani, sacul de propuneri (pentru diverse chestiuni), un triunghi cu un ochi în mijloc, un sicriu cu capac, un catafalc cu trei trepte pentru sicriu, tavanul înstelat. Pereţii sunt tapisaţi cu roşu sau negru. Fiecare persoană şi obiect din cele descrise mai sus are un rol bine determinat în funcţionarea mecanismului masonic.

 

Venerabilul conduce lucrările ajutat de supraveghetor. La inaugurarea unei loji venerabilul spune: „lumină misterioasă şi divină… foc sacru… inima universului… principiu etern al lumii şi al fiinţelor… simbol al M.A.A.U., luminează spiritul nostru, întăreşte inimile noastre şi împlântă în noi focul dătător de viaţă masonică…”
Şi mai departe: „În gloria M.A.A.U., în numele Marelui Maestru al ordinului şi în virtutea puterilor conferite mie: Declar noul templu…….. consacrat virtuţii şi propagării realei şi liberei societăţi a fracmasonilor.”

 

Viaţă masonică, virtuţi şi societate masonică şi nu viaţă veşnică, valori divine, universale! Cât de departe este o astfel de ceremonie de atmosfera sacră a ritualului creştin, în care totul se face: „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”! Toate cuvintele ce par a fi spirituale în riturile masonice nu sunt decât paradă, căci simbolismul satanic dezvăluie orientarea malefică a acestei secte sinistre care este Francmasoneria.

 

Sursa:yogaesoteric